Fleșcuit

În care veți citi un rant despre deontologia pescuitului. Am zis eu ceva aici, dar cu juma de gură.

Aveam poftă de pește la început de an, așa că am mers de am prins cam cât am avut nevoie să mănânc.

Cu undița, nu cu plase, năvoade, monofilamente, carbid, curent, sau alte arme de ucidere în masă. Pentru masă era, dar nu așa.

Nu în prohibiție, nu specii interzise ( nu există unde pescuiesc eu, că peștișorul de aur l-am prins , i-am cerut să-mi facă pula de-o palmă măcar ( modest!), iar acum am mâinile mici ca piciorușele de mormoloc. Mai am două  dorințe, dar le clocesc bine de tot , sper să nu moară ăla de foame până atunci ) , nu dimensiuni interzise.

Cu autorizație. Permis.

Totuși, conform legii, metoda de pescuit nu e permisă, și nu voi da detalii, că nu mă auto-incriminez .  Nu e mare lucru, nu e de pușcărie,  ci de amendă și poate suspendarea temporară a dreptului de pescuit, aspecte rezonabile , dar nu când am prins anul trecut 3 pești în total, că normal că-s nervos și cam nemâncat, oarecum, dar nu vreau să instig la nerespectarea legii.

Așa cum am zis, cunosc legea, cunosc fapta, aveam poftă de pește proaspăt , și nu, nu de la pescăriile din împrejurimi, că acolo doar externalizez încălcarea legii și mai rău, ăia îl prind cu plasa, setca, sau cu curent. Unii au voie ( nu neapărat etic, după părerea mea, dar probabil legal pentru pescuitul profesionist), unii – cei mai mulți nu, sau nu cu metodele lor, iar faptul că tu ai voie să prinzi cu setca ( plasă, navod) și să îmi vinzi mie, iar eu nu am voie să prind cu undița, că nu e procedura bună, nu prea îmi sună nici fair play, nici sustenabil, pentru că ȘI eu plătesc licență și calculând la kilogram, eu plătesc mai mult.

Cu alte cuvinte nu am fost pescar sportiv și sincer nici nu pescuiesc vreodată sportiv. Mi se pare degradant pescuitul de tip “catch and release” – nici nu înțeleg de ce e permis, nu țin neapărat să chinuiesc peștii – eu pescuiesc pentru că îmi place peștele. Să-l mănânc. Mai ales pe ăia care nu îndeplinesc dorințe, sau le îndeplinesc cu rea voință.

Dacă nu îl pot mânca, nu dorințe, nu mă interesează. Viața e compusă din ce bagi în gură și ce… așa.

Cum am zis , eram la pescuit , jandarmeria veghea din Dusterul lor, că interesul de pescuit era mare. Erau niște bancuri de peste strânse la un loc de stoluri de cormorani, pe ăia nu îi legitima nimeni. Și ne foloseam un pic de ei , pentru a prinde peștele. Problema e că alții se porceau și mai mult și se foloseau de ”parașute” și pe urmă am auzit că și de setci , asta n-am văzut, că am fost doar o zi, dar îmi imaginez că așa a fost.

Cum nici ce făceam eu nu era conform legii – deși NU sunt de acord cu legea – nu m-am simțit în măsură să admonestez pe altcineva și nici nu pot critica, că aia e problema când legile sunt un pic de-a pula și nu te poți încadra.  Nu poți să le bați obrazul altora. Mă rog, eu nu pot.  Nu pot să îi bat obrazul ăluia care dă cu parașuta, sau prostovolul lângă mine, că în ochii legii facem același lucru, chit că eu prind un pește la undiță, timp in care ăla prinde 5 sau 15. Așa că asta duce la cârdășie și cooperare, dar pe negativ așa.

Așa că ne-am rezumat să urmărim ca să nu fie urmăriți. Cu binoclul.  Am prins cât am avut nevoie,  gen puteam să car într-o mână, nu cantități industriale, și am plecat mulțumit acasă.

