Violența si Educația (II). Profesorii de matematică

Pentru că am primit reclamații ca scriu prea “lung” si pentru importanța covârsitoare in (de)formarea caracterului meu, ăștia merită un capitol separat. Și mai lung.

Urmare de aici.

Termin acum pentru că tot se propagă  o nouă știre cu copii agresați prin eter. Și că discutăm de valoroasele școli de 50 000 de euro din România.

Pană acum veți fi văzut asta. Demult. Cam de atunci scriu la articolul ăsta.

Si asta Caracterul se modelează cu parul.

[stextbox id=”warning”]Asta  fiind o așa zisă gradiniță , se pare  că neacreditată, unde aveau o mică cameră de tortură.[/stextbox]

Vi se pare demn de evul mediu ? Mm, nu chiar.  Părinții spun mereu că nu știau de asta. Cei mai mulți, în general, habar nu au. Despre nimic. Câți copii abuzați la școală credeți că spun acasă ce li s-a întamplat ?  Puțini , dar mai mulți acum decât acum 20 de ani, iar motivul este fix ăsta, că părinții îi brutalizează mai puțin acum decât acum 20 de ani, au mai mare încredere în ei și nu li se mai spune că dacă au luat bătaie e sigur vina lor, sau ca să citez din președintele jucător, ca ” poate o fi făcut copilul ceva “. 

Auzi, tată? E prea târziu pentru mine.

Nu sunt adeptul modelului norvegian. Copiii uneori se decuplează de la realitate, refuză să comunice, iar când nu au argumente se comporta absolut prostesc și în dauna lor. Și mă doare în pulă de mamele de pe facebook, nu am o problemă să iau copilul de ureche, dacă urlă și se poartă violent , sau iși face rău , sau își pune viața în pericol , măcar până cand îmi acorda atenție cât să putem comunica.  Iar alora care îi trag cu – comportamentul violent se învață în familie, le trag eu o muie preventiv și le sugerez să se mai uite o data la linkul de mai sus.  Sau să iasă pe strada și să constate că aici nu e Norvegia. Și oricât de decent aș fi eu, afară copilul are să-și ia capace, așa că chiar mă gândesc dacă nu chiar ar trebui să îmi învăț eu copiii cum să fii violent cu alții.

La fel si mamelor de pe facebook care se oripileaza că văd copii de trei ani la filmul cu Batman , cum că de acolo se dezvoltă comportamente violente și probleme psihice.

No shit! Vacilor! Cam câte ore de  Batman trebuie să vada  boracul vostru până devine la fel de afectat ca după o ședință cu doamna directoare din clip. Știti , grădinițele alea private la care vă lăsați copilul de dimineața până seara și mergeți la  birou ca niște floricele , de unde comentați că vai, violența la tv, în timp ce copiii voștri pe care îi credeți în siguranță într-un norișor de puf , și-o iau în muie și învață că în viața reală e mai nașpa decât în filmele cu Batman, că nu e niciun super-erou să-i ajute la necaz.

Câți dintre voi ați întrebat copilul dacă se simte bine la grădiniță și câtora vă pasă dacă nu și de ce nu?  Și nu vă judec. Doar explic cele ce urmează că e vorba de profesori de matematică.

[stextbox id=”black”]Din școala generală până la facultate am studiat cu 3 profesori. Unul mai violent decât altul.[/stextbox]

În satul meu erau fix 2 profesori care țineau cursurile de matematică gimnazială. Ambii violenți.

[stextbox id=”alert”]1. Directorul[/stextbox]

tpr

Unul era directorul școlii, mai în vârstă și un pic mai ruginit când l-am cunoscut eu, din fericire și mai puțin violent.

În toate cazurile în care mi-am luat-o a fost  motivat de probleme disciplinare , adică pe linie de direcțiune , mai degrabă decât pe linie de matematică. Nici nu aveam de ce. Nivelul în satul ăla era undeva unde până prin clasa aVIa , sau așa , învațam singur acasă , circumstanțial mai multă matematică decât la școală.

Colegii mei însă au suferit și pe linie de matematică. Nu era un profesor excelent, deși dacă întrebi în sat ți se va spune că da, pentru că oamenii sunt proști când evaluează rezultatele. Nu se uită statistic câți dintre elevii pregătiți  de el au fost admiși la licee cu o notă onorabilă la matematică, câți au terminat facultăți cu  profil “real”. Problemele se pun prin exemplificare , gen : Ia uite , X, Y și Z au făcut matematică cu el și au ieșit oameni respectabili. Unde X, Y,Z  pot fi 3 oameni în decurs de tot atâtea  generații de elevi , restul fiind vai pula lor pe linie de matematică , în principiu , pentru ca se considera că erau proști și leneși și n-ai ce să-i înveți.

Totuși , subiectiv fiind, cu toate cele spuse mai sus , concluzionez că după priceperea lui și în contextul  acelor vremuri era un om bun, cu intenții bune. Să zicem că nu era mai violent decât  tata, dacă trebuie să folosesc o unitate de măsură.

Am apreciat la el că era ateu deși se căsătorise cu o fată de popă și a locuit în casa lui.

Ceea ce nu pot să spun despre ceilalți doi profesori, care sunt ( că ei mai trăiesc ) niște brute, niște animale care nu ar fi avut ce să caute  în sistemul de învățământ, dacă părinții noștri nu ar fi fost cu 20 de ani mai proști decât părinții de astăzi.

[stextbox id=”alert”]2. Un monstru local [/stextbox]

faceless teacher

In ordinea cronologică , dar și a talentului în ale torturii , vi-l prezint pe ăsta.  Pagina lui de facebook este publică , așa că îmi permit s-o leg aci.  Nu-i scriu numele în clar că nu merită, nici măcar pentru cât rău a putut să facă copiilor care au studiat cu el.  Un ilustru anonim, rezonanța numelui lui nedepășind granițele a câtorva comune, chiar dacă a bântuit sute de copii în coșmare nocturne și diurne.

Și atenție, eu scriu din postura de privilegiat, am studiat  doar vreun an și-un pic matematică  cu el ( si parcă vreo doi de fizică) , când întâmplarea a făcut ca directorul școlii să se îmbolnăvească și să se retraga in drumul lui spre Valhalla, el preluând pentru o vreme, cred, si titlul de director și toate orele de matematică din școala aia. Am fost cel mai des asistent la tortura altor colegi , eu fiind pedepsit violent, după cum am scris și mai sus,rar și doar din motive disciplinare. Oră de oră, însă, colegii mei erau pălmuiți , bătuți cu nuiaua, înjurați , agresați verbal , făcuți să se simtă ultimii proști și ei si familiile lor. Bine majoritatea erau ultimii proști, dar ultima oara când am verificat școala trebuia să fie chestia aia care te face mai puțin prost, iar profesorul ăla care te ajută să fii mai puțin prost, mai puțin animal. Asta ar presupune să nu fie el un animal.

Era rușinos să fiu folosit pe post de exemplu, gen :

“Uite bă , boilor, ziceți că sunt eu rău, dar pe ăsta nu-l bat , pentru că învață!” când tot ce voiam era să-l strâng de gât  la fel ca și restul colegilor, nu să fiu privit ca un vinovat de către unii, că din cauza mea, mănâncă bătaie, că învăț eu, mai bine, nici să fiu privit ca model utopic  mincinos, cum că dacă ar fi învățat mai mult, nu ar mai fi luat bătaie.

[stextbox id=”grey” direction=”ltr” shadow=”true”]Virgulele în plus ,marcate cu roșu sunt intenționate și nu îmi aparțin, sunt suspinele copiilor de acum 30 de ani. Citiți așa și veți înțelege.[/stextbox]

Că nu ăsta e adevărul. Adevărul e că cineva ar fi luat oricum bătaie , că dacă ești un maniac sociopat faci rău altor  oameni, de obicei aflați într-o postură de inferioritate, pentru că te simți bine făcând asta și modelând caractere după chipul și asemănarea ta.

