Black Mirror: Trei idei mișto

Interesante distopiile din episoadele ăstora.

In trei episoade sunt trei cai diferite pe care tehnologia poate modela umanitatea; în rău desigur.

E un episod în care personajele sunt hamsteri. Adică pedalează la biciclete să facă curent electric și se uită la reclame și la filme de labă pentru care primesc ceva bitcoini. Pe care îi cheltuiesc pe mâncare și ca să scape de de publicitate enervantă.Unii dintre ei participă la românii au talent, dacă au 15 milioane de bitcoini pe care ii pedalezi în juma’ de an dacă mănânci aer light de calitate proastă. In fine, nu intru în detalii că puteți vedea și voi filmul, ideea e că societatea e redusă la o schemă de consum; fii un hamster bun, dă din pedale și îți dăm în schimb căcat. Un tip vrea să vadă o lume diferită dar suge pula, că e prins în același joc al imaginii.

In altul oamenii au implanturi care le filmează toată viața și orice disensiune cauzată de faptul, că știți cum e, ne aducem aminte lucrurile diferit, se rezolvă pe loc cu analiză pe video și arbitru, mai ceva ca VAR-ul la fotbal. Iar treaba asta e un pic nașpa când vrei să ai intimitatea gândului și a trecutului. Mă rog , poate că contează și că vrei să ascunzi cine e tata la copil, dar totuși.

Al treilea episod e despre lumea cu un sistem de rating, cam cum incepe să fie în China, dar nu comunist, de stat, ci capitalist așa, la modul -parcă nu ai zâmbit destul de frumos, ia 4 stele, bă, fraiere, sau ia 3 , că oricum ai deja rating mic și nu ai prieteni influenți, muie cu floci!

Și se explică acolo cum distruge asta vieți.

Ce nu explică niciunul din episoade e cum în fiecare dintre cazuri oamenii nu sunt victimele tehnologiei și nu neapărat ale sistemului, sunt victimele propriei prostii și superficialități, problema fiind dificultatea în aprecierea calității vieții și în a stabili prioritățile între lucrurile care contează.

Trăim deja în lumea asta la un oarecare nivel. Se numește consumerism . Se numește – vreau mașina cea mai scumpă și mai nouă, după care întoarce lumea capul și îi pun la respect, într-o poziție inferioară ( chit că stau la 3 stele la hotel, în loc de 4, poate revin mâine cu explicații).

Se numește vreau casa mișto din cartierul ăla mișto, că altfel crapă pielea pe mine și mor și pentru asta vând și sufletul întâiului născut.

Se numește vacanță în Pulilulu, dincolo de capătul Pământului, unde n-au văzut sarakii din cercul meu social încă poze pe Instagram, să moară dușmanii mei – la bulgari pute.

Și toate lucrurile pentru care îți amanetezi viața, creezi obligații, fără să te întrebi : bă, merită? evaluând că dacă există deja un sistem, o ierarhie și un mecanism de evoluție înseamnă că merită.

In toate cazurile sunt prezentate și amplificate efectele nocive ale unor religii. Religiile îi afectează cel mai mult pe cei care cred în ele și în stimulentele oferite pentru respectiva cursă de șobolani. Dacă poți ignora bonusurile poți rade cu spume de nebunii care se angajează în cursă.

Daca nu va plac efectele ratingului, dați disable. Dacă nu poți da disable ieși din joc și ignoră ratingul altora.

Dacă nu îți place falsul comportament al altora pentru status vezi dacă poți să fii tu autentic.

Dacă nu îți place că tehnologia te are la mână cu tot ce faci nu mai înregistra tot ce faci, trăiește viața și fără reluări. Oamenii avem impresia că e important să ai amintiri cu tine in momentele importante, să te ajute când lovește Alzheimer-ul și nu mai poți povesti corect când erai la furat de cireșe în copilărie, când te căcai beat pe lângă budă că gaura era plină cu capul tău care voma, când îți luai copilul prost de la școală și îl mințeai că ce deștept e el, dragul de Goe.