Nu toată lumea a făcut asta și a fost treaba lor, până nu a mai fost.

Ăia care au băgat setcile, că așa sunt oamenii, se porcesc,  au fost filați, dar pentru că și ei filau poliția , nu le-au mai scos și le-a scos poliția in locul lor, lucru foarte bun.  Pentru că, în ceea ce mă privește, diferențele cu privire la metodele de pescuit au  mai mult sens din punct de vedere cantitativ, decât dacă ai folosit metoda ortodoxă aprobată de Consiliul vânătorilor și pescarilor sportivi – retardări, în ceea ce mă privește.

De exemplu:  În România nu ai voie să pescuiești la suliță, sau orice altceva înțeapă peștele. Sigur, și cârligul înțeapă peștele, dar de buză se consideră că e OK piercing-ul, spre deosebire de dacă îi dai o gaură în burtă. Nu se întâmplă nimic abject cu peștele dacă îl găurești și scapă, nu se impute în baltă, ci îl va mânca unul din prea mulții cormorani, pe care nu avem voie să îi vânăm. Deși eu cred că ar trebui. Că s-au strâns prea mulți. Dar legea nu zice așa.

Din punct de vedere al pescuitului sportiv, înțeleg asta – adică nu prea merge “catch and release” la suliță. L-ai găurit, e al tău, merge direct la tigaie, nu îl pui înapoi în raft. 

Dar mă deranjează că nu ai voie. Bă, eu nu pescuiesc sportiv , că ce frumos e să scoți pești din baltă, să le rupi buzele și să îi arunci înapoi, like wtf?!

Nu, nici nu vreau să pescuiesc 100 de kile de pește și să opresc 10 bucăți ( sau ceva de genul ), că doar atâta aș avea voie.

Pescuiesc 10 bucăți și plec la treaba mea.

*Nimeni nu pescuiește DOAR 10 bucăți, dacă trage de rupe, pentru că știi că de alte 5 dăți o să prinzi un pește sau niciunul, așa că atunci când îl prinzi , îl prinzi.  Dar zic așa, că nici n-am auzit pe cineva să fi prins 50 de kile la undiță. Mă rog, am auzit, dar era un somn uriaș și , cred că un pic înflorit, că din poză era interpretabil standardul de „kilogram” folosit.

Ce vreau să spun cu asta? Că e o situație tâmpită.

Plătesc permis / licență de pescuit  să mă relaxez – stat pe balta cu undița in baltă și să prind peste de care vreau să mănânc. Că de aia nu am licență și nu pescuiesc in UK, că sunt râuri și tot așa, un car de reguli despre cum și ce să prinzi și ce să oprești.  Și râurile astea sunt și navigabile și navigate și nu vreau pește otrăvit  și cu  anticoncepționale de la pișatul tuturor femeilor din țara asta, că sunt deja jumătate pizdificat, nu vreau să trec în partea ailaltă de tot.

Și mă trezesc în situația de a fi penalizat pentru etichetă, mai mult decât pentru acțiuni.

E bine? Nu e bine, dar asta e.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
1 hour ago

nu vreau pește otrăvit și cu  anticoncepționale de la pișatul tuturor femeilor din țara asta

Niceee… apa potabila tot din rauri o dreg?

Catalinx
Catalinx
Reply to  0040
1 hour ago

Păi ce crezi.

De ce cumpăr eu grămezi de bidoane de apă…

Last edited 1 hour ago by Catalinx
gabi
gabi
Reply to  Catalinx
30 minutes ago

Pe partea cealaltă a Oltului era un izvor renumit în zonă (curgea pe țeavă și era aproape de șosea), am încercat și eu.. Mie mi-a plăcut. Mă rog, de gustibus.. ține și de cum ești obișnuit, mie.imi place gustul de Biborteni.

Catalinx
Catalinx
Reply to  gabi
26 minutes ago

Sunt pe ambele părți, nu știu de care vorbești, dar nu înțeleg ce propui, să mă car și cu apă în UK? M-am gândit, dar este efortul cam mare.