Că vai, europenilor le e frică de șerpi, să facem ceva. Să tocăm bani publici!
Nu îmi ( mai ) e, bă, (așa de )frică de șerpi.
Mi-e scârbă!
Zic de din ăștia ”de-ai noștri” de dudău, nu vipere și alte jivine periculoase, de ălea încă mi-e și frică.
E acuma un curent prin UE – a prins și în România și e și-n UK, că să tratăm, atenție, populația, de frica de șerpi – ofidiofobie se numește. Ăștia prin UK vor să trateze asta inclusiv cu hipnoză – habar n-am dacă hipnoza e ceva real, eu nu cred în așa ceva, important e că-ncearcă, lol.
Dar să tratezi asta în felul în care se tratează acum eu cred că e retardare.
Articolul ăsta o să fie sensibil și îl scriu conștient că libertatea mea de exprimare ar putea să se frece de niște legi și vreun d-ăsta preocupat de drepturile animalelor s-ar putea să mă reclame și să vezi atunci. O să vă bag șerpi în cur, bă, dar stați liniștiți c-o să fie din ăia de casă, neveninoși, nu vă fie frică.
Se discută de faptul că Europa are nevoie să trateze șerpofobia asta, pentru a elimina ”cruzimea nejustificată” față de șerpi. Aș îndrăzni să întreb ce înseamnă asta, de fapt am întrebat o dată un pasionat de șerpi și mi-a spus că oamenii când vând un șarpe îl omoară: cu pietre, cu bâte, cu sape, cu cazmale, cu săbii, topoare, îi împung, îi zdrobesc. Înțeleg partea asta trece drept cruzime și l-am întrebat pe om – OK ȘI CUM VREI SĂ-L OMOR ? Că veninul, dacă e la cineva e la șarpe, nu la mine, nu pot să-i fac o injecție și ar putea fi periculos.
În copilărie, când ne cereau să ducem ceva animal conservat la biologie, șarpe broască, mi-a prins XXXX un exemplar mic ( nu pot să zic nume, că chiar dacă s-a prescris , cine știe) , l-am vârât într-un borcan, făcut două găuri în capac și am turnat spirt. A murit intoxicat cu alcool, cred că e o moarte bună, să mori beat, nu mi se pare cruzime.
Dar nu prea am poftă să fac asta cu orice șarpe care trebuie exterminat, că asta e chestia, că găsesc că cruzimea e justificată.
Că de ce? Că dacă e la mine în curte, e justificată. E mai justificat de cât să chem pompierii să-l prindă și să-l elibereze la pula mea. Serios, am prieteni pompieri și în ultimii ani merg regulat să prindă șerpi din curțile, sau casele ( doamne ferește ) oamenilor și îi eliberează în sălbăticie.
Pompierii lucrează la I.S.U – Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Un om se trezește cu un șarpe în curte. Nu știe de care e – nici nu trebuie – îi e teamă de el, în sensul că ACUM îi e teamă să-l omoare, că dracu știe cine te vede, te toarnă și ajungi la tribunal judecat pentru cruzime împotriva animalelor, așa să sună la 112. Iar ei le fac dispatch la pompieri.
Am o problemă cu asta. Și ei au . Pompierii trebuie să se ocupe cu stingerea incendiilor și hai, cu inundațiile , cum ar veni opusul focului, nu neapărat când inundă ei toate apartamentele dintr-un bloc unde sting incendii.
Eh, asta cică ne face civilizați. Eu cred că încă NU suntem civilizați câtă vreme mai tolerăm să avem vipere pe tot continentul, inclusiv în UK ( ei îi spun adder) , dar măcar avem doar o familie de specii de șarpi veninoși prin Europa, vipere de toate felurile.
Știu că sunt utili, că mânâncă rozătoare, cum ar fi șobolani și șoareci de câmp, alte două specii de care ar trebui să scăpăm, prin extincție dacă e nevoie, înainte de a scăpa de șerpi, dar nu-s de părere că trebuie să creștem șerpi ca să țină populația de rozătoare sub control.
Șerpii n-au ce căuta în curtea mea, în sat sau în oraș și nu văd nevoia de a risipi resurse plătind pe unii care trebuie să ne ajute să stingem focurile și inundațiile, când putem rezolva simplu cu un hârleț.
În natură, unde nu-s zonele rezidențiale din localități, da pot să fie acolo. Eu tot cred că le stă mai bine curele de ceas și pantofi, dar hai să iubim natura, doar că nu la noi acasă.
E amuzant cu WHO a decis că mușcăturile de șarpe au devenit o problemă globală care trebuie ridicate în rangul atenției. Chiar și în Europa, Croația a descoperit că are o problemă, Norvegia a descoperit că au ajuns vipere și la ei ( încălzirea globală, da).
Dar optica e că trebuie să ne tratăm frica, nu să scăpăm de ei.
N-am nimic împotriva oamenilor pasionați de șerpi, indiferent ce cred eu despre șerpii lor. Unul din copii are un coleg și prieten pasionat de jivinele ăstea, crește vreo 30 sau 50 în acvarii acasă. Bleah. Unii sunt veninoși, sau slab veninoși, nu știu dacă recoltează și venin, știu că crește și un soi de cobai sau ceva să le dea de mâncare.
Copilul e foarte intelgent, destul de educat, nu cred că-i nimic în neregulă cu el din punctul ăsta de vedere, ne mai vedem mai discutăm, inclusiv despre șerpi, cred că știe părerea mea despre ei, dar nu mă deranjează, ba chiar sunt curios de discuțiile cu privire la animalele ăstea .
Sigur că ridic o sprânceană la ideea de a ține șerpi în casă , a cerut o dată copilul voie să meargă la el și n-am avut probleme de părinți de fete, că vai, dacă fac sex, așa cum e normal lol, sau dacă încearcă droguri așa cum e normal sau nu, dar na, tinerii mai fac din ăstea. Tot timpul m-am gândit că nope: ține șerpi în casă, să vină el la tine – dar fără șerpi, că nu vreau să văd așa ceva pe bătătură.
Într-o zi, recent, lătrau toți câinii recent și a ieșit tata să vadă ce e. Toți 4 încolțiseră un șarpe care intrase în curte și nu-l lăsau să plece, că de ce. Nu, nu a fost vorba de sunat la 112, că nu era o situație de urgență decât pentru șarpe, poate, că risca să fie mâncat de câini, dar nici ăia nu se dedau cu așa scărboșenii.
Pauză publicitară.
si ce mai vrei sa omoram? Hai sa omoram si betonam totu, plm. bine, io nu am vazut niciodata la ai mei la tara un sarpe in curte. Sau arici. Probabil nu ajuta cand ai cainii liberi… “hai sa omoram totu” Teama asta de serpi e din cauza de religie cretina. Pentru un om cu asa autocontrol nu inteleg cum naiba sa iti fie frica de serpi la modu “hai sa il omoram”. In conditiile in care majoritatea fug de tine. Ca se caca pe dansii de frica. Si nici nu iti omoara animale prin curte, altele decat alea de… Read more »
.E acuma un curent prin UE – a prins și în România și e și-n UK, că să tratăm, atenție, populația, de frica de șerpi – ofidiofobie se numește. Da stea linistiti ca omoram si dihori vulpi broaste, galeti intregi de melci – nu avem ceva cu serpii, lista e lunga. De fapt sincer nu imi aduc aminte sa omoare careva serpi cel putin in zona mea – e drept, mai de campie. Ma rog, de aia mici dar destul de rar nici nu se oboseau oamenii sa ii omoare ca fugeau repede. La gaini nu era problema ca abia… Read more »