Filme: Frankenstein 2025

Am fost la cinema ca să văd un film pe care-l puteam vedea lejer pe Netflix – la care am, momentan, abonament.

Asta trebuie să fie the ultimate posh sau ceva.
Eu voiam să merg la cinema cu soția, copilul cel mare zice că vrea să vedem Frankensteinul lui Guillermo del Toro.
Ajung în sală, văd toate reclamele , după care ”N”-ul de la netflix pe ecranul mare.

-Copchileeee!!!

Că nu, că probabil nu e disponibil imediat pe Netflix .
Nu, nu imediat. Imediat ce am ajuns acasă și am avut curiozitatea, l-am văzut disponibilos.

Dar oricum, de văzut se vede mai bine în sală, bag io motive, dar măcar se audea mai prost, că mai mormăiau ăia și n-are sugtitrare.

Acestea ziind fise, filmul e bun, cel mai bun Frankenstein. Nu pentru poveste, că pe aia o știm toți, iar interpretarea lui del Toro e doar o universalizare, dar dramatizarea e mișto și cadrele sunt trase în mai multe stiluri.

Este un film mișto din punct de vedere artistic, chiar e un film de artă.

Bine, este și una din poveștile mele preferate și una din primele, după Sherlock Holmes pe care le-a citit, așa cum au fost scrise , în limba nativă.
Dar chiar și așa, merită văzut.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
2 hours ago

Doua filme ok au aparut saptamana asta.
Asta si ala cu Keanu care e inger. Good Fortune (2025). Deasemenea available pe tarabe…