Povestea unui borcan de miere și coada lipsă a ursului

Să începem cu o poveste despre apicultură .

Poza asta e a ultimului borcan de miere din stupii lui tata, pe care am lins-o în iarna-primăvara ce au trecut.

Nu pot să descriu corect nici gustul nici mirosul, însă ce pot să vă spun e că mierea, ca orice produs organic, îmbătrânește și își schimbă gustul. Se obișnuiește să se spună că mierea care e pe bune nu expira niciodată. Se zaharisește dar e consumabilă. Dacă o vrei din nou clară, înainte de consum, cum a fost și cazul de față, o încălzești ușor. Prin încălzire își pierde unele proprietăți, dar dacă încălzirea nu e brutală, cele mai multe substanțe nu se descompun . Ideea ar fi să o ții sub 60 de grade Celsius pe cât posibil.

Mierea asta e polifloră, iar mierea polifloră nu are același gust, depinde de regiune și de an și de perioada din an, întrucât mixtura plantelor de la care recoltează albinele in perioada respectivă schimbă, mai intens sau mai subtil, compoziția mierii. La fel și umiditatea și alți indicatori meteo-biologici.

Realitatea e că mierea polifloră pe care am gustat-o in ultimii ani are același gust stereotip, zici că-i făcută industrial, motiv pentru care am ajuns sa consum și eu, ca și alții, miere de salcâm care nu are nimic special, ci dimpotrivă, cu excepția gustului, sau miere de tei, care e puțin deosebită și ca proprietăți și ca gust.

Dar măcar mierile de salcâm sau de tei aduc cumva altfel.

Eh, mierea asta, precis asta și nu alta, are un gust inconfundabil pentru mine, iar borcanul asta datează de prin 2007-2008. Cu tot cu musca aia prinsă înăuntru.

Din păcate tata nu mai creste albine din două motive, cel principal ar fi că nu mai vrea. Miile de mușcături de albine in decursul a mai bine de 20 de ani și-au lăsat amprenta și a devenit mai puțin tolerant, către alergic. Nu moare de la o albină, dar se umflă mai tare decât pe vremuri și nu le mai suportă la fel, fapt amplificat de lipsa expunerii pe o perioadă îndelungată si de acumularea de IgE dăunător. Citiți studiul dacă vreți să îmi puneți afirmația la îndoială.

Al doilea motiv ar fi că i-au cam murit stupii de foame, a încercat să îi resusciteze și au murit din nou.

Tata nu e genul care să hrănească stupii artificial. Nici nu le-a luat vreodată mierea in regim de hiperexploatare ca să îi lase fără hrană. Pur și simplu, în ultimii ani cât a crescut stupi ( 2009-2010) efectivele de albine din sat au crescut atât de mult că nu se puteau autosusține din flora din jur.

Pe timpul lui Ceaușescu și în anii ’90, în toată comuna erau în total 3-4 crescători de albine , efectivele tuturor variind între 2-20 de stupi, în funcție de condițiile anuale.

Acum sunt tot cam atâția, însă vreo 3 se ocupă profesional și au mai bine de 50 – 100 de stupi ( familii de albine, în termeni tehnici ) fiecare. Ceea ce e prea mult, dacă nu mergi în pastoral, o albină culegând nectar de pe o raza de circa 6km.

Am vrut să mă apuc eu din nou de asta, dar și mie îmi fac rău (mă dor tare ) înțepăturile de albine, nici nu vreau să îmi supun copiii la chinurile prin care am mai trecut eu ocazional, că stupii nu ar trebui ținuți neapărat langa oameni , animale, sau copii. Și cum tata nu prea mai e fan să mă ajute, am lăsat-o așa, momentan .

Asta ca să stabilim poziția și nivelul meu de înțelegere al apiculturii și aprecierii asupra calității mierii.

Povestea nu se termină aici, dar…

Subiectul articolului.

Am dat peste postul ăsta de Facebook al unui nene random care se plânge de falimentul iminent al fermei lui de miere și de faptul că îl concurează neloial antreprenori care vând falseturi ieftine pe post de miere de salcâm.

Ăsta e articolul.

Ăstea sunt comentariile.

Pentru a fi fair and square în aprecierea greutăților apicultorilor este de menționat și faptul că uniunea europeană prin APIA acordă subvenții pentru activitățile apicole.

Astea nu sunt din cele cu proiecte pe șpagă, sau nu numai, sunt din alea simple ca la agricultori. Depui un dosar standard la APIA și îți iei înapoi până la 50% din cheltuielile cu investiții in extindere, echipamente, costuri cu tratamente.

Citiți ghidul dacă vă pasionează.
Mai rămâne să acoperi singur cheltuielile operaționale, eventualele costuri de vânzare, dacă nu vrei să predai producția la apicola sau la un en-gross-ist, dar astea intră la conexe.

Pentru a da și un pic de norma la prețul mierii, Apicola, procesatorul național de referință, plătește anul acesta mierea de salcâm cu 14 lei și mierea polifloră cu 8 lei.

E evident că Apicola e privită de toți albinarii ca ultima soluție; un fel de amanet, sau ceva la modul “băi, ok , am surplus de miere pe care nu am fost in stare să îl duc in altă parte, îl duc la hoții ăștia”. Realitatea e, însă, că și dacă ai avea un contract cu un alt procesator sau dacă lucrezi unui lanț de magazine, sau nu ai propriul lanț de distribuție la clientul final, prețul pe care-l poți cere nu e acela de la raft. Nu poți cere prețul final decât dacă vinzi consumatorului final, e evident.

Iar în prețul final, de obicei intră costul de vânzare ( spațiu de expunere, distribuție, transport, spațiu de stocare și servicii de operare a vânzării, plus marketingul, dacă e cazul), plus, de cele mai multe ori, și TVA.

Bun, acestea fiind zise, mierea de salcâm are, la raft, prețuri între 37 și 45 lei / kg . Asta e la Cora, unul dintre supermarketurile care sunt relativ mai scumpe în Romania și care au cât de cât și produse okish.

Ăia de la Moș Costache o vând și mai ieftin in Carrefour, la sub 30 de lei kilogramul.

Știu că au fost ridicate îndoieli cu privire la calitatea mierii distribuite ( că despre asta e vorba , nu de producție ) de Apicola Costache, tot ce e posibil, dar eu am dat un ochi pe analiza de laborator inițială, care a fost comentată în fel și chip și mi-a stârnit râsul. In afară de faptul că are nivelurile de zaharuri în limitele acceptate mai și scrie pe ea cu negru pe alb ca sunt absente urmele clasice de adaosuri de falsificare cu glucoză.

Problemele ascunse ale mierii sunt două, și nu se văd așa de bine prin analize.

1. Crescătorul de albine care dă mierea spre procesare nu o aditivează în borcan, sau în butoi. Ar fi idiot s-o facă, că dacă iese nașpa la analize belește pula, spus pe românește.

Dar avari sunt pe toate drumurile iar competiția este în a hrăni albinele artificial și a obține miere ieftină, adică aditivarea se face la sursă, procedeu care e de fapt clasic in zootehnie. Cum ar veni, adapă albinele cu “feneceuri” iar acestea produc mierea nu numai din cules, ci și din tot soiul de soluții energizante. Așa ieși la preturi mai mici pe kilogram. Sigur, e nasol prin prisma faptului că probabil că nu sunt zece cititori ai articolului ăstuia care pot înțelege nuanțele fine ale mierii, toți consumăm ce se produce și ce e disponibil. Sigur, nu cred că există, din păcate, norme de apicultură care să includă cuvintele sustenabilitate și ecologie ( din ce știu, albinele suferă dacă sunt hrănite direct cu zahar sau glucoză, dar până acum trebuie că există și hrana mai bună pentru ele).

