Glume cre[ș]tine

Popa din sat anul asta a anunțat că el, după slujba de înviere, nu mai ține praznicul de pomenire, adică slujba aia cu care binecuvântează pomana, să înceapă enoriașii să-și ciocănească ouăle , să se prea-cinstească cu vin, cum ar veni să dea startul la prea-curvie și prea beție. Nu ăsta e aspectul șocant, probabil cei mai mulți nu înțelegeți oricum semnificația și oricum nu contează. Ci motivul invocat – că e și el om ca toți oamenii și vrea și el liber în ziua de Paște, să-l sărbătorească cu familia și să facă el praznicul Luni, că ce pula lui. Lumea s-a supărat și nu prea au mai mers luni în semn de protest. Fraieri, eu mă retrageam de la plata contribuției anuale și a oricăror ”bobotezi”, dar nu pot că deja nu fac astea. Părinții mei sunt oameni ca lumea, nu fac ei din ăstea.

Dar oricum, asta a fost doar aperitivul.

Ieri mi-a zis tata că azi e Ziua Crucii ( aia mică, că aia mare e pe 14 septembrie), nu muncim ( poate el că e pensionar, am redus și eu volumul în spirit de solidaritate, pe seara am fost la pescuit, dar orișicât, până la urmă tot l-am pus și pe el la muncă**), ei țin post și ne întreba mama dacă să ne gătească nouă ceva de dulce. Noi că nu, că pentru mine e un favor să mânânc o ciorbă bună de fasole, o salată de vinete proaspete și niște ardei copt cu oțet, gen nu vreți voi să ținem un post din ăsta vreo 2-3 zile și nu mă mai tentați cu cărnotenii? Nu, dar nu contează nici asta.

Contează că mai pe seară îmi spuse tata, dezamăgit, că ținurăm post degeaba, că la biserică ( el nu merge, e creștin din ăla care doar ține post când trebuie ( ălea mai importante) și nu muncește când e sărbătoare, restul nu e important, dar alții din sat) i-a anunțat popa că e ordin de la episcopie să se amâne ”Ziua Crucii”. Nu știu până când, eu sunt OK, țin post și atunci că gătește mama mișto de post, da’ mă întreb cum funcționează asta, ca la ședințe? Văd popii că sunt prea mulți enoriași Out of Church, că e sezon de vacanță și o amână până vin toți? Sau poate-s popii în vacanță? Nu înțeleg exact cum funcționează asta. Fiți cu ochii pe Crăciun, că nu se știe.

** Am fost cu rabla în viteză până la un service în satul vecin în pauza de masă să programez o revizie sumară pentru când s-o putea, mâine. La întoarcere m-am grăbit, că mi se termina pauza, dar am văzut în fugă că a sărit o platbandă de la poartă din sudură și drugul care ține poarta e cam strâmb. Drept urmare, sărbătoare o fi fost ( nu știam că s-a amânat, la ora aia) da-l sunai pe tata să ia aparatul de sudură și să mă ajute un pic.

-Că de ce?

-Păi știi platbanda aia care ține porțile impreunate?

-Da.

-Eh, cred că s-a dilatat de la căldură, că știi că fierul face din astea și a sărit din sudură.

-Băi, dă-o dracu.

-Și ia și un ciocan că s-a strâmbat și drugul, l-am îndreptat eu cu un bolovan ca deschid să intru în curte, dar nu prea.

-Și ăla tot de la căldură?

-Tot.

-Tu când veniși acasă, erai cam în viteză așa?

-Da, că întârziam la lucru.

-Și dacă mă uit găsesc vopsea verde pe bara ta, tot de la căldură?

-Găsești, da.

-Și cât bătuși drugul să poți să intri în curte nu întârziași?

-Ba da, dar ce vrei, căldura.

Tre’ să sfințesc mașina, că e ceva în neregulă.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
7 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex
Alex
1 year ago

Nu mai bine iei alta masina, in loc sa o sfintesti pe actuala 🙂 ?

Alex
Alex
1 year ago

Toate Mașinile moderne vin implicit cu frânare automată la viteze mici.
Unele au și camera pe bara din față

Doru Vlad
Doru Vlad
1 year ago

Lol ce hazliu e Alex!
În altă ordine de idei de pe unde sint ai mei dacă face popa jocuri de genul nu prea îl văd bine, sunt genul de oameni care acceptă că și popa e om și păcatul e lumesc dar dacă eșuează în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu s-ar putea să îi doară cel puțin fizic.

Mad
Mad
1 year ago

Pentru ca si eu sunt ca ai tai( tin posturi dar nu merg la biserici ,nu deschid usa popii, nu ma spovedesc/ impartasesc- relatia mea cu divinitatea e numai a mea), ma uitai in calendar si nu vad nimicuta la data de 2 Aug si chiar toata saptamana.

Asa ca nu stiu despre ce vorbesti.
Imi facusi pofta de salata de ardei copti cu fasole batuta😌

Mad
Mad
1 year ago

🤣 Pirelli

Eu dupa asta de la Patriarhie ma iau
comment image
si nu-i nimic

e siteul oficial
https://patriarhia.ro/calendar-ortodox-2022-440/
😇

Ca dupa ziare-i mereu ” mare sfant”