UK> Afaceri cu concerte #romulanstyle

Adică cu romi, sau ceva.
Țara asta, credeam io, înainte să ajung de facto aci, avea ceva special, de etichetă, de astea.
Poate că încă mai are, dar e mai mult spoială.

Te-ai aștepta, eu mă aștept la fiecare iterație și nu des, că n-am timp, maxim o dată la o eclipsă de soare, că atunci când cumperi un bilet la un concert în România să riști să rămâi cu banii dați, sau să-ți iei o țeapă într-un fel sau altul, gen bait and switch, să zicem, că s-a mai întâmplat și recent.

În UK, țară de business, de patroni de artă și cu tradiție de media și evenimente, zici că publicul e respectat.
Și, pentru ce contează, cel mai des este, cât de cât.

Dar mai dai de câte o gherlă. Nu eu, în cazul ăsta nu eu.

Sunt unii GCE Live care organizează vara o serie de concerte cu artiști vechi ( expirați, adică) cunoscuți , numită HeritageLive pe la ceva ”country estates” zic ei, adică conace boierești de pe la țară – la Sandrigham în Norfolk, Audley End House în Essex, Englefield Estate în satul vecin de bogătani, Pangbourne – adică sindrofii de vară, înțelegi tu – care zic că sunt devastați ( financiar, normal) și le anulează pe toate.
Eh, se mai întâmplă. Singura problemă e că dacă vrei și banii înapoi, că era la 200 de lire biletul – sindrofii de bogătani, ce vrei. Dacă vrei și banii, ia pula, na, nu înțelegi că e hardship?

Du-te tu la agenția de la care ai cumpărat bilete, că-ți dau ăia banii. Prin gură gen.

Și dacă nu merge, ăia te trimit să faci și tu un charge back la providerul de cărți de credit.
Dacă ai cărți de credit, că charge back merge doar în teorie la fel la cărți de debit.
Pentru că e debit, o dată făcut e și plătit și știu că ăștia ca mine, care urăsc cărțile de credit și creditul în general îți vor spune că e fix la fel, doar că nu e.

Pe scurt, banii s-au dus, sugi pula ca pe acadele. Romania is my country, nu contează limba.