Scurt: Vin – Solo Quinta alb 2017

Degustare de aproape două sticle

Ca să ne asigurăm de consistența calității de la o sticlă la alta, nu pentru altceva, că aici la catalinx.ro nu ne jucăm cu standardele în materie de CTC.

Sunt în poziția de a călca în picioare un pic recomandările din UK cu privire la numărul de unități de alcool pe săptămână, desi nu cred că am ajuns încă la 21, pe de o parte, iar pe de alta sunt in România, tre’ să mențin statusul de locul 5 mondial la consum, dacă nu pot să ajung la podium măcar. Asta înseamnă să consumi alcool responsabil.

Am tras acum două seri ceva vinul casei, fetească neagră la pahar, iar aseară ne-am întins mai lung un pic, că aveau ceva vin de care am băut o dată și voiam să fac un refresh de degustare.

Se pare că și recolta 2017 de Solo Quinta e bun; un pic acid ( cam așa sunt vinurile albe românești, de obicei chiar mai acide), un pic parfumat, un pic fructat, dar destul de bun încât să nu fie nevoie să îl servești cu gheață sau la gheață.

Are încă gust bun și la 12-15 grade, nu-i nevoie să inhibi anumite arome.

Iar asta cam face diferența între un vin bine prelucrat și unul mai brut și de o calitate mai, ieftină, să zic așa.

Dacă nu îl știți, e cupaj, scrie pe sticlă din ce e făcut: Chardonnay, Sauvignon (blanc si cabernet ), fetească albă și Ottonel – adică shaorma cu de toate, dar le-a ieșit bine.

Bine, eu l-am prelins cu niste brânză camembert la cuptor , pricepuți ai dracului maghiarii la gătit!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments