Gânduri sadomasochiste cu prădători textuali

E vorba de prădători sexuali în context, dar, în subtext, de duplicitatea felului în care ne exprimăm și ne pronunțăm și a felului în care construim lumea.

Palimpsest trebuia să fi fost titlul sau parte din titlu și nu mai citea nimeni. Am zis să n-o dau tare direct din titlu și nu știu dacă există cuvând echivalent în limba română. Cea mai bună folosință contextuală am găsit-o la Richard Dawkings în ”The genetic book of the Dead”, dar nu despre asta e vorba ( poate o să revin cu privire la asta) , ci e doar o parafrază a aceluiași sens în modelul evolutiv societal relativ la modelul evolutiv biologic. Ar trebui să fie cuvântul cel mai impotrant și mai bine explicat, pentru că ne definește, nu ca specie, ci cel puțin ca regn biologic – animalia. Dar nu e.

Așa că o să încep ușor, la nivel de pretext și divaghez înspre unde vreau să ajung.

Peste tot numai campanii cu ”no means no!”, ”me too”, ”femeile nu-s obiecte, sau posesiuni”, ”sexul nu e o marfă”, bla-bla-bla, zgomote.

În același timp, lumea asta e construită pentru prădători sexuali de către alți prădători sexuali ( în alt sens, vânează consumul și profitul) și ceea ce se încearcă nu este reconstrucția sau deconstrucția ei, ci construirea de mecanisme pentru a ne asigura că prădătorii sexuali care nu ne convin ( noi fiind cei care dictăm politica la un moment dat), sau oricine arată ca unul și poate servi ca țap ispășitor sunt prinși, strânși de coaie în și bătuți cu biciul în piața publică, ca să ne dăm toți lăbi satisfăcuți de pedeapsa aplicată cu paleta de muște, na-na la curuleț.

Antagonismul și ideologia găurită de oximoroane sunt peste tot.

Pe unde mă uit prin presă, văd una lângă altul – bă, una lângă altul – articole cu poze alternative – care ne explică cum arată prada, dacă ești prădător sexual și vrei o bucă și cum arată prădătorul.

Care ne construiesc explicit și încurajează desfășurarea în spațiul pentru abuzuri sexuale și, alternativ, care blamează asta și ne arată cum să ne ferim și cum să pedepsim prădătorii sexuali.
Iar asta-i doar primul nivel de afișaj, lumea fiind până la fundul ei construită la fel.

Nu e o chestiune doar de presă. Este una societală.
Pare că nu avem valori reale și nu avem o direcție clară, că avem doar forme și patternuri comportamentale la nivel de etichete înșelătoare și le folosim să prindem fraieri, într-o parte sau alta.
De fapt, valorile de(scrise) ca ideologii disctincte se suprapun, iar interpretarea lor se face individual arbitrar – pe sistemul ia fiecare ce crede că-i folosește, iar amalgamul rezultat este o colecție de fenotipuri care, împreună pavează drumul evolutiv al societății, acest construct inventat de oameni pentru a propaga mai departe selectivitatea și evoluția de la nivel biologic, la nivel organizațional, pentru că de destul de mult timp supraviețuirea speciei nu mai este dictată exclusiv biologic, contează din ce în ce mai puțin, ci informațional și organizațional.

Iar ce este antagonic, strict cu privire la motivul discuției, e că ăsta e un comportament biologic de prădător, doar că ritualurile au evoluat de așa natură încât pozăm statuar în vegani ( a se citi ierbivore nevinovate și oprimate de o lume de prădători) în timp ce ne căutăm prada, tot dintre noi. Dacă ar fi vorba de mâncare, ar fi un comportament canibal, dar sunt doar jocuri societale de putere, de unde cuvântul ”sadomasochist” din titlu.

Nici nu e nimic nou, e lumea dublă în care am trăit probabil de când am învățat să vorbim, întrucât avem în sânge nu numai capacitatea, dar și afinitatea și nevoia biologică de a minți și de a proiecta iluzii în imaginația celorlalți, de a fi duplicitari, de a construi mai multe proiecții false ale lumii în care trăim pentru a-i păcăli pe ceilalți.
Nu glumesc, e o trăsătură esențială pentru evoluție a organismelor vii.
Singura chestiune interesantă este faptul că aparenta dorință de desexualizare lumii, deși bineintenționată societal , are consecințe biologice un pic nefaste pentru specie, mai exact pentru o parte din rasele și grupurile etno-culturale care alunecăm pe panta asta a politicilor societale și pe lângă aspectele de inhibare reproductivă și organizare a împerecherii pe criterii de succes individual în cadrul grupului – din nou, trăsătură înscrisă în nu că în gene, cât în baza modelului evolutiv – creem inevitabil mai multe deviații / fixații/ fetishuri cu trimitere la masochism.
Anume, pe de-o parte societatea promovează hipersexualizarea pe toate canalele sub umbrela libertății individuale de acțiune, de exprimare și de a fi, în general, devenind orbi la distincția dintre libertate-permisiune și promovare, iar pe de alta îi vânează cu aplomb pe cei ce iau de bune valorile trâmbițate și le dezvoltă, inerent, în ceva nociv. Dacă ne-ar mai păsa de biologia speciei, dar acum alte valori contează mai mult și poate că pe drept cuvânt.