Nu e. Uneori e util să îți aduci aminte lucrurile așa cum vrei tu și doar tu. Golul ăla dat cu mâna e mai mișto dacă știi doar tu de el, iar restul lumii crede că a fost cu pieptul. Gagica aia de care le povestești tuturor, și care era mișto după normele anilor ’90, normele tale de pulifrici nefutut pe vremea aia, e ok să rămână mișto, așa cum ai găsit-o atunci când cele 30 de secunde de futut s-au înregistrat ca o eternitate in mintea ta, nu să fie re-evaluată de o grămadă de arbitri și comparată cu gagicile din vremurile lor și mai ales, nu să o re-evaluezi tu de ori de câte ori te uiți și să nu lași o amintire bună să fie stricată de reinterpretarea unei imagini după noile tale standarde.

Dacă ai găsit fericirea într-un lucru imperfect și-ai inchis-o in tine, las-o acolo, n-o face perisabilă.

Serios, eu am ars unele poze cu foste gagici ( care nici nu au însemnat prea mult pentru mine, foarte probabil nici eu pentru ele, una mă întreba după două săptămâni în alt context “cine ești tu?” ), când mi-am dat seama, prin adolescență că o tipă despre care la un moment dat am apreciat că era super-mișto, era de fapt cam defectă. Și reinterpretarea unei imagini în felul ăsta mi-a stricat o amintire, așa că am scăpat de unele din pozele ( făceam destule cu aparatul meu,moștenit de la tata fotografu’, un CMEHA, pe film de 35mm, și le developam în Vâlcea pe terasă,la Kodak) despre care aveam amintiri mișto. Nu am nevoie să revăd fețele ălea. Am decis atunci că sunt mișto și că era mișto ce făceam. “Adevărul” în treaba asta nu există, așa cum nu există în multe. E doar o impresie arbitrară care depinde al dracului de mult de context și nu ai nevoie de complet de 5 judecători pentru fiecare chestie din viața ta, care să redeschidă dosarul oricând vor ei.

Dacă nu îți place că lumea e condusă într-un consumerism bolnav și că bonusurile oferite de intrarea în joc sunt și ele bolnave și false, fă un pas in spate.

Nu este atât de important să fii popular, să fii sociabil, să îți placă ce le place celorlalți și să aderi la normele lor .

Eu nu mă simt amenințat de tehnologie, de sistemul de rating cu 5 stele, de înregistrările intruzive ale vieții private, de valorile societății consumeriste.

E o lume frumoasă populată de oameni proști și oricât de frumoasă ar fi oamenii proști și superficiali tot ar găsi o metodă s-o facă urâtă pentru ei și pentru cei ce aderă la religiile lor.

Proștii și manipulatorii de proști au reușit să strice antichitatea, evul mediu, și epoca modernă, fără îndoială vor face la fel și cu prezentul și cu viitorul, dar doar pentru cei care se pun la dispoziția acestor valori.

Send to Kindle

9 Replies to “Black Mirror: Trei idei mișto”

  1. Complet de acord cu tine. Dar ce te faci cu statutul social cand esti tanar? Cum il obtii daca nu te faci “cunoscut” pe Instagram?
    Cand faceai poze pe film sigur nu exista Instagram. Acum tot ce inseamna social media dicteaza pur si simplu viata tinerilor. In pauzele de la facultate fetele nu stiu cum sa isi strambe coloana cat mai tare.
    Ieri am iesit cu un prieten la o pizza si la un moment dat isi face un selfie cu telefonul. Pentru ce? Pentru “like-urile” alea.
    Sunt de aceeasi parere ca amintirile e mai bine sa ramana amintiri si sa nu le distorsionam cu realitatea actuala. Dar ce ne facem cu cei care nu sunt de aceeasi parere?
    Stiu ca ai 2 fete. Cum crezi ca se vor “adapta” la jungla asta de Social Media?

