Educația și violența: Fight fire with fire

Anno domini 2025 și cineva scoate căcaturi de sub preș, din educația sportivă, care aparent a rămas stat în stat, plină de violență, că de altfel de educație nu le mai pasă destul vreunui profesor.

„Profesorii înjură copiii și îi fac în toate felurile. Părinții nu spun nimic. Sunt, parcă, hipnotizați. Îmi pare rău”, a povestit un tată, referindu-se la profesorii de sport, care joacă rolul de antrenori. Oamenii și-au dat numele și au indicat situațiile, cu numele cluburilor, sălilor și locurilor. 

O altă experiență a fost reclamată inutil la Ministerul Învățământului. Degeaba, susține părintele. „L-a înjurat de față cu noi. L-am filmat, am făcut reclamații la Ministerul Învățământului, mi s-a spus: „Domnule, e singurul antrenor de polo.”

Pe mine mă uimește faptul că părinții copiilor încă se rezumă doar la asta. ”Tac, maxim filmează și reclamă”. La fel de proști ca părinții mei.

Din experiența mea, am reușit să rezolv astea mai târziu decât trebuia, nu cu reclamații, nu cu filmat ( n-aveam cu ce atunci, avantajul fiind că nici ei), ci cu bătut 1:1, împins pe scări, bătut copiii lor – da, erau nevinovați, cui pula mea îi pasă. Lor? Atunci de ce mie.

Era odată, într-o altă viață un pedagog de cămin, sper că a murit și dacă a murit, sper că s-a chinuit mult înainte.

Voia să ne disciplineze și să ne facă să dormim la ora de stingere și alte asemenea. Și nu auzise, pesemne, de instituția exmatriculării sau ceva. Nu, el voia să facă oameni din noi.

Dacă nu aveai becul stins și liniște după ora de stingere ( n-am dormit niciodată la 10 seara, adehașdist de mic), ture în locul căminului. Avea filme în cap cu militărie.

Uneori era util și alergam, alteori era nașpa, că transpirai și nu mai era apă caldă după ora 10 seara și oricum era apă caldă 2 zile pe săptămână și cam n-aveam chef să mă spăl cu apă rece transpirat.
Dădeam jumătate de tură și o tuleam pe undeva. Unde eram? Netreaba lui, că mă pune absent că nu știu ce, dimineața la deșteptare eram în cameră cu toate ușile încuiate pe care le țineau așa ilegal – în cazul unui incendiu am fi murit ca proștii – și ar fi fost motive, mai ales iarna – frig + reșouri.

Bine, ar fi murit fraierii care nu știau să iasă și să intre pe ferestre strategic lăsate deschise pe la băi de la etaje superioare.

Bă dar într-o seara n-am avut chef să dormim și nici să alergăm. L-a trimis mai întâi pe șeful de cămin în cameră să stingem becul , i-am zis că stingem și am stins și vorbeam pe întuneric. Că să dormim imediat că ne bate. El pe noi cu becul stins. S-a întâmplat imediat invers decât a preconizat el și a ieșit în fugă cu pătura în cap și greu de contabilizat cine ce.

A urcat pedagogul Pielea Pulii ( nici nu mai țin minte cum îl chema că nu merită), că să alergăm. Am coborât, ploua ușor și am concluzionat că nu sunt de acord, lucru pe care i l-am comunicat.

El a avut chef de o altfel de comunicare și a venit să-mi fută vreo două. Io cam eram sătul la vremea aia de ”educația și violența” și cum altfel nu funcționase, i-am parat toate loviturile, până a obosit. Mă rog, cred că mi-a prins vreo două. I-am pus palma în față, adică pe muie, dacă nu e clar ce vreau să spun , și i-am spus să se oprească că chem poliția.
A luat foc că ce să chem poliția, că cheamă el imediat directorul. Care mi-era profesor de matematică, bibliografia în link.

-N-ai înțeles, nu chemi tu directorul, că-l chem eu, că am numărul lui, inclusiv ăla de mobil. Și am plecat spre telefonul public să-l sun. Că el închide căminul dacă nu intru imediat.
I-auzi pula mea. OK, hai că intru.

Deci fără alergare, cu antrenament mai scurt în seara asta.
Atâta că după ce s-a culcat toată lumea eu tot n-aveam poftă de somn, în condițiile ăstea, că nu-mi făcusem turele, pesemne.

Așa că am luat pătura, coada de mătură și am plecat până în cabinetul pedagogului să terminăm discuțiea de principii și să-mi fac antrenamentul. Bine, eu n-am scos niciun cuvânt. Mai mult el. După care am mers și m-am culcat cu briceaul sub pernă. N-a mai venit să-mi ureze noapte bună sau ceva, de fapt nu mi-a mai spus niciun cuvânt de atunci. La câteva luni mi-au zis părinții că ar trebui să mă mut la mătușa mea de la cămin. Nu știu de ce, nu i-am întrebat niciodată, nici ei nu m-au întrebat pe mine, știau că erau unele lucruri care nu-mi convin și mai știau și altele.
Pe scurt, lucrurile cu oamenii violenți și abuzivi nu se rezolvă cu cârtii.