Da, știu,  voi fi urât pentru ce scriu , probabil că cineva din satul ăla va citi aici și va răspândi zvonul, oamenii se vor uita urât la tata, iar el nu va înțelege de ce, că nu citește aici, până îi va spune cineva și se va rușina cu mine , cum s-a rușinat și că nu l-am primit pe popă în casă, futu-i cristoșii lui de hoț. Pentru că da, sunt încă destui proști care au fost îndobitociți să creadă că au meritat asta și că bine le-a făcut , că așa au ajuns și ei oameni. Și sunt prea proști să-și dea seama că asta e manipulare și ca se cheamă să argumentezi  bazându-te pe efect,  căutând legaturi cauzale , folosindu-te de  argumente non sequitur și  ad populum, chiar daca populum în speță reprezintă o masă de proști și tot ce știu ei în materie de subiect este fix ce le-a fost inoculat în ani de educație similară si pe principiul experimentului cu maimuțe    (  aici link în românește să poată citi și maimuțele ).   Doar că eu nu am concurat niciodată la premiul Miss Popularitate, ci ador să fiu enervant și să am dreptate, iar cu acest paragraf nu caut să îmi cer scuze pentru ceea ce scriu, ci să vă descriu, ăstora mai tineri, cam cum funcționează logica și sistemul de valori și apreciere al unui om maturizat acum 30 – 50 de ani.  Și ce înseamnă educația prin violență , ce induce, la ce e bună și la ce nu, ca să va socotiți dinainte bine palmele pe care le aplicați copiilor voștri  la cur, sau în alte locuri și argumentele cu care le probați că e bine ce faceți.

Și înainte să căutați motive circumstanțiale care să justifice un astfel de comportament, deși nimeni nu mai caută asta azi, vreau să vă spun eu că există cel puțin două tipuri de cadre didactice care nu-și au locul în învățământ.

  1. Cei care și-au tocit nervii și, din când în când, cedează sub povara nervozității cronice și abuzează vreun copil , fizic sau verbal. Sunt mulți oameni care ajung la capătul răbdării și se manifestă urât când își eliberează stresul , singurul lor atu fiind faptul că ei nu sunt educatori/ pedagogi. Profesional , nu ai de ce să înțelegi sau să tolerezi un astfel de individ pentru că nu corespunde profilului dar uman, chiar dacă e un infractor, din moment ce produce victime , reacția e de înțeles și exista circumstanțe atenuante. Practic, scoaterea din învățământ e suficientă.
  2. Cei care vin în fiecare zi la școală știind că vor abuza pe cineva, indivizi disfuncționali ce-și întrețin un viciu perpetuu și pentru care scoaterea din învățământ nu e suficientă.  Poate părea bizar, dar ăștia din urmă sunt la fel ca pedofilii, doar că nu vă abuzează copiii sexual , practic  nu îi fut , îi bat.  Dacă nu ți-ai lăsa copilul să fi educat de un pedofil , de ce dracului ți l-ai lăsa pe mâna unuia care îl bate și îl umileste  compulsiv pe fiecare zi ? Pentru că erau anii 90, baby!

Genul ăsta de om a predat în școala aia încă minim 10 ani după ce am plecat eu , în același stil și nu știu sigur dacă acum s-a pensionat. Nici nu-mi pasă.

Am să descriu o scurtă întâmplare, doar cât să fie clara diferența de violență, pe o scară logaritmică, între el și director . Că mai mult nu vreau să-mi aduc aminte.Voia o data să mă bată că nu-știu-ce ( cred că m-a prins alergând pe hol ) iar eu n-am stat, ci am alergat în jos pe ”scările profesorilor”. Două ”infracțiuni” dintr-un foc, iar trufia echivala în ochii lui cu sfidarea justiției. Ca și cum aș fi mers la masa judecătorului și-aș fi spus  ”Onorată instanță, eu mă piș pe justiția ta, bă”,  fluturând, semeț, un jet fierbinte peste dosarul cu pricina. Pe scări în jos am dat peste director care urca, că avea oră cu clasa mea, nu de alta, și care m-a prins de mână și m-a întrebat ”un’ te duci, mă, așa în viteză?” . Iar eu, smucind  îngrozit să scap, i-am zis scurt și la obiect ”m-aleargă dom’ Trandafir să mă bată”. Să se consemneze că am zis din greșeală – domnul. A oftat și s-a uitat dezamăgit la mine. M-a luat de ureche și m-a urcat înapoi pe scări. Mă gândeam deja că dacă mă pedepsește el, sunt cumva  câștigat, măcar nu dă cu pumnul, are palma mai ușoară sau scap cu ceva nuiele la palmă. Ieftin. Când l-a văzut pe taliban i-a zis ”lasă-l, Mihai ( pe-amândoi îi chema așa) ,că am eu grijă de el! ” iar ăla a acceptat dezamăgit. Știi cum e cu ierarhia și cu recompensa găsitorului. Când am ajuns la ușă mi-a zis atât:

-Bă, Cătăline, de la tine mă aștept să fii un exemplu, dacă tu faci d-ăstea, ce să mă aștept de la restul?

Și m-a băgat pe ușă și aia a fost.

Din păcate la vârsta aia eram suficient de prost și de timorat cât să nu pot  argumenta problema din lumina asta , pentru că discuțiile cu părinții se purtau altfel și de fiecare dată când protestam ( destul de des) se ajungea la a ne spune vorbe grele din ambele părți ( deh , așa reieșea din normele de educație) și se sfârșea totul fără nicio concluzie utilă , cu părintele debusolat și nervos că fiul lui nu se încadrează și refuză să accepte tiparele și normele de educație, nicicum superioritatea intelectuală a unui urangutan cu titlu de cadru didactic , cu frica părintelui că fiul lui se transformă într-un derbedeu, cu răgușeală și dureri de timpane din ambele părți , cu fețe încruntate , cu multe vorbe rămase încă nespuse , cu argumente pripite nedefinind nimic justificabil și dintr-o parte și dintr-alta și cu tăcere apăsătoare.  Cam ca un film romanesc. Mai departe, în liceu nu a mai contat, nu am mai avut de zis mare lucru, m-am descurcat cum am putut. Iar eu eram mai mult un rebel fără o prea mare cauză personală , în punctul ăsta , relativ la normele epocii. Pula mea, învățam lecțiile ălea mizerabile, dacă nu m-ar fi mâncat în cur să apăr eu drepturile altora aș fi trecut chiar relax. Sau dacă nu m-aș mai încăierat din când în când cu dracu știe care coleg.

Asemenea oameni se mențineau în sistem și atunci, ca și acum, prin i n t i m i d a r e. Dacă tata nu vedea fizic justificarea protestelor mele,  unii din colegii mei se întorceau acasă cu vânătai, cu batistele ( nu se pomeneau șervețele) însâgerate, cu ochii plânși  și poate nu îți imaginezi ce-i oprea pe părinți să-l linșeze pe mizerabil. Că eu nu  îmi imaginez ce m-ar putea opri pe mine. Cu siguranță nu codul penal.

Că pe ăsta nu l-am mai văzut decât o data dar eram cu tata, că i-aș fi tras o flegmă, în semn de mulțumire pentru întreaga activitate.

Discuția se purta mereu pe marginea poziției agresorului în școală , în comunitate ( relații bune cu primăria , poliția) , în sistemul de învățământ ( pile la inspectorat, eventual mai bune ca ale tale, că doar e din sistem), instituții de al căror sprijin ai avea nevoie într-un conflict urmărit cinstit, pe cale  legală sau nu.  Precum și lipsa de opțiuni. Într-un oraș ți-ai fi putut găsi o altă școală să te muți , fără garanția că ar fi fost mai bine , dar la țară e mai complicat. Era. D-aia copiii mei nu merg la școală acolo, că nu mi-am propus s-o transform în abator. Credeți că acum nu funcționează intimidarea?

Luați de citiți asta.

Copiii erau discreditați și descurajați , la fel și părinții, la fel și celelalte cadre didactice aflate în poziții șantajabile, că deh, așa se intră în învățământul românesc, mai mult pe ușa din dos.  Ușă care obligă la compromisuri și umilințe care puteau include pe vremea aia inclusiv servicii sexuale ( din câte am auzit în mod repetat).

Și de aia nu m-am mutat de tot la casă, la țară, că nu vreau să transform școala aia în abator.