  2. Statutul social era ceva si pe vremea cand eram eu de varsta aia. Trebuia sa ai multi prieteni influenti, sa apari prin locuri etc. Si era mai greu atunci, ca era IRL, ca sa fii intr-un loc chiar trebuia sa mergi acolo. Si stii care e faza misto? Eu chiar nu prea am avut niciodata statut social. Ca eram mai shady asa si preferam sa ma cunoasca mai degraba putini oameni decat multi. Cu oarecare penalizari.
    Ma mai intalneam cu vreun golan care nu a auzit de mine si facea niste presupuneri. Am considerat asta mereu un avantaj, ca eu aveam idee cine-s ei, ei n-aveau cine-s eu.
    Majoritatea gagicilor cu “status social” in cercurile in care ma invarteam eu erau tinta pe gagii cu masina ( sau cea mai scumpa dintre ele ), etc. Iar atunci statusul social era un pic mai greu de atins, ca stii cum e, acuma vanezi like-uri pe instagram , care nu prea costa nimic, atunci trebuia sa vanezi mai intai niste bani, sa-i arunci pe-o rabla, etc. Era “mai pe bune”, desi la fel de nesemnificativ.
    Nu prea mi-a pasat de treaba. Gagica de care m-am indragostit se uita dupa bani de metal pe jos, lol, nu dupa status.

    Habar nu am cum se vor adapta, dar eu cred ca dincolo de spoiala cu stele si influencing 4.0 sau cat o fi cand mai cresc ele, va fi in continuare de oameni care chiar fac chestii de care ai nevoie si care consuma mai mult timp cu aia decat cu pusul lor pe insta.

    Influencingul e o cultura parazitara si nu vad c-ar fi instagramul sau facebook de vina. Astea-s relativ ok. Am si eu cont d-ala pe instagram si mai pun poze. Si ma doare in cur de followeri and shit, din cand in cand il fac privat ca sa mai fac trim la view-uri. Iar daca vreau sa fac followeri si view-uri e mai simplu decat crezi. Am testat deja cu un script care da like-uri automat. Pentru ca atat de brain dead e societatea: “mi-a dat like un robot, hai sa-i dau follow, yuupeee!”

    Social media e un framework care ofera niste avantaje. Si ca orice framework care ofera avantaje se umple, destul de rapid in epoca noastra, de paraziti si de lepre. Si poti sa fii unul dintre ei, daca-ti place spoiala aia, sau poti sa iti vezi de viata.

  3. In mare corecta, dar superficiala.

    Treaba nu e sa refuzi sa faci parte din jocul ala, ci sa gasesti echilibrul. Pentru ca trebuie sa para ca joci si tu, altfel ti-o iei la muie din toate pozitiile de la restul – pentru ca ei joaca.

    Nu ma refer aici la “concedii”, ci la restu’ chestiilor care intra oarecum la “consumerism”. Iti dau un singur exemplu, ca mai degraba as iesi la fumat acum decat sa scriu chestii:

    Imagineaza-ti ca tu esti milionar. Nu vrei sa te placa lumea neaparat. Nu tii sa joci jocul lor. Vrei doar sa-ti vezi de afacerile tale and shit. Ei, pula mea, daca vrei asta, ia du-te tu si fa-te de ceva membership la ceva club de golf (vorba vine, intelegi tu), pe unde se-nvart restu’ cu care faci afaceri (ca vrei sau nu). Sigur, ati putea sa va vedeti si la un starbucks, da’ treaba e ca nenea ala joaca din convingere, nu doar mimeaza, asa ca nu vrea la starbucks, ca nu poate fi vazut acolo. Poate fi vazut in schimb la clubu’ ala mai exclusivist. Asa ca fa bine si ia-ti cateva bete strambe si masina de olog si baga mare plimbari pe iarba verde. Daca vrei sa-ti faci si sa-ti pastrezi milioanele, desigur.

