Probleme de perspectivă

Aveam un pariu cu copilul cel mai mare, anume că dacă ia minim 3 note de 9 ( ăsta e maximul posibil) la examenele de GSCE o am să o duc la o cursă de Formula 1, pe care o vrea ea la o distanță rezonabilă ( nu călătorim pe partea cealaltă a Pământului pentru asta, sau unde nu avem viză).

Și a pierdut, ferice de mine, că mi-era frică c-o s-ajung sărac și e cea mai mare frică a mea!

Mă așteptam că e posibil să să nu câștige, adică avea nevoie de eforturi foarte mari și probabil ceva bulan pentru 3 note de 9 și a depus eforturi, n-o acuz de nimic, dar când am văzut notele mi s-au părut, sincer, mai slabe decât sunt, în percepția publică.
Mie încă mi se par așa, dar publicul și presa din UK văd lucrurile altfel și *s-ar putea* ca eu să fiu vinovat de a fi român și a avea perspectiva unui român pe principiul ”dacă nu e totul numai 9-10, dar mai mult 10, mai bine nici nu te duceai la școală, că de la 8 în jos notele sunt pentru ăia care chiulesc, sau ceva…” .
Mai mult, e o problemă în creierul meu faptul că notele ăstora sunt cu maxim 9 – habar nu am cine a venit cu ideea asta și de ce, ar trebui executat la ghilotină – că nu mă pot concetra să văd 9 la examen ca pe ceva excepțional, ca pe 10 curat din România ( nici nu e, dar poate fi mai dificil de obținut, pentru că e o reprezentare statistică și normată cam la 5% din subiecți. 5% din toată țara – statistica de anul trecut, pe asta nu au emis-o încă. )
Statistica de anul ăsta arată procente pe zona de note 7-9.

De ce contează asta?

Zic ăștia de la Guardian, că elevii încep să își revină după căderea după covid , mie nu mi se pare, dar OK.

Dar ce mă interesează pe mine e altceva :

Acia scrie o echivalență importantă. În Irlanda de Nord și Țara Galilor încă folosesc modelul vechi, pe sistem american, cu litere. Iar corespondența e marcată in textul ăsta și după cum urmează:

Eu nu pot trece peste convingerile de român , dar în teorie, dacă e să transpun în modelul american, că am mai văzut filme și de acolo am reperele cele mai cristalizate în cap, ca să nu mă apuce amocul, Văd 3 note de A, ( 4 dacă număr și muzica, dar știi cum e, noi românii zicem că aia nu contează, cu excepția cazului când copilul tău vrea să studieze arte, mi-am lipit ochii cu scoci să nu îi mai dau peste cap) două de A- și restul B+.

Ăștia de la școlile unde a aplicat mai departe, sunt super happy, că vai ce note bune.
Eu manifest diplomație în relația cu copilul, că ce mă interesează e să continuie să studieze ce vrea și la nivel și intensitate ridicată, chiar dacă e artă, chiar dacă una din notele de A/8 e la matematică ( matematica lor de 16 ani e la nivel de matematica de-am dat-o eu la bac la 18 și nu, eu n-am luat 8.88 la mate ( adică dacă aș socoti 8/9, dar am zis că nu se calculează așa ).

Dar în mintea mea nu mă pot dezlipi de eticheta de ”6, mă?!”, chiar dacă nu înseamnă fix ce cred eu că înseamnă în mintea mea multilateral dezvoltată. Bine, nici 11 materii nu-s chiar echivalente cu cele 6 pe care le-am dat eu la bac, dacă numim sportul ”materie”.

Ba chiar și copilul, crescut sub auspiciile stahanoviste ale familiei mele, când a mers la școala nouă cu aplicația și notele și a întrebat-o profesorul cum a făcut a spus ”decent, dar mă așteptam la mai bine” – cum ar veni că s-a lăudat, eu probabil nici măcar cuvântul decent nu l-aș fi folosit, aș fi întins foaia cu capul în pulă – iar profesorul văzând 8 la matematică și la româ.. ăsta, engleză a zis surprins că ”wow, că ai rezultate foarte bune”.

Eu nu mă pot vindeca și nici nu vreau, pentru că cred că lumea în care trăim nu prea are loc ( decât ”la coada sapei”) pentru indivizi medii și mediocri, aia ar fi OK, dar nu e destul nici măcar pentru cei străluciți, in zona unde vrei să trăiești. Și voi crede toată viața că abordarea românească aia de iei 9 și 10, dar mai sigur 10, sau sugi pula.

Paranteză, că o să fie unii care cred că ”vai – strici copilul dacă pui presiune” / nici nu cred că e așa, nici presiunea nu e aia care credeți voi că e, nu c-ar avea de ce să vă pese. Presiunea e la modul vreau să înțeleagă lumea și universul corect și să-mi spună ce vor să facă și hai să ne asigurăm că fac aia bine de tot, iar dacă nu reușesc, hai să vedem dacă pot să ajut, că de ce?
Pentru că, stăteam eu cu soția și discutam niște potențiale vacanțe cu copiii, că am zis că am un prieten care se ocupă cu din astea și vine copilul mic și întreabă, bă, aproape că cu nasul un pic pe sus – ”Unde mai mai mergem și noi în februarie să fie cald?” Mă uitam lung și încercam niște idei, dar a clarificat. ”Că aș vrea să stau și eu pe șezlong la plajă, cu un mocktail, ntz!”. Și în acest spirit se uită soția de vacanțe în formula de 5 pentru februarie și nu mai găsești sub 10,000 de lire. Ălea la care face referire copilul sunt un pic peste. Cu salariul median ,ăla din UK, nu România, nu te duci în nicio vacanță cu mocktail prin pe unde mergem noi. Nici cu ăla de director nu prea te duci așa ușor în condițiile în care mergem noi, îți spun eu sigur-sigur. Mai tai de colo, de colo.

