Am ieșit de la baie și mi-am pieptănat parul lins doar ca să am parte de cele mai mari ocări din viața mea recentă.
De la soție. Așa e când îmbătrânești. Îți pierzi mințile, că de ea vorbeam, eu mă simt tânăr.
Mi-a zis că “ce e cu freza asta de pedofil” și nu asta e jignirea, gen s-o văd prin casă doar in costum de grădiniță de acum încolo, sau fără.
După ce s-a uitat mai bine mi-a zis că semăn cu Cartarescu. Abia aici mi-a băgat pumnalul in șale.
Adică, nu am nimic cu stimabilul, dumnealui arată bine la venerabila vârstă și nu știu dacă eu o să mă țin la fel de bine, dar mă simt jignit și nu de aparenta imagine după un pieptănat, că e de ajuns să-mi trec degetele prin pletele mele și schimb imaginea, dar de ideea de asemănare.
Doamne feri!
O lună m-a bântuit gândul ăsta și de pieptănat clar nu mă mai pieptăn, dar o să scriu diferit de acum încolo, să nu cumva să mă mai confunde și altcineva.
Alde Cărtărescu, idolul tău, avea la un moment dat un renume de casanova.
Se culcasem cu vreo doua sute de femei… Sau ceva de genul ăsta.
Oricum, mult mult mai departe de nivelul nostru, al oamenilor de rând.
Nu știu ce vrei să spui cu ”nivelul nostru, al oamenilor de rând”. Dacă n-ai fi căsătorit și n-ai avea relații de durată lungă, două sute de femei e normalul la care poți ajunge într-o perioadă de câțiva ani, lejer, dacă locuiești într-un oraș mare, sau mai multe. Un an are 52 de săptămâni.
În cazul celor mai multor oameni limitarea e căsătoria, sau o relație stabilă. Dacă nu ai astfel de angajamente sute de parteneri e ceva rezonabil.