Al doilea aspect este că partea comuna din mierea ieftină e că conține în amestec și miere importată din afara UE. Vezi pozele. Nu știu dacă sunt aceleași standarde de calitate, sau pur și simplu amestecul la Moș Costache și la Albina Carpatină se face in limite cât să respecte standardele europene, dar mie treaba asta îmi sugerează ceva greșit undeva .

Importăm miere din afara UE și o amestecăm cu asta din UE pentru a reuși să vindem pe piața din UE mai ieftin, si ne plângem de preturi prea mici în condițiile în care UE subvenționează apicultura.

Asta e de căcat, e ciudat că într-o economie subvenționată nu reușești să produci la un preț și calitate competitive și e și mai ciudat că aparent avem bani să subvenționăm producția de miere ( dar poți înlocui miere cu orice ), cu scopul de a creste calitatea și sustenabilitatea pentru producători, dar nu avem bani să cumpărăm calitatea aia și ne căcăm pe noi căutând preturi de zahar ars.

Apicultorilor, în general, le merge bine in România, numărul de albine a crescut în ultimii 10 ani sub egida sprijinului european cu mai bine de 100% că familii. Sigur se ridică si problema productivității care pare să fi crescut de 4 ori din ’90 ceea ce e imposibil. Dacă nu iei in calcul și furajarea albinelor, pe care am menționat-o anterior.

Mă uit la puță ăsta care se vaită că a bătut drumul până într-un “punct turistic cunoscut” ( din Caraș Severin) , accentuează că a plătit 50 de lei taxa de vânzare și nu reușește să vândă nimic din cauza competiției neloiale care vinde miere la 25 de lei / kg , adică ceva mai ieftin decât prețul la raft al mierii distribuite de Moș Costache, că mierea lui e așa și pe dincolo de bună.

Și sunt mai multe probleme care mă fac să îi urez faliment plăcut.

1. Nu există punct turistic in județul Caraș Severin. Nici nu cred că a auzit nimeni de judetul CS cu excepția celor care trăiesc acolo, eu credeam că numerele de înmatriculare înseamnă Courier Strike, sau ceva. Nu îmi spuneți de renumita stațiune Băile Herculane ( am fost acolo de 3 ori în viață, ca să nu avem discuții cum că aș fi ignorant ) de minunatul oraș Orșova, sau de Porțile de Fier, sau Dunărea la Cazane (am fost în toate astea ) . Rămâne cum am zis. Nu există așa ceva.

2. Dacă adaugi TVA la prețul pe care îl dorește dumnealui, că în punctul turistic mă îndoiesc că vinde cu bon fiscal și chiar dacă ar fi, mă îndoiesc că vinde cu TVA, observ că dumnealui vinde mierea mai scump decât cam cea mai scumpă din supermarket-uri, fără ca eu, cumpărător, să am vreo garanție cu privire la calitatea mierii lui. Că mă îndoiesc că fermierii apicoli cu reputație își pun problema în acest fel .

3. In genul asta de “puncte turistice cunoscute” ajung foarte des omuleți care nu și-au permis puncte turistice pe bune, care caută mierea cea mai ieftină din supermarket, oameni care-s, în general, în căutare de chilipiruri: o vacanță ieftină, o cazare ieftină, o masă ieftină și așa ajung, în general, în talciocurile din locurile cu pricina, căutând ieftineli. Vorbesc și din experiența mea de turist, că nu sunt străin de asta și știu pe pielea mea, că educația durează și cere și ceva bani și o altă perspectivă.

Prin urmare e stupid să crezi că poți să faci bani cinstiți acolo, vânzând un produs mai scump decât în supermarket unora care nu cumpără chestiile afișate și validate la hotelurile la care locuiesc .

Aici doar “antreprenorii” și manțogarii pot face un ban binemeritat pe spinările proaste ale pretinșilor turiști. Și e greu să concurezi cu ei dacă chiar vinzi ceva special. Iar dacă nu-i special, pula mea, se găsește și la apicola, de ce aș lua de la tine la suprapreț?