Și cred că până la examenul de 18 ani, ăla de intrat la facultate – ”A levels”, va avea nevoie de o strategie și efort să se încadreze în astea de mai jos. Că ăia care contează doar cu astea te primesc.

Acestea fiind spuse, nicio școală nu-ți pune joburi pe tavă. Mă rog, ăstea cu AAA îți pun NIȘTE joburi pe tavă și perspective, dar mai trebuie.

Pe de altă parte, problema a fost în cu totul alt loc, nu am făcut ce trebuia și ar cam trebui să fac.

Când a mers copilul la școala asta era in top 2% din țară – așa , după rezultate.  Că de aia am descălecat aci, nu de alta.

In perioada pandemiei și după, lucrurile s-au mai stricat, dar s-au stricat și la alte școli. De mai multe ori am întrebat copilul, care se mai plângea de una , de alta – dacă vrea sa o mutăm altundeva, să suplimentăm educația. Și de fiecare dată a zis că nu. Mie nu mi-au propus părinții mei vreodată asta. Am mers pe mâna ei, că știe ce face. Și probabil că știe, doar că eu am altă perspectivă și niciodată răbdare, cine a planificat cincinalele pe cinci ani a fost o lepră și un dobitoc. Eu lucrez numai din alea îndeplinite 3-4.

Rezultatele arată contrariul. Nu rezultatele ei, ci ale școlii. Doar vreo 60% din promoția ei de la școala aia au trecut ( la ăștia nota 4 e pass – 5 e strong pass )  examenele la matematică și engleză.  Rezultatele sunt apropiate, gen un pic mai mari decat media națională. In ceea ce mă privește , asta e un dezastru.  Dar ei nu văd lucrurile așa, ba se mai și laudă.
Nu numai că la nivel național doar 60% și ceva din elevi trec examenele astea două de bază, ci faptul că o școală care se afla în top 2% în 4 ani a retrogradat un pic…pic.

Treaba asta suge și nu prea am soluții instant, că nu pot măsura în timp real școlile , să mă adaptez – trebuie , cred , să ne orientăm pentru copilul mic, gen aș fi vrut să primesc informațiile astea mai devreme, dar nu aveam cum, că nu s-au întâmplat. Și-am și obosit un pic, că am văzut niște școli care par a fi mai bune un oraș mai jos. Soția îl văzuse de când ne-am mutat aici, da io Reading-Reading. Acuma s-o luam iar de la cap, doar de nevoie.

Nu cred că va pot explica ce eșec este pentru mine chestiunea asta. Pentru mine, nu pentru copil, că , dimpotrivă, în condițiile astea să ai 8/9 la materiile de bază și la ce vrei să studiezi mai departe e, până la urmă, o performanță.

Dar am făcut atâta amar de drum, de sacrificii ( simbolice – că n-am sacrificat nici vacanțe, nici timp petrecut la țară în România, iar de mutatul din București nu pot să zic că îmi lipsește orașul ăla vreun pic) până la urmă, ca să mă duc cât mai departe de situația scolii mele generale, când , la final de clasa a VIII-a doar jumătate din noi știam să citim.  Ăștia nu sunt chiar acolo, dar făcând o paralelă prin timp și spațiu, cam aia e.

Am muncit și am cheltuit niște bani și am ajuns într-o altă țară, dar în același loc, pe nesimțite, căutând contrariul… Viața poate să fie amuzantă uneori.

Partea proastă e că la nivel național au redus ăștia – obligatoriu pentru toate școlile norma de ore săptămânale la 32.5, iar unele, unele la care merg copiii mei, aveau mai spre 35 așa. Și era bine așa.

Știu, romulanii se umflă că de când cu creșeterea normei didactice cu 2 ore săptămână, unele școli au făcut și ele o schemă să-și conserve veniturile și au mărit programul elevilor la 34-35 de ore pe săptămână și cred că asta e rău că ei compară asta cu faptul că ei sunt plătiți să muncească 40 de ore pe săptămână. Aaaa, păi retrageți-i, în pula mea, de la școală, dacă problema e că nu-s plătiți, sau că muncesc din greu.

Problema e, de fapt, calitatea ( lipsă ) a celor 30 și ceva de ore pe săptămână, faptul că mai sunt obligați de sistem la niște ore pe zi de făcut teme, faptul că sunt duși la școli în pulă cu satelitul și fac ore pe drum, întocmai ca și părinții lor la muncă și că de bine ce-i învață școala, mai au nevoie de 1-2 ore de meditație pe săptămână – aia e problema. De perspectivă.