Toată lumea e dark mode?

Nu credeam că toți ați devenit mici și negri la suflet. Așa ca mine.

Dar până și eu, așa lipsit de suflet și întunecat la minte, sunt un pic îngrețoșat de noua modă ( cel puțin pe android să ai ”toate aplicațiile” în dark mode). Știu că nu are treabă cu asta.

Și nici cu efectul colateral marketat cum că îți uzezi mai puțin ochii dacă pui mai puține culori pe acolo, textul devine mai citibil și, în general e mai sănătos. Deși citind pe tema asta cred că e cu dus și întors. Pentru mine mai degraba cu întors, pentru că astigmatism.

Dar bine înțeles că e economia la baterie care face diferența. Pentru că de ce n-am face noi software mai economic în loc să punem baterii de 5000mAh pe telefoane, nu?

Deși, dacă ai telefon cu LCD IPS, nu cu AMOLED nu te-ajută nici la baterie prea mult. Dar cine dracului nu are amoled azi. Eu, de exemplu.

Acum, eu nu zic nu, economia asta e buna și ea, ajută, nu-s chiar fanul software-ului risipitor pus pe telefoane, înțeleg. Dar totuși, la ce ne-au (v-au) vândut ăștia telefoane cu ecrane 4K , 24 de biti de culoare și color gamut apropiat de culorile naturale? Și CPU să suporte animații? Adică de ce am ( ați) dat toți sumă de bani pe chestiile ăstea, dacă tot ce vreți să faceți e să stați în dark mode ca să economisiți baterie? Hello?!

Send to Kindle

One Reply to “Toată lumea e dark mode?”

  1. Intr-adevar mi se pare penibil sa mai vezi baterii de sub 5000 MAh pe petarde din 2019-2020….

    Are si negrul fanii lui, adica pot intelege ca e misto o tema alb-negru sau negru si verde deschis(lime)… dar de economisit nu prea economisesti sensibil.

    Cea mai mare diferenta pe care am simtit-o a fost cand am pus o aplicatie KillApps care inchide apps alea de raman in background. Se pare ca versiunea mea de android le pastreaza mereu in background, ca asa zisul task manager e mai mult un history.

    Iar ca background negrul simplu e prea naspet. Am citit pe undeva ca cea mai linistitoare culoare pentru ochiul uman e verde. Ala care nu-ti intra in ochi adica. Momentan pun wallpaperul asta peste tot:
    https://postimg.cc/hhYbC5q6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.