    Cam asa-i la toate capitolele (se umbla nitel la scara, da’ cam la fel e).

    Uite, eu nu tin neaparat sa merg la camasa (imi place, dar nu tin sa fac asta). As putea tasta p-aici in birou intr-un hoodie rupt si ceva blugi si mai rupti. Caracterele ASCII aceleasi gust are. Da’ treaba e ca daca vreau sa intru in biroul asta…cam tre’ sa vin deja de la interviu intr-o camasa – si nu d-aia de 3 la o lira.

    D-aia zic, smecheria nu e sa fii tu marele anticonsumerist care merge-n Bulgaria. Smecheria e sa gasesti echilibrul intre Bulgaria si, nu stiu, ceva loc unde-i super scump.

  4. Daca sunt deja milionar ma doare in pula de cluburi de golf. Serios. Daca vreun milionar de la clubul de golf are o treaba cu mine are sa-mi trimita o invitatie.

    Daca am eu o treaba cu el ii trimit eu o invitatie la clubul de pescuit, sau de colectionari de rable de lux, sau de futut minore, whatever. Chestii pe bune, fara prefacatorii.

    Aia cu camasa e un statement si e ok il inteleg. Sunt lucruri care tin de maruntis si nu-ti schimba viata pentru ele.
    Si nu e nimic rau ( adica e rau, dar nu e gresit 🙂 ) in a manipula/specula un sistem de rating in folosul propriu, o-ho, aici sunt de acord.
    Dar sa traiesti pentru asta, sa iti pese de toate cacaturile superficiale?
    #Valoarea nu nu este intrinseca/ embedded in like si share. Reclama ajuta. Dar eu as alege sa am focusul in alta parte.

  5. Reclama ajuta. Dar eu as alege sa am focusul in alta parte.

    Plm, eu nu aprob si nu laud sistemul. Spuneam doar cum functioneaza. Clubul il alegi tu cand ei au milioane si tu miliarde. La fel si camasa, telefonul si masina.

    Jocurile sunt deja facute, boss, noi suntem doar intrusi la masa asta.

  6. Interesant, nu stiam de serie. In sistemul asta consumerist orice informatie e reclama si orice persoana consumator. E greu sa te desprinzi dar nu imposibil.

  7. La fel si camasa, telefonul si masina.

    Eu cred ca tre sa facem o mica diferenta si sa punem niste perspectiva in lucruri.
    In primul rand camasa. Da-o in pula mea, e o carpa. In plus, a inceput sa-mi placa ideea.Desi am purtat tricouri de 5 lei pe banda rulanta si-am tot luat mariri si-am luptat impotriva camasilor la lucru mai ceva ca Don Quijote.
    Pe de alta parte, cand toata lumea e Don Quijote devine atractiv sa fii tu imbracat intr-un fel de armura care spune “you can’t touch me”. Dar e o chestie de alegere.

    Cat timp nu mi-a placut nu am fost obligat s-o port. Daca Elon Musk , androidu’ de la facebook si Jeff Bezos au ajuns miliardari fara sa poarte camasi, cred ca se poate. Acuma n-o sa spun eu ca poti sa te imbraci chiar ca ultimul cersetor si o sa te respecte lumea, sau o sa te bage in seama. Dar ce vreau sa spun e ca daca faci chestii utile sauai ceva ce vor altii de la tine poti sa porti si ce haine vrei tu.
    Acu’ poti sa fi ignorant, sau sa observi lucrurile de care sunt impresionati ceilalti si evident ca merita sa faci niste hackuri. D-aci si pana la a trai pentru asta, sau a inlocui viata ta cu asta e un drum destul de lung.

  8. Unde mai pui ca daca te duci la un serviciu unde majoritatea sunt la camasa imbracat cu tricou, blugi si eventual parul mare iti ofera o alura de rebel, geniul neinteles care rezolva problemele ( ca asta e essential ) si este acceptat asa nu ca aia care habar n-au si vin doar sa ponteze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.