[stextbox id=”alert”]3. Tatalor[/stextbox]

Ei bine, a trecut gimnaziul și am ajuns cumva la liceu. Multe scuze nu am, pentru ca am fost informat dinainte de niste foști elevi ai liceului, mai exact înainte de concursul de admitere, la modul: „Bă, unde te duci tu acolo? Poate apuci să faci matematica cu Florescu și te satură  ăla de bătaie!

Eu îi trăgeam cu: „Du-te băh de-aici. Nu e ăsta mai al dracului decât ăia cu care am făcut eu„. M-am înșelat.

if

Omul ăsta era atunci  la alt nivel. Directorul liceului și profesor de matematică și ăsta.  Blindat pe linie de partid, inspectorat și ce vrea pula ta. Puteai să-l scoți din școala aia doar cu arma la tâmplă, dar și pe aia trebuia s-o ții bine și cu glonț pe țeavă, că altfel te bătea de te căcai pe tine. Mai știu eu niște vechi amici care-au mers să jefuiască o benzinărie la caracal cu pușca de vânătoare a tatălui unuia dintre ei și i-a bătut benzinarul crunt . Dar asta în alt episod. Poate.

Nenea ăsta? Cam ca Freddy Krueger.

Overall, Freddy is a legendary horror character, attacking his victims in their lonely dreams where they are unable to get anyone’s help or stop Freddy from what he is doing.

A fost Freddy Kruger al meu și al colegilor mei. E ironic, că ăsta și cu  No. 2 au fost colegi de liceu și de facultate. Și fuseseră colegi de liceu și cu dirigintele meu din generală, dumnealui mare om , mare caracter!

Dar ăștia doi, nu știu, presupun că au fost la niște cursuri separate de pedagogie aplicată, că păreau să știe aceeași materie. Dar dacă primul era doar un mârlan  și-un animal care nu-și putea controla furia, un țărănoi imigrat din Moldova, ăsta de la liceu era upgradat.

Nu era mârlan, era chiar elegant atât în vorbire cât și-n aspect, și-și doza foarte bine și loviturile și agresiunea verbală. Nu voia să te leșine, ci doar să te copleșească, dar să te lase viu, ca să te mai ia o tură și data viitoare.

Dacă în școala generală mi-am luat bătaie mai mult de gust, așa, și-am fost marcat mai degrabă de suferințele colegilor decât de cele personale,  aici m-a snopit ăsta. Serios. Și nu avea cine să mă apere, că deși în 8 ani de școală îi mai educasem pe ai mei și au înțeles că nu răspund util la stimuli care conțin violență, nu mă puteau apăra. Serios. Mă uitam în ochii lor și vedeam că nu au curaj. Erau doi oameni simpli de la țară și tot ce voiau era ca eu să termin dracului liceul ăla, să merg la o facultate și ”să nu le fac probleme”, că ei nu prea aveau timp să se plimbe pe drum după curul meu.

 

Nici nu am mai învățat cine știe ce matematică, în fapt mi s-a făcut scârbă și-am și rămas corijent în clasa a 9a. Legat de asta, n-am ce comenta, a fost ”pe merit”, am fost cam lepră, iar bătaia, dacă ai fi crezut în normele de educație de atunci tot pe merit a fost, în parte. Eu nu am crezut vreodată în normele ălea, dar nu prea eram în poziția de a face mare lucru. Well, fără să-i supăr pe ai mei.

E mult de spus aici. În primul rând că  avea un stil, bă, respectabil. Vișinescu, în pula mea.

