Vitejii: Voiam să…

“Taj’ dreacu”, vine natura și mă corectează, uneori mă curentează.

Eu voiam să mă dau cu Navicatu’ … ăă Hobie Catu’ , Navicatu’ era un program de gestionat baze de date.

Soția voia cu paddle boardul (SUP) . Ne-am dar cu placa, normal.  Gen vreo 5 minute, nu am apucat să ne ridicăm in picioare că erau valuri, curenți și vânt toate la un loc , dar nu neapărat în aceeași direcție – cea mai ciudată combinație de forțe maritime pe care am experimentat-o bătea vantul de la ora 2:00 ( relativ la direcția mea de navigație relativ la plajă ca să zic așa) , valurile veneau cam dinspre ora. 11:00, iar curentul trăgea tare dinspre ora 9:00 . Iar intenția mea era să merg 50 de metri spre ora 12 și apoi să fac stânga. Ia pula, na. Puteam, dar din genunchi. Soția a renunțat și eu la fel, că eu de fapt voiam Hobie Cat. Că să mă lase ăia singur, adică cu soția ca în St. Lucia.

Nu, că ei mă învață ( ce să mă învățați, mă, voi pe mine, că io știu tot)  să navigheze, dar nu mă lasă singur, că mă ia curenții. 

Că și așa vreau să ajung in Brazilia.

“Yeah, You have no chance passing the Carribbean Islands.”

“Why not?”

“Think about it, two white people navigating alone south. The Coast Guards gonna shoot your arses down , they be thinking you’re smuggling.”

Deja mă visam “traficante deputa madre”.

Tot ma uitam de mers cu Hobie Catul și soția că e cam vânt. Nu e, nu. Vedeam lire/wind surfers. Atractiv.

In penultima zi, au plecat unii , i-a făcut vântul căcat, le-a răsturnat răgălia și i-a  împrăștiat  cine știe pe unde , că nu văd așa departe. . Au plecat cu alt Hobie Car după ei, că era nenea cu skijetul plecat. După jumătate de oră a mai plecat un Hobie Cat de i-a adunat.

Io, nimic, vreau să mă dau tare.