Sfârșitul poveștii cu mierea lu’ tata

În timp ce eu adun pe lingură ultimele resturi de miere să dau gust unui ceai prin aprilie, tata îmi spune spre surpriza mea, că au fost zile, în perioada de tranziție, când nu aveau bani de pâine. Știam că am fost săraci, că viața la țară ne-a scos din foame in momentele grele. Agricultura aia de subzistență, blamată de toți azi, că ne ține în loc, a fost destul cât să ajute doi copii să crească să studieze la facultăți plătite, și ne-a ajutat ca familie să depășim stadiul de subzistență. Fără subvenții care duc la arderea și aruncarea la gunoi a supraproducției.

Dar nu știam că am fost atât de săraci, pen’ că părinții mei au lucrat mereu amândoi și aveau salarii privite ca “bune” în societatea de atunci, ce e drept, plătite uneori cu întârziere.

Și, zicea tata, că albinele l-au salvat mereu, că mereu când nu avea bani de pâine găsea pe gardul de ciment de la drum câte un borcan gol cu bani în el.

Îl umplea , păstra banii și așa treceau zilele. Știu că își aduce aminte selectiv, pentru că sunt sigur că la fiecare borcan de miere erau și câte două bidoane de vin. Dar adevărul obiectiv e așa cum îl spune. Ani de zile a vândut miere din calitatea cea mai bună, la prețuri rezonabile, nu a fost vreodată subvenționat, nici nu s-a plâns de faliment. Doar i-au plăcut albinele. Iar comunitatea a primit de la el calitate pe care probabil nici nu a conștientizat-o că specială, că era ceva implicit, n-ai fi putut concepe altfel.

Iar acum când apicultura e in floare, fiu-său caută miere făcută din același material și de aceeași calitate și nu găsește pe absolut nicăieri, la niciun preț, deși toată lumea se laudă că ei au miere naturală din cea mai bună “calitate și preț de producător” .

De asta nu are ursul coadă și nu pot decât să mă bucur de orice faliment nesperat al apicultorilor de azi, care produc căcat subvenționat, cu gust dulce ca mierea.

Din păcate pentru mine, am înțeles gustul mierii doar după 2005, după ce m-am lăsat de fumat, când era deja pe sfârșite.

Send to Kindle

12 Replies to “Povestea unui borcan de miere și coada lipsă a ursului”

  1. Io cumpar miere de la un prieten si de la piata (as cumpara si de la piata de la noi din oras, da’ nu aduce nimeni, din pacate). Nu m-am uitat niciodata la preturi, pentru ca la ~ 30 ~ 40 de lei borcanul si cca 15 borcane/an, chiar nu conteaza asa de mult. De fiecare data cand ajung prin Bistrita, gasesc in piata doi producatori locali care au cam tot ce trebuie, si bag extra niste propolis, pastura, polen, laptisor de matca si altele.

    Mi se pare ok sa vinzi miere la piata si pe interneti, da’ sa te duci la cucumbaru’ din vale ca sa prinzi doi turisti, ii cam peste mana (ca turist, mi se cam rupe de cumparat miere, sa o car aiurea prin bagaje dupa mine).

    La mos petardache analizele de care pomenesti, cu glucoza industriala ,,absent” – par relativ ok, dar mai sunt cu ,,Miere de salcam” din care salcam 0% iar ca adaosuri de falsificare avem ,,glucoza indstriala”.
    https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Mare-ATENTIE-la-mierea-cumparata-din-supermarket.-Ce-contineau-cu-ADEVARAT-produsele-pe-care-scria-Miere-de-salcam-.-TOTUL-a-fost-descoperit-in-urma-unor-analize-de-laborator.-Iata-dovada-129181 (Apidava pare ca ar fi mai buna)

    Da’ o sa ramana (si probabil ca tot se va folosi) varianta cu hranitul albinelor cu ,,feneceuri” ca sa se produca miere ieftina.

  2. Dacă încă mai ești în concediu unde spuneai că ești, vezi ca nu departe, spre sud, se găsește un orășel care se numeste Byala. Am luat din piață de acolo (mult spus piață, dar aspectul vânzătorilor era de producători autentici) o miere care mie mi-a plăcut în mod deosebit, în orice caz cu o aromă net diferită de cea din România.

  3. @Alifie: Ai citit dreptul la replică din articolul pe care l-ai pus link ? Pot să înțeleg orice dubiu de acolo, dar cu siguranță nu-i de ajuns cat să mă încred în Romapis . Am căutat ceva informații și dosare despre ei și inclin să cred că asociația lor pare a fi ceva adunătură de reclamagii și șantajiști. Poate mă înșel, plm, oricum nu contează. Am spus, și mierea certificată ca fiind nefalsificată e obținută foarte aproape de ceea ce aș numi industrializat. Și plătim prețul ei și taxe ce merg in subvenții pentru sanchi o miere mai bună, de calitate controlată. Cu rotine.
    @zgriptorul: Merci de tip. Probabil că îmi e lene să merg până acolo și e probabil incert dacă i-aș găsi pe cei de la care ai luat tu, fix pe ăia și nu ceva țepari.

  4. Ai cam zis tot..am urmarit si eu discutia. Nu m-am bagat ca n-o scoti la cap cu apicultorii, ei stiu tot si fiecare o are mai mare. Cand m-am apucat de apicultura visam la sute de familii, tone de miere. M-am lecuit, 30-40 de stupi fara hraniri,fara stimulari, fara adaosuri. Toamna, ce nu se ridica la nivel de colonie capabila sa treaca iarna, unificata cu o alta familie asemanatoare. Din primavara pana in toamna duc stupii intr-o padure…merge tata la ei pe post de paznic. Asta-i si motivul pentru care inca-i mai tin…are omul ocupatie, pleaca zilnic cu masina, nu se mai face prastie..
    Pt apicultura industriala trebuie sa faci hraniri in lipsa culesului. Mierea de salcam..zice o legenda ca ar fi simplu de manarit. Ochii pe cantarul de sub stup, si noaptea completat cu sirop cat necatar a intrat ziua. Nu stiu ce sa zic.. daca esti consumator de miere, da-mi un semn si-ti trimit un borcan in teste.

  5. Am citit, si-i posibil ca aia de la Romapis sa fie reclamagii de profesie. Am spus ca miere cumpar si de la un prieten care se ocupa cu asa ceva. Omul stie ce vinde mos rahat pe bat, ca-i stie pe unii care dau cu sapa pe plantatie, si zice ca o avut de a face si cu produse de la raft intr-o vreme, si ce era in borcane numa’ miere curata nu o fost. Daca omu’ mi-o turnat prostii, torn si io, da’ avand in vedere si caracterul infect al lui Marinica Cazacu (mos Costache), chiar daca-i posibil, m-ar mira sa fie infractor pe alte parti si sfant la produs miere.

    Mi-ar fi mult mai convenabil sa cumpar miere, dulceata, muraturi si bulion de la supermarket, da’ calitatea ramane foarte discutabila, asa ca daca prind cate un prieten ca face asa ceva, cumpar fara sa ezit (am dat si 17 lei pe borcanel de 400g de dulceata de cirese amare, singurul lucru de care-mi pare rau ii ca nu am luat mai multa). Astazi au terminat fetele de facut prima tura de bulion, din peste 120kg de rosii, au iesit cca 45 de litri de bulion. Daca pun la socoteala munca lor si a mea, ies cel putin dublu ca pret fata de cel din magazin, asa ca daca gasesc de cumparat ,,de casa” (si sa am macar banuiala ca rosiile alea nu o fost stropite cu toate otravurile si ca nu o mancat azot cu sacii), nu pretul ii problema.

