Exemplul clar de ce social media e cancer în lumea asta și de ce știința e un model mai bun decât religia

Dacă mă-ntâlnesc pe undeva cu Georgescu n-o să-i placă.
Nu e cel mai celebru Georgescu, ci celălalt, care nu se mai oprește din prezis crashuri imobiliare din 2020 sau ceva.
Nu pot să spun de ce n-o să-i placă, dar presimt eu în urină că o să fie așa.
A tot explicat el bula imobilară de mi s-a uscat pula de la explicațiile lui și tot nu se mai oprește cu asta, e ca o placă stricată care trăncăne și nu se mai oprește și la un moment dat, primul crash imobiliar, că trebuie să mai vină unul cândva o să-i valideze convingerile și o să creadă că mamă, v-am spus io.

A spus pe pizda mă-sii, ce mă uimește e că omul e un contabil și se visează consultant financiar, pfoai de pula mea cât de departe e de realitate. Și nu mă îndoiesc că găsește fix genul de clienți care ar asculta sfaturi de la incompetenți, care caută doar coping și pe cineva să le valideze opiniile.
Genul de handicapat care te împinge în faliment și pe urmă caută să vadă la ce virgulă n-ai urmat tu ce-a spus el că d-aia.

Dar ce vreau să aduc în atenție e povestea succesului lui la publicul lui spusă de el.
Colegii lui i-au spus că are noroc că are propria firmă și poate spune ce gândește. Greșit.

Avem noi ghinion, dar face parte, pe de o parte din libertatea de exprimare și pe de alta e un exploit al unui sistem de amplificare de voci al vremurilor noastre, care n-are nimic de a face cu competența. De aia POT SĂ ÎNȚELEG cum colegii lui cred că are noroc că poate spune ce gândește, adică inepțiile ălea.

Partea cu highlight e dureroasă, în ceea ce mă privește. Într-o lume mai bună, aia de dinainte de social media, dobitocul ăsta era oprit din drumul lui nociv fix la pasul unul la care colega lui de la ziarul economic îl trimitea la plimbare ( într-un mod politicos) , iar celelalte ziare îl ignorau și se ștergeau la cur cu manuscrisul articolelor lui.
Se oprea la ”nimeni nu a publicat niciun articol” și fie își găsea o meserie de contabil și-atât, dacă o cunoaște pe aia, fie se apuca de altceva. În fine, el a zis că-și face ”ziarul” lui și a căutat un coleg care lucra în IT să-l ajute. Până ȘI ĂLA l-a refuzat, normal în pula mea, pentru că dacă îl auzi ce spune și mai ai urmă de gândire critică nu sună OK.
Omul ăsta a ajuns pe social media, a investit bani în promovat căcaturile pe care le debitează până s-au lipit de el suficienți de mulți oameni cu bias și nevoie de validare a deziluziilor lor și astfel, aplicând metoda ”guru bivolaru” a reușit să spargă ușa notorietății în ciuda mediocrității lui.
Iar acum face bani din asta – din vulnerabilitățile unei lumi validată de amplitudinea ecoului unei voci, indiferent de calitatea sunetului sau a infomației …

Sunt dezgustat și nu văd soluție, pentru că social media funcționează pe metode științifice și peer review, ci pe bază de capitalism ( economie ) și enoriași – ”followers” în engleză, vezi?
Discut cu oameni altfel normali la cap, ba chiar inteligenți, dar au click-ul ăsta mental pe ideea că imobiliarele sunt prea scumpe în România și TREBUIE să se prăbușească și de la cârligul ăsta îi prinde cu predica, le cântă slujbele și nu te mai înțelegi cu ei, iau de bun ce zice ăsta fără pic de gândire critică, că asta dăunează la religie, și nu am ce să le spun, n-au înțeles-o nici pe aia cu ”dacă crezi că prețul la imobiliare e supraevaluat, vinde-mi una din casele tale , da au mai multe, la 3/4 , sau la jumătate de preț.” . Nu există, sunt deconectați de la asta, că nu-s proști să vândă sub prețul pieței, doar cred că prețul pieței nu e real, deși era validat de salarii, costuri de construcție…
Toată lumea și câinele lui e Apostolul Apocalipsei, visează că totul se prăbușește mâine, timp în care toți cumpără mai mult și se dezvoltă cum pot, mă simt ca într-un film cu schizofrenici, unde vorbele sunt complet decuplate de la fapte.
Problema fiind, cum am zis , că sunt blocați în mantra asta și cei care așteaptă, până la bătrânețe, să cumpere.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
1 hour ago

enoriasi :))) au click-ul ăsta mental pe ideea că imobiliarele sunt prea scumpe în România și TREBUIE să se prăbușească Lasa ca se prabusesc dar toti au simultan si optimismul ca se vor scumpi apoi imediat la loc. Ma rog, imediat aka in vreo 10 ani, dar totusi. Nu stiu sincer ce zice radu georgescu de asta – daca prezice si scumpiri sau doar ieftiniri. Partea cu highlight e dureroasă, în ceea ce mă privește. Într-o lume mai bună, aia de dinainte de social media, dobitocul ăsta era oprit din drumul lui nociv fix la pasul unul la care colega… Read more »

Andreea
Andreea
29 minutes ago

O fi normal ca un ap construit pe vremea lui ghe dej sa coste mai mult decat tot blocul cu 3-4 scari cand a fost construit? Fara creditare s ar duce 70% in jos unde probabil e si valoarea lui reala