Așa se face corect / Samsung

Cum ar veni că de ce scriu eu articole din astea împotriva exploatării angajaților/ forței de muncă. Uite că se poate.

Când am terminat facultatea de electronică în România mi-am dat seama că sunt dobitoc. De fapt, ca să fiu cinstit, realizasem din timpul ei, de aia mi-a și luat ceva, că mi-am pierdut motivația. Conform perspectivei lumii de atunci , ar fi urmat să muncesc pe sclaavageală și să câștig  cam la mișto, o multă vreme .

Ca să clarific, colegii mei , aveau castiguri de 2000-3000 de euro pe lună la 7-8 ani după terminarea facultății, lucru care eu consider că este la mișto. Pe electronica mea medicală probabil că ar fi urmat să sug pula mai rău de atât. Pe ce m-am apucat să fac in Telecom/ telefonie voip, am avut opțiunea asta la 2 ani după absolvirea facultății ( am zis că a durat ceva ) , realist cam la 5 ani de muncă într-o companie.  Și peste  suma asta după încă doi ani când tocmai îi anunțasem că mă retrag . Ei trăgeau de mine să mă folosească altfel, dar eu trăgeam de tot atâția ani în altă direcție , mă recalifica cu inca un job full time , in paralel. Nu știți voi unde sunt eroii muncii socialiste.

Și mi-a părut rău , stau uneori și mă gândesc și îmi curge o lacrimă, că sunt sensibil, dar o șterg repede cu bani.

Banii i-am făcut renunțând să fiu angajatul cuiva și efectiv , până la vârsta asta mi-am pierdut orice urmă de loialitate față de un posibil angajator. Pentru că pentru mine sunt clienți și îi privesc ca atare.  Îi respect, că îmi dau de muncă, dar avem discuții și negocieri, cum ai cu un client, nu ca cu un angajator.  Nu am un sentiment de apartenență și vas și la ei ceva similar.

În ultimii 15 ani , încă mai lucram și angajat permanent pe atunci , le-am spus tuturor – învață o meserie bine și fii contractor, nu fii angajatul nimănui, că nu te merită.

Încă cred că e adevărat și încă cred că asta poate să se schimbe, dar doar cu concursul angajaților.

Și , ocazional, unii pun piciorul în prag. Evidend că pot face asta doar cei care lucrează în industrii profitabile, gen ăștia de la Samsung .

Dar ce vreau să spun este că uite, că nu se face gaură în cur, dacă împarți profitul cu angajații. Bă, nici măcar TOT profitul.

Zic ăștia că sindicatul a cerut 15% din profitul operațional, dar au primit 10.5% , că ce atâta huzur, asta totalizând 12%, după calculul și celorlalte compensații deja existente.

Adică, pe românește ei , înainte de grevă,  repartizau 1.5% din profit, bă. De aia zic.

Și nu s-a făcut gaură în cer de banii ăștia. Acțiunile și-au revenit după grevă.

Ce e important e ce înseamnă asta pentru angajați, băi, fără anularea profitabilității afacerii.

Pentru oamenii ăia din divizia cipuri, care sunt super norocoși , în contextul curent, să fie plătiți de hype-ul mondial din expansiunea IA înseamnă că ei urmează să câștige în bonusuri chiar și de 7 ori salariul, doar în acțiuni.

A memory chip worker with a base salary of 80 million won, for example, is expected to receive a total bonus of around 626 million won or $416,000 this year, a union source said, declining to be identified.

A fost posibil doar pentru că există concurență – ăia de la SK Hynix, care au arvunit toată producția lor de memorie către hyperscaleri , plătesc bonusuri și mai mari direct in cash , pentru cine vrea, și le fură ăstora de la Samsung și angajați. Și că greva le aduce daune  așa la in trilion de woni ( 600 de milioane de dolari , în bani normali) pe zi , cu potențial de amplificare distructivă în economie de cam 100x așa.

Aspecte care au generat intervenții la nivel politic. Adică normal că i-au luat unii și i-au scuturat pe samsugi, unii mai cu putere, că își bagă pula in profiturile lor, când nu mai e doar despre asta.

Treaba asta a avut efecte de toate felurile, normal. Normal că nu toată lumea de la Samsung ( e o companie imensă) nu primește bonusurile astea mari, nici pe aproape , și disparitățile au generat sentimente socialiste în alte subsidiare, de exemplu ăia cu telefoanele, unde concurența e destul de acerbă și e cam supraproducție pe piață. Că, în ochii lor migdalați de outsideri perdanți, Samsung e o singură companie și ei de ce să nu primească. Pișa-m-aș în telefoanele lor greu-reparabile și fără port de căști, de aia nu merită niciun bonus, ci muie! ( Jurnalism de Calitate : că trebuie să aveți și perspectiva autorului articolului aici, să nu cumva să credeți că e scris cu AI) .

Una-peste-alta, “credit is given where credit is due” – Jos basca în fața angajaților și sindicatului ălora. #asada.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
1 hour ago

“Noi nu angajam contractori…”
De cate ori am auzit asta… si nici nu ai ce sa le faci. Poate in UK e altfel ca e piata setata pe contracting, dar in Ro…