  6. @Redoo: Am văzut ce ai scris la un articol similar pe opencube, chiar voiam să te caut. Am să îți scriu pe mail când ajung la un calculator că îmi e mai simplu sa iau mailul din comentariu decât din telefon . Nu am nevoie de teste. Îți trimit adresa să îmi trimiți 10 borcane și îmi spui cum și câți bani să îți plătesc pentru ele.

  7. @Alifie: Eu nu sunt fan Moș Prostache, ba cred că e foarte posibil să pună diferite adaosuri in miere, probabil că depinde și către cine o distribuie, presupun că unii retaileri sunt mai pretențioși decât alții și e mai susceptibil să îi numere cartofii.
    Oricum nu am cumpărat de la el că nu îmi place genul asta de marketing siropos : vai, coaie, miere de la “Moș Costache” , adică un apicultor vârstnic cu o afacere mică, care face lucrurile cum trebuie și vinde sute de tone de miere anual prin diversi retaileri . Al dracu’ moș, mai bine cumpăr de la unii care își spun simplu Apicola nu știu care, măcar știm despre ce e vorba. La fel cu aia “Albina Carpatină” care importă miere din afara UE. A dracului albină carpatină, că Carpații din afara UE se întind maxim până în Ucraina, nu mai departe.

    Spuneam că și dacă mierea aia nu conține adaosuri directe nu-nseamnă nimic, așa că degeaba îl arătăm cu degetul pe ăla, justificat de faptul că vinde mierea cea mai ieftină. A celorlalți care distribuie en-gross cred doar că se vinde mai scump și asta-i tot.
    Ce mi-e că halesc miere cu glucoză industrială, ce mi-e că halesc glucoză industrială transformată în miere. Știu că e o diferență, dar nu mă simt fericit că dau banii pe oricare din ele, mi se rupe de analizele lor din punctul ăsta de vedere. E ca și cum ai face diferența între căcat curat și țuică din pufoaică, metaforic vorbind.

  8. tata îmi spune spre surpriza mea, că au fost zile, în perioada de tranziție, când nu aveau bani de pâine.

    Plm, nimeni nu crede in ziua de azi cand lr povestesti.

    92-95 au fost cam horror, asa, la ai mei acasa. Pe urma m-am apucat eu de scos bani.

    Si apoi a fost jumatate de an in 2011 – dar nu asa oribil ca 92-95. Adica, nu aveam bani de chestii, dar de strictul necesar da.

    De 92-95 imi aduc aminte cu neplacere maxima. Nu era chiar de “nu avem paine”, dar nici nu aveai de ce sa deschizi frigiderul. Poate doar sa faci curent.

  9. acuma m-ati enervat cu mierea voastra, ma duc sa vad daca si astia in zagreb le dau zahar la albine.

  10. Pai ba pula tu sti cat muncim noi ca sa producem mierea aia de salcam pe care o vreti voi la 250 de mi de lei kilul ?

    Ca ne caram cu remorca de stupi dupa noi o luna prin toata tara departe de familie dormim in cort sau in masini mancam ce apucam si muncim zi lumina la stupii aia?
    Si la sfarsit dai de un angrosist care iti scoate ochii cu 15-16 lei pe kil sau o vindem pe unde putem cu 20-25 de lei cu alte zile si nopti pierdute. Cine esti ba tu sa iti bati joc de noi asa?

    Ai vazut tu cu ochi tai ca dam noi glucoza la albine ma? Si daca se da e ca sa manance ele dupa ce le iei mierea nu ca ar face ele miere din glucoza asa prostie nu am mai auzit.

  11. Off the record, sper că știi că albinos nu e ăla care duce albinele la păscut.

    Relativ la prețul mierii, vinde la ce preț vrei tu, boss, nu eu îl stabilesc. Nici măcar nu cumpăr miere ieftină .

    Și da, am văzut eu cu ochii mei, dar nu numai atât, am discutat cu niște “albinoși” despre soluția constructivă pentru niște instalații de alimentare automată cu sirop.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.