Oameni care își golesc vezicile în public

De regula, oamenii își golesc vezicile și mațele în locuri special amenajate, atât pentru confortul propriu, din considerente de pudoare, de igienă , din grijă față de mediu și din respect față de comunitate și spațiile publice.

Excepția fiind când ești beat, sau când explodezi și n-ai nimic în iminenta apropiere. Cum ar veni dacă timpul în care ajungi la un loc amenajat e mai lung decât timpul până când ultimul sfincter cedează și singura barieră ineficientă rămân chiloții, dacă nu cumva porți scutece, e limpede că că o să te eliberezi undeva în natură, încercând să iei in considerare cele de mai sus, în funcție de câtă demnitate mai poți negocia în momentul ăla .

De-a lungul timpului am învățat, de exemplu, să nu plec de la bar, dacă am băut bere, fără să mă piș imediat înainte de a ieși pe ușă. Iar dacă de acolo până la următorul WC am de mers pe jos, sau e de mers mai mult de 30 de minute, cred că nu mai beau bere. Am ajuns la concluzia asta prin liceu, când nu rareori, după ce plecam de la școală, treceam să fac prezența și la un bar din nordul orașului, iar de acolo, de regulă plecam acasă pe jos, în cel mai sudul orașului. Oraș mic, 4km, cam 45min – 1 oră pe jos. Că de banii de autobuz beam bere, se înțelege.

Nici măcar o singură dată după ce beam acolo nu ajungeam acasă fără să fac un pit stop la WC-urile publice din piața centrală -> jumătatea distanței. Era calculată treaba. Plăteam 2-3 beri la bar, plăteam să golesc una în centru.

Problema era că uneori după niște beri uitam de pasul cu golit rezervorul înainte de plecare din bar. Și plecam așa, la 50%. Aproape cu certitudine , 9 din 10, că s-a întâmplat de multe ori și am putut face o statistică pe temă, nu ajungeam până la checkpointul din centru. Ceea ce însemna că udam musai boscheții de pe lângă un bloc. Era ori aia, ori pantalonii. Uneori se mai întâmpla să fiu suprins cu pantalonii deschiși și demnitatea în mână. Nu-i motiv de mândrie, dar n-ai ce face, mai bine decât să umblu restul distanței pișat pe mine, eventual vara pe căldură, că nu beam bere iarna.

Cu copiii, e cam la fel. Ăștia de regulă nu beau bere, dar e greu să le impui cât să se țină nepișați, că nu poți controla tu, nici ei, cât să aibă vezica de mare, câte lichide să bea și în ce ritm să funcționeze rinichii lor.

Că de ce zic eu asta?

Cum mergeam eu așa pe stradă, vad la ceva distanță un puști până-n 14 ani care, din orice motiv, uda un boschet. Iar un cetățean care părea pe la 50 așa și trece pe lângă el cu o javră în zgardă îi fute un picior în cur de-l împinge în gardul viu.

Stop cadru.

Eu sunt de părere că e o idee foarte proastă să întrerupi, apostrofezi pe cineva când se pișă. OK, poate dacă ți se pișă pe casă, pe mașină, în lift, în scara blocului, chestii care țin mai degrabă de nesimțire decât de nevoie.

E o idee proastă că mi s-a întâmplat și mie în aceleași circumstanțe de mai sus in anii de glorie. Udam un boschet și o tanti care trecea pe lângă mine s-a gândit că e momentul oportun să mă apostrofeze prin injurii. Acuma, eu sunt un cetățean de construcție modestă, dar când beau bere mă transform în laserul de la Măgurele. Și tot ce-am făcut a fost să mă întorc și i-am tăiat pantalonii cu o dungă. Și i-am transmis că dacă se apropie o spăl pe față.

O chestie de care nu sunt neapărat mândru, dar a fost un răspuns de impuls după niște beri.

Revenind, puștiul n-avea tupeul meu nici chiar vârsta aia, s-a simțit vizibil jenat, în timp ce se chinuia să iasă din boschete, iar boșorogul cu pricina a continuat zâmbind. Moment în care un alt domn cu care se intersecta, nu știu dacă era tac-sau, ca nu respira greu, sau vreo legătură între ei, că n-am întrebat, s-a lipsit de două palme din ălea ca de cioban, lungi și plesnite, fără alte comentarii, după care moșu’ a continuat drumul destul de în zig-zag, cu o expresie a feței paralizată, târât de câinele în lesă, care nu zicea nici ăla nimica, iar când a ajuns aproape de mine m-a întrebat aproape miorlăind dacă am văzut – că el cheamă poliția.

-Cheamă, boss, pe cine vrei, că n-am văzut nimic, boul dracului.

A continuat drumul surprins si semiparalitic, târât de câine. Părea că vrea să mai zică ceva, dar după expresia feței mele s-o fi gândit că e probabil să-și mai ia o doză de anestezic și s-a abținut.

Și mă gândeam așa în mintea mea, neavând cu cine să mai conversez, bă, puță, ce faci când ți se pișă câinele în boscheți, că hai, poate căcatul îl strângi în pungă, dar de pișat? Îi fuți un șut în cur? Că toți pe care îi știu că cresc potăi în casă ies cu ei ca sa se plimbe și să se pișe afară, că în casă pute.

Caz în care, ce aveți, mă, cu oamenii aflați în nevoie? OK, nu-i o imagine plăcută, demnă, nici pentru ei, dar e opțiunea pe care o au atunci.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
2 years ago

Si eu mai udam florile pe la alte blocuri cand eram mic, nimeni n-a zis nimic back in the days.

Acum depide si cum si unde scapi de greutate. Am vazut un kkt imprastiat cu mult talent pe parbrizul la o masina parcata … cred ca era locul altuia, dracu stie. Dar in cazul ala e de inteles daca se ia careva de autor.