Rablele se strică când stau

Așa știe toată lumea și așa va rămâne istoria. Nu altfel.

Așa și eu . Am lăsat mașina unui prieten și m-a avertizat când a pornit-o după o lună că nu prea a luat-o la prima. Eh, aia e, mașină stătută.

Când am recuperat-o  duminică, a pornit frumos, cum știam, m-am adaptat din nou la condusul pe partea asta și mi-am văzut de treabă, că voiam să plec undeva. Am umplut rezervorul cu motorină ieftină de la MOL, că nu mai e iarnă și facem economie și am plecat să luăm gașca de acasă. Doar că pe drum ceva s-a întâmplat și n-a mai mers bine motorul deloc, a intrat în limp mode ( nu se mai turează peste 2500 rpm) și a început să meargă mai în trei pistoane din 6 așa.

Că de aia am lăsat mașina în România și nu am vandut-o , să stau să o repar, când vin, nu să mă ocup de ce am eu de făcut. Fir-ar ale dracu’ de fiare care ruginesc, o vând mâine, etc.

De dimineață deja scotea un fum de îmi era rușine că am pornit-o.

Am sunat la domnu’ inginer de la DAB care mă ajută cu astea și mi-a zis că mă primește de dimineață. Șmecherie treaba asta in România; de obicei aștepți, taică. Gen , săru’mâna mult.

De-abia am ajuns, înecat in fum, hotărât că băi, de asta nu e bine să am diesel, că poluăm , dar nici chiar așa ca un vapor.

Mă incerca pe urmă un gând, dar nu aveam cum să verific asta in trafic.

Ajuns la birou și, întrebându-mă domnu’ P. simptomele, scot bonul din buzunar și mă uit că el doar că să confirm că în unele zile sunt teribil de prost. Noroc că în medie sunt ok.

Prostia se plătește, evident. Partea proastă e că plătesc și cei din jur. Da’ așa e când ești prost, tu nu știi…

Partea  cea mai nasoală e că eu știu că rabla merge cu motorină, știu că pistolul negru e de motorină și cel verde de benzină, îmi amintesc perfect că mă uitam la preturi și mi-am zis, cum îmi zic adesea, că știu că-s neatent ( nu lua pistol verde, nu lua verde) și nu știu ce pistol am luat, dar am să merg să mă uit dacă cumva aia au benzină pe negru, că sunt curios dacă am avut un blackout de 3 minute sau e doar o neînțelegere in codul culorilor .

Oricum, rămâne cum am stabilit . Mașinile când stau, se strică.

Viața cu mine nu este niciodată plictisitoare. S-ar putea să nu fie prea plăcută, dar plictisitoare, clar nu.  Când te plictisești fac eu ceva să rup monotonia. Chiar și când nu te plictisești.

Oricum , să se noteze că eu am încercat să am o masina pe benzină, ca să poluez mai putin, dar se pare ca universul are ceva cu mine.

Send to Kindle

30 Replies to “Rablele se strică când stau”

  1. Bine ca o mai fost 20 si ceva de litri de motorina (diferenta de la 55 de litri de benzina la rezervor de 78), ca la procentaj mare de tot de benzina inteleg ca se puteau strica cateva dracovenii pe acolo.

    Io am bagat cam 35 de litri de benzina peste cativa litri de motorina, pe la mama naibi prin Mures, in concediu, nici urma de service prin zona. Scos furtunul de combustibil din filtru si dat la cheie pana am scos cam 40 de litri de benzina cu urme de motorina prin ea. De atunci ma uit de doua ori la masina si la pompa inainte de a alimenta.

  2. Daca ma uitam pe bon inainte sa ajung la service , probabil cumparam doua canistre, scoteam 40 de litri de combustibil, puneam motorina peste si mergeam asa pana se curata :))
    Sunt motoare, da-le dracu’. Daca e diesel de 3 litri si nu merge cu orice, inseamna ca platesc impozit degeaba.

  3. Chiar am ras. :)) Aham, da, imi pare si rau de tine, dar tot am ras. :))

    Ai scapat ieftin, un fost coleg a facut asta cu masina inchiriata cand era la lucru. L-a costat vreo 500 eur plus combustibilul pierdut. Nu au vrut sa deconteze cu niciun chip dupa. Morala povestii a fost mereu, mereu sa inchiriezi cu ce ai acasa.

    In uk ai pe benzina, nu?

  4. Pai, am zis, da’ nu inteleg treaba.

    Adica, o intelegeam daca aveai masina pe benzina aici si pe motorina in Romulania. Sau invers. Da’ tu le ai pe ambele pe motorina. Just…how…

  5. Nu-mi dau seama exact cum, daca ma intrebi acum pe baza a ceea ce simt ar fi sa spun ca e o problema cu pompa, care mi-a stricat rutina, gen pompa verde pusa in slot de pompa de motorina, sau ceva de genul, dar bazandu-ma pe experienta anterioara cred ca-i doar faptul ca eu traiesc in lumea mea si nu prea ma concentrez la chestii care ma plictisesc.

    Pot foarte bine sa cobor din masina, sa vorbesc cu sotia, sa bag benzina si sa platesc, sa vorbesc cu casierul si sa ii cer explicit bonul fiscal si eu sa ma gandesc tot timpul la cu totul altceva, fara vreo legatura cu ceea ce fac in momentul ala. Frate-meu stie si-mi mai atrage atentia sa ma intorc pe Pamant ca ma uit prin oameni :).

    Gen nu-i prima oara, dar data trecuta am observat dupa 5 litri. Am completat cu motorina si-a fost totul OK . Acum eram sigur ca am pus motorina.

  6. Daca nu ti porneste nimeni masina cu saptamanile incearca s o inchizi din cheie si sa i scoti borna cand pleci. Eu asa fac cu a mea de cativa ani si functioneaza chiar peste iarna – alarma consuma bateria in stationare indelungata. Nu e funny sa alergi dupa cabluri sau asistenta cand chiar ai nevoie de masina

  7. Coaie, cum sa faci una ca asta? Si te mai lauzi ca stii despre masini.
    Eu nu ma uit in gura unuia care alimenteaza cu motorina cu benzina. Vorba celor de mai sus daca aveai o masina pe benzina mai intelegeam. Am ras si cu curul.

  8. Eu inteleg amuzamentul. Ce nu inteleg eu e de ce credeti ca ar fi mai acceptabil sa incurc masinile, adica sa nu stiu in ce masina ma aflu la un moment dat, decat pompele.

  9. Ieftin reparația.
    Doar 400 de lei. Ieftin de tot.

    Auzisem cazuri la vw sau Renault la care au schimbat pompa de injecție injectoare, etc. Factura colosala.

    Ai scăpat ieftin.

  10. Ma, nu prea ai de ce sa schimbi pompa de injectie si injectoare. Serios. Benzina e mai subtire si de felul ei solvent cam curata injectoarele alea. Aia zicea si inginerul.
    Un unchi a facut la fel cu o Dacie Solenza ( motor Renault). Nici nu a golit tot combustibilul . A golit vreo 3 sferturi , pus motorina peste si life go on. Ba, pentru ca e si el econom, a si refolosit amestecatura de benzina, completat cate 2-3 litri la un plin de motorina, ca nu ne batem joc de bani. Solenza lui merge si azi si n-as schimbat vreun injector 🙂

    Dar cica oricum, astea Hyundai cu motoare maricele diesel merg cu orice :). Ce-o fi insemnand asta nu stiu, da’ am niste ulei de gatit uzat :))

  11. In orice mașină diesel făcută deceniul asta, nu întra pistolul de la pompa de benzină, care e mai subțire. E făcut ca să nu poți greși. Dacă însă aia au pus pistol cu țeavă groasă (diesel) la pompa de benzina, ai putea merge sa le dai foc. Sau măcar să.i fuți in gură puțin cu un ciot de hoit putrezit. Numa zic.

  12. Pistolul subtire intra in gaura mai larga intra, nu?Habar nu am ce diametru are pistolul ala. Am sa ma uit.
    Si pe viitor am sa merg la pompa de tiruri aia cu debit marit, unde e doar un pistol 🙂

  13. eu am mers mult timp cu fiat multijet cu ulei de floarea soarelui, bine nu folosit. Ala ars e mai nasol, dar ala ‘nou’ e fix ce trebe. pute a gogosi dupa tine. singura problema e daca e frig afara porneste mai greu ca se ingroasa uleiul. in rest n-ai treaba, desi acuma e cam acelasi pret si nu renteaza.

  14. @L: mestere, pompa de benzina e mai subtire si intra intotdeauna in gaura de la masina diesel. invers e imposibil.

  15. Incorect. Deși pistolul de benzină e mai subțire, mașinile diesel din deceniul asta au un capac la rezervor care nu se deschide decît dacă e apăsat pe marginea gaurii (pe toată circumferința cercului). Cine nu stie/crede asta, nu are decît sa încerce data viitoare dacă li se deschide capacul interior, metalic, de la rezervor cu pistolul de la benzina. O sa aveți o surpriză. Desigur, asta e doar la mașinile diesel mai noi. Și poate nu la toți producătorii. Vag, BMW, Mercedes au asta sigur. Parca și reno.

  16. Mm, înseamnă că rabla mea nu e din astea. Că am zis că am mai alimentat o dată cu 5 litri în altă parte, de gust; atunci am văzut pistolul în timp ce băgam benzină și m-am oprit .

  17. @Fery nu raspindi prostii. Uleiul ăla, deși pe termen scurt pare ca merge, conține niște chestii care nu ard și care se depun. De la fundul rezervorului pînă pe alte componente. Și duc la defecte catastrofale. Dacă nu știi sau văzut vreodată cum se face biodiesel (da, fix din uleiul pe care tu.l recomanzi prostește sa fie pus direct, nedistilat, în rezervor) poate cauți pe net. Chestia aia gretoasa și groasa care e rezidul care rezulta după furtul unei sarje de biodiesel, o sa te ingrozeasca. Aia nu arde, se aduna în mașina ta. Bine, asta e doar părerea mea, tu poți crede în continuare ca e fake news. Orice te face sa dormi mai bine.

  18. @L : 1 Îl tragi prin filtru, dacă ai injectoare mai fine decat ale unui tractor, deși mai are și rabla filtru de combustibil.
    2) Daca rabla e suficient de ieftină ( gen nu mașină nouă, sau în garanție ) nu îți pasă că se depune uleiul. Ai o japca de 1000-2000 de euro, când nu mai merge oricum tre’ să cumperi altă japcă. Doar n-o să bagi chestii scumpe in ea că nu are rost să strici orzul.

  19. O sa te miri citi au auzit de soluția asta miraculoasa și fac asa în mașini care nu costa 2k euroi. Altfel ai dreptate. Ce zicea omul mai sus nu era “in caz ai o coaja de căruță, pe ultimii citiva zeci de k km poți și cu ulei” ci propovăduia soluție miraculoasă.

  20. Pe de altă parte uleiul de floarea soarelui, cu excepția celui de primă presă, e obținut prin extragere pe baza de solvenți ( benzen și derivați) , distilare (uneori dublu distilare ) și clarificare( limpezire ) printr-un proces de spălare cu soda caustică. Ce-am văzut eu pe liniade producție ( și era un ulei banal ieftin ) era destul de clar și lipsit de sedimente.

  21. Nu contează ca era clar uleiul. Nu te ajuta nici o sită, filtru de combustibil, etc. Procesul în care se separă chimic partea care nu arde se produce doar la temperaturi și presiuni mari, adică în motor. Procesul de producție al uleiului nu expune uleiul la astfel de temperaturi și presiuni, de aia elementele nu se separa și ție îți pare clar. A.l pune în motor e cancer. Just a matter of time.

  22. Bai, am o problema cu afirmatia asta. Nu contest ce spui cu privire la descompunerea la temperatura inalta ca nu am studiat, dar si in motorina sunt funingine si parti care nu ard si totusi sunt evacuate din motor. Iar ce ramane se spala in ulei, se mai spala cu detergenti din aditivi, etc.

    Imi dau seama ca e posibil ca partea de reziduu solid sa fie mai mare in ulei si c-ar putea fi problematic. Dar cred ca nu e ATAT de problematic .
    1. Stiu tractoare care au rulat mii de ore pe ulei de floarea soarelui si inca din ala rezidual, uzat.
    2. Totul e o problema de timp. Pana si cel mai bun combustibil daca folosesti, daca ii dai destul timp, motorul tot se va uza.

    Pentru mine e o problema despre “cat timp vrei sa folosesti masina aia” ca daca ai in plan 300k km probabil uleiul de floarea soarelui nu ajuta si de DACA uleiul ala infunda elementele de dozaj al combustibilului sau strica turbina.

    Ce se intampla in motor la temperaturi de ardere mari, serios ca ma lasa rece. Da, poate se depune, dar la presiunea din cilindru as avea niste dubii despre ce si cat se poate depune acolo, iar factorul de supliment de uzura, trebuie ca exista unul, ca altfel mergeam toti pe ulei, e unul procentual.

  23. Pe rand:
    1. ca ai vazut tu cum se face biodieselul pe net nu te transforma intr-un expert suficient de doct ca sa zici altora ca vorbesc prostii pe net. Afla ca am facut biodiesel acasa, e relativ trivial.
    2. ‘Chestia aia gretoasa si groasa’ – chimistul din tine s-a oprit aici cu stiinta – e doar glicerol sau glicerina, daca vrei sa-i zici asa, are destula gretosenie de aia sotia ta in cremele ei de maini. Cand inca face parte din ulei, glicerina nu este groasa si nici gretoasa, nu e nici macar glicerina in fact inca, e doar un lant de acizi grasi cu molecula foarte lunga care face ca uleiul sa capete viscozitate marita la temperaturi la care inca n-ar trebui, in raport cu motorina.
    3. Nu recomand nimanui sa-si alimenteze masina cu nimic, mi se rupe de masina altora. Insa pe testatelea, pe un sistem common rail performant de la Fiat, la temperaturi ambiante de peste 15 grade, masina a mers fara urma de diferenta fata de motorina (bine, in afara de miros, ca putea a langosi dupa mine).
    4. Pentru informatia ta, singurul motiv pentru care se face eliminarea catalitica a glicerinei din uleiurile vegetale pentru obtinerea asa-numitului bio-diesel, este comportamentul acestuia din urma la temperaturi scazute. Daca uleiul de floare n-ar avea o viscozitate foarte mare la temperaturi mici, ar merge folosit direct.
    Pentru efecte pe termen lung, vezi cam de cati ani se merge pe ulei vegetal in masini convertite special in Germania (google SVO conversion), cu un element de incalzire a combustibilului in rezervor si inainte de rampa de injectie. N-au masinile alea nici pe dracu.
    Nu exista nici un studiu care sa adreseze cu date concrete si pe un esantion suficient de mare diferentele de uzura la motoarele diesel alimentate cu motorina vs alimentate cu bio-diesel vs alimentate cu ulei vegetal. Sunt prea multe variabile de contorizat. E la fel ca si la GPL, cand moare un motor, e greu sa dai vina pe ceva anume.
    De asemenea, cand uleiul de floare costa jumate cat motorina la pompa (nu mai e cazul acuma), ti se cam rupe de procentele suplimentare de uzura generate de ulei vs. motorina, cand la fiecare 10k de km mai cumperi odata toata masina (masina intreaga, nu motorul belit).
    Cand dai lectii pe net despre, mai documenteaza-te, mai ales inainte de a le zice altora ca raspandesc prostii. Asta in conditiile in care am zis doar ce am facut eu, pe masina mea, pe raspunderea mea, fara sa indemn pe nimeni sa faca nimic, sau sa sustin ca am descoperit mersul pe jos. Succes in retorica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.