Perversul relației cu diaspora

Iau o mică pauză de la articolele din Egipt, de fapt le-am mutat doar programarea, ca să fac o scurtă observație.

E despre virusul pizdii, dar doar conjunctural, astfel e despre romulani. N-o să ma vedeți că vă spun eu ce să faceți prin ce beciuri să vă ascundeți, unde găsiți hârtie igienică ieftină și bună, nu am să public așa ceva, discut cu o mână de oameni pe forum niște detalii de genul, dar ăstea ar trebui să rămână, până la urmă niște chestii cu care nu ne laudăm, că nu-i nimic de laudă . E doar de așteptat, cumva rezonabil.

Știu că fac parte dintr-o nație de căcat, nici eu nu mă pot lăuda cu o moralitate onorabilă, mă bucur doar că nu-s acum acolo să vă văd că mi s-ar face greață și că pot să-mi aleg când să vin. Mă rog, nici de asta nu-s sigur.

Am intrat în UK în februarie după ce a început nebunia. Liniște și pace, eu eram ăla cu masca la gură – de fraier, evident – vameșii de la aeroport zâmbeau. Am plecat din UK pe 4 martie și m-am întors vineri seara. În Egipt îmi controlau temperatura. În UK, vameșul zâmbea din nou, că nu a mers cititorul automat de pașaport : ”V-ați întors acasă?”

Am zâmbit cinstit și-am zis mincinos ”da”, da-n mintea mea nu, nu-i casa mea aici, deși ăștia mă primesc mai bine decât îi primesc aparent pe restul românilor, cel puțin până acum, na.

Nu m-am întors acasă și mă gândesc cu oarecare preocupare la momentul în care o să vreau să o fac, poate de Paște, ca tot romulanul.

Românii verzi sunt îngroziți de perspectiva că compatrioții lor se întorc acasă, în țara lor, bă. Desigur, ambalat in staniol și în grija pentru familiile astora.

După mintea voastra, ar trebui să-mi dați voi voie, bă, să mă întorc acasă; niște cerșetori.

Imi povestea un prieten aseara, ca un prieten de-ai lui s-a intors din UK in Craiova, nu pe motiv de coronavirus, pe motiv de restructurare unde lucra, pula mea, ghinion. La aterizare le-au masurat temperatura la toți, după care i-au băgat la interviuri, fiecare câte două sesiuni, cu doi ofițeri diferiți, ca să îi analizeze la minciuni, cu întrebări gen unde-ai fost, cu cine ai supt pula, d-ăstea.

Pentru care i-au înghesuit pe toți 200 și câți or fi fost într-o încăpere și le-au spus să păstreze distanța socială de 1 metru între ei, da’ așa, la mișto, că nu aveau loc decât înghesuiți și pula aerisire. După care la completat la hârțoage, normal, că trebuie făcută norma. Și la dat pixul din mână în mână, că se înțelege că nu aveau pentru fiecare. După care le-au dat drumul ”pe propria răspundere” – cât de tare, bă.

Vă plângeți toți ca niște pizde că vin diasporenii și vă infectează, să se închidă, dom’ne, granițele, nu intră nimeni.

Citeam amuzat un comentariu la un articol scris într-o perspectivă ușor diferită și altă puzderie pe facebuci. Lumea și-a schimbat părerea despre diaspora acum, ăștia pare că nu sunt ăia care vă ajută să vă luați țara înapoi la fiecare sesiune de voturi, nu sunt ăia care vă trimit bani acasă, nu. Ăștia, în mintea voastră, sunt alții. Culmea e că ăștia sunt chiar ăia cărora le mai pasă cât de cât de România, mai au o legătură și mai dau două paie pe ce se întâmplă acolo, pe restul îi doare în pulă, nici cu o bășină nu vă deranjează.

Aaa, pula mea, voi îi așteptați pe ăștia pe 10 august să vă luați gaz împreună, ce căcat vin tocmai de acuma să vă fure vouă locurile în spital?

Gata, s-a terminat prietenia, e cu „cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare”.

Stați ca șobolanii cu măștile pe figură și nu știți pe unde să vă fofilați unii de alții, iar la primul semn de stress, vă sare muștarul și începe panica.

Comparativ, în UK sunt mai multe cazuri înregistrate și morți. Iar lumea se comportă pe cât de normal poate și în general înțeleg că izolarea înseamnă să te izolezi pe tine dacă ai o problemă, vulnerabilitate, teamă. Și o să se moară în ambele țări dar, estimez eu, cu tot cu faptul că au spitale mai bune și organizare mai bună, în UK o să se moară un pic mai mult decât în România.

Că e populație mai multă, relativ mai densă, vremea mai de căcat și n-o să-i ajute până spre iune, unde în România, dacă nu vin niște furtuni și inundații, după jumătatea lui aprilie o să fie cam boierie așa. Plus, cred că e pielea mai a dracu’ pe noi romulanii ;i dac[ am supraviețuit atâta nu e de la ce multe medicamente și ce sistem sanitar bun avem, ci natura deja ne-a triat pe ăia mai adaptați și mai norocoși. E posibil, totuși, să mă înșel, #doamneferește pentru voi.

Cu toate astea, oamenii ăștia înțeleg că viața are riscuri și nu oprim planeta pentru toată lumea ca să mă simt eu sigur; înghiți în sec, sau în demisec, după gust, și trăiești cu demnitate, nu cu frica unui șobolan.

Toți avem o oarecare îngrijorare, un sâmbure de stress, pe unii mai responsabili decât mine poate îi macină vreo teamă, dar unii aleg să o poarte ascunsă în buzunarul de la piept, în timp ce alții își coboară nădragii ca să le vezi morcovul adânc înfipt în cur.

Lumea râde de ăștia din UK din diferite motive și într-un an de locuit aici am acumulat mai multe lucruri care nu-mi plac decât care îmi plac, legat de condițiile vieții aici, dar dacă vorbim despre oameni pot spune că nu resimt lipsa decât a câtorva romulani care-mi sunteți prieteni, restul sunt ok, așa cum îi știam, nu-mi era dor nici înainte de ei.