E ca atunci, fix ca atunci, când toate companiile producătoare la tutun fac reclamă ( și profit) la fumat în toate modurile posibile să n-ai unde să te uiți fără să vezi pe cineva plătit să țină o țigară aprinsă, după care blamezi și pedepsești fumătorii că fumează în public și deranjează.
Toate modelele de succes pe care le-au văzut în reclame pot fuma oriunde și pot culege doar beneficiile viciului ( așa e în reclame, ce vreți) , dar tu, privitorule, care, de bună credință, ai căzut în capcana lumii pe care o modelăm , te alegi cu cancerul, amenzile și povara viciilor care diverg din ”mica” noastră afacere de imagine.

E ca atunci când facem reclamă la alcool, cu plasare de produse , pe absolut toate canalele și promovăm o lume care consumă alcool, dar de-abia așteptăm să prindem, ba la fiolă un șofer care a consumat alcool și a condus, ba la declarație, unul care s-a îmbătat criță de două ori în aceeași zi și își bate nevasta ca rutină, ca urmare a înlocuirii neuronilor cu nimic.

E ca atunci când facem reclamă la mașini rapide, ultrarapide, organizăm și difuzăm curse auto de viteză, glorificăm piloții, dar decidem că ”viteza ucide”, o limităm pe stradă și pedepsim drastic ( nu în România, nu) pe cei ce pun botul și se adaptează și pliază pe prima propagandă.

Cineva ar putea citi articolul ăsta și-ar putea crede că am apucături musulmane și afinități pentru reprimarea sexualizării din societale, iar acel cineva ar fi la fel de defect de înțelege a subtilităților, precum toți aceia care cad pradă subtilității lumii ăsteia, pentru că, din nou, e o diferență între promovare ( mincinoasă) / propagandă și libertate/permisiune. Dar la fel este și o interferență. Și subiectul real nu e impunerea unei ideologii, sau alta în materie de sexualitate, ci modul cum selectăm și evoluăm ideologiile care ne modelează.

Sunt exemple de ideologii antagonice imprimate pe același manuscris, dar cu cerneluri diferite, de autorități diferite și în sensuri diferite, iar cititorului îi sunt prezentate nu neapărat instrucțiuni corecte de interpretare, ci situațiile și instituțiile autoritare selective, în care una sau alta sunt avantajate, iar interepretarea codului de instrucțiuni și realizarea fenotipului fiind responsabilitate individuală.

Pe de altă parte, poate că e normal și corect evolutiv. Poate că trebuie pedepsiți indivizii care gândesc binar, în alb și negru, care nu-s capabili de nuanțe, și peste asta, de o gândire stratificată și contextuală, presărată cu măsuri duble și cultivarea unui caracter duplicitar, funcție de situație, pentru că-s primitivi.

Spre deosebire de biologie, unde evoluția se face unidirecțional și permanent la nivel de individ, pentru că nu poți deconstrui fenotipul rezultat din interpretarea palimpsestului genetic, întrucât interpretatorul este are un algoritm fixat și aliniat la nivel de specii și subspecii, iar erorile fortuite sunt decise permanent de mediu, care decide dacă-s bune sau nu, prin rezultatul final – supraviețuirea și propagarea lor , sau inhibarea liniei evolutive, în cazul palimpsestului ideologic, interpretatorul este decis individual, influențabil de comunitatea și mediul în care trăiește și, mai mult decât atât, modelul informațional și organizațional poate fi deconstruit și reconstruit pe parcursul unei sigure vieți, pentru că nu presupune reconstrucția celulară, practic, e o evoluție software, pe suportul hardware existent.

Ceața ideologică în care ne aflăm, reprezintă o dezaliniere socială și o luptă între ideologii, coroborată cu adaptarea permanentă a indivizilor diferitor grupuri, adaptare care se produce din ce în ce mai rapid prin reinterpretarea și amestecarea diferitor ideologii din același palimpsest în forme din ce în ce mai contorsionate în ideea în care pretenția este că ceea ce căutăm este mixul ăla corect, care să ne desăvârșească ca specie, sau acum spus – societate.

În realitate, este un perpetuu proces de selectivitate în cadrul speciei, de data asta modelat mai mult sau mai puțin conștient de noi, că noi punem condițiile, care putem , în acord, sau mai des, în dezacord cu biologia și condițiile de mediu care cumva devin subordonate, ambele, acestui concept construit de noi – societatea.

Dacă oamenii se vor zei pentru ceva, nu este pentru construcția unei alte specii, inteligență artificială așa cum o numim acum. Asta e ceva emergent faptului că am reușit să înlocuim ( parțial – dacă mâine ne lovește un asteroid, sau un fascicul gama de la o supernovă, ne-ar râde în nas ) condițiile naturale locale și variația lor temporală cu un set inventat și modelat de noi. Practic suntem specia care reușim să ne decidem evoluția pe baza propriei voințe, creând sau alterând condițiile care ne determină evoluția.