Am fost să văd filmul ăsta la cinematograf pentru că voiam să văd Alaska la televizor și asta am văzut.
Alaska e frumoasă, dacă aș avea 2 vieți cred că aș vrea să trăiesc o viață acolo.
Filmul este despre prietenia om maș, ăsta câine.
Practic , Brad Pitt merge într-un fel de vacanță finală ( as in Final Destination) cu câinele lui, care avea PTSD de la război. Am formulat corect, câinele avea, el nu. Practic , după ce te retragi din cariera militară mai ciuruit ca o stropitoare , ce să faci decât să îți iei avionul personal și s-o arzi in excursii cu cortul in Alaska la pescuit și teasing de vânătoare.
De aia a făcut omul atac de cort in timp ce zbura, dar l-a salvat câinele . Nu , nu l-a salvat că a zburat și ăla – ce spoiler alert, bă, nimic – l-a salvat el pe câine, cum ar veni că tot filmul aia face , mai mult îl salvează el pe câine, în timp ce el moare.
Iar asta, copii ne deschide o eră nouă în epoca domesticirii animalelor. Perspectiva aia când nu ai pe nimeni, că nu ai făcut copii, pula familie, tot ce ai e animalul de companie și viața ta este despre să ai grijă de ăla ca de tamagoci, să îl servești pe acela și sunt sigur că în epoca asta sunt mulți care rezonează cu mantra asta a filmului.
Aaaa, că noi am domesticit animale ca să aibă ele grija de noi și să ne fie folositoare? Da, dar acuma am evoluat, acuma servim noi animalele.
Asta voiam să spun , de fapt – altfel nu e un film rău, dar merită să mergi la cinema, doar daca vrei să vezi Alaska.
Vezi ca s ar putea sa fi fost filmat în noua Zeelandă