Te scotea la tabla. Știa că ești praf și că te va bate și azi cum te-a bătut și ieri și alaltăieri. Partea bună e că nu eram doar eu sau vreo doi-trei. Că aș fi murit dracului până acum, probabil cu el de gât. Nu. Eram vreo 7-8 clienți și era doar o ruletă. Din când în când se prefăcea că e în toane bune, iți futea un trei și scăpai nebătut o tură. Ca un câștig de-ăla de ”mai trage un loz”. Dar vorbind serios, cred că în 4 ani de liceu toată lumea și-a luat măcar o bucată de la el, cred că și fetele. Domnișoarele, adică, în pula mea, că aveam toți spre 18 ani. Sau poate doar le-a tras de urechi și nu îmi aduc eu aminte. Sau poate ele nu vor să-și mai aducă aminte de el și-am să le-ntorc stomacul pe dos cu articolul ăsta. Și fiu-so, și-a luat o mică urechiala, sau mai multe și nu mai țin eu minte? Deși în general nu prea, că era pregătit. Că și el era în clasă cu noi. Mi-era rușine de rușinea lui, serios. Iar ăsta a fost un aspect care m-a încurcat un pic. Bă, animalul ăsta n-avea tată n-avea mamă. Cred că și pe mă-sa o bătea dacă o puneai acolo în bancă la ora de matematică. O scotea la tablă, o întreba ceva să nu știe , îi spunea că e proastă și că cheltuie părinții banii cu ea și în timp ce-i futea două palme îi spunea că face el om din ea. N-o spun la mișto.

Dacă avea poftă de glume, își scotea ceasul de la mâna stângă, îl băga în buzunar, sau îl punea pe catedră tac-tic-os.( Care are observații relativ la despărțitul în silabe mă-sa e proastă).După care îți spunea să te apropii și se apropia oricum el, teatral.Cu mâinile pe lângă corp, sau dacă se simțea în formă, chiar ținându-le în buzunar. Zâmbea. Tu te uitai la mâinile lui și încercai să anticipezi. Încerca să facă o glumă, eventual să te prindă zâmbind tâmp în timp ce-ți trăznea un capac la ureche cu stânga, iar dacă încercai să fandezi, sau să amortizezi lovitura , oricum nu conta, mă, că scopul era să te prindă cu dreapta din voleu și să-ți dea fatality. Serios, dacă-ți prindea o serie dublă  te bălăngăneai paralizat ca-n  MK și clasa ar fi strigat ”Finish him!”, dacă n-ar fi fost toți pișați pe ei, că nu știai niciodată când e rândul tău la tablă.

Bătea și 5-6  la rând dacă nu rezolvau o problemă la care se încurca primul.

Daca nu avea poftă de glume, sau era chiar supărat, dracu știe de ce,  te lua și te apleca peste prima bancă și te bătea peste cur cu compasul de lemn. Ăla cu care desena cercuri pătrate pe tablă. Avea așa la vreun metru. Și-ți trăgea așa într-o dușmănie până se sătura.

Și ținea careuri. Deh, director. Nu știu cât îi plăcea să ne plictisească cu chestii, dar cu siguranță se bucura să vadă vreun nefericit că nu e atent, sau că-l îngână. Îl invita în față și făcea o demonstrație de smardoială  pentru toată populimea. Așa, ca să ținem noi minte.

Poate-ți trecea prin cap că poți să-l arzi. Bă, poate , dar 1 la 1 mai greu, că omul era pe la 1:80 și ceva așa și atletic. Iar cei mai mulți nu reușeau nici să fugă de el, darămite să-l mai și bați.  Adică mai stăteam undeva la limita teritoriului școlii sau chiar într-un bloc în construcție la fumat. Mereu venea și prindea me cineva. Pe mine nu m-a prins, dar asta pentru că el era în pantofi, iar eu eram în adidași mereu și cam maimuță, săream prin subsoluri, mă cățăram între etaje, d-ăstea. Erau niște baruri prin apropiere. Venea după noi și pe-acolo. Pe care îi prindea îi umfla. Nici acolo nu m-a prins, dar era la modul că ne știam cu barmanii și ba ne ascundeau, ba ieșeam pe geam când el intra pe ușă, d-ăstea. Bine, pe mine cred că mă știau toți barmanii pe rază de un kilometru de școală.

M-a prins o data la fumat cu niște colegi de la internat. Nu ne-a bătut. Mirare. Ne-a pus să săpăm un șant ( la canal, taică) . Unde a turnat o fundație și a facut un gard să nu mai putem ieși.

Mai veneau golani din alte școli, știți cum era nu? Nu? E, pe vremea aia, dacă te supăra careva din școală de la tine, chemai pe cineva din altă școală, mai golan, să-i dea în freză. Așa se evitau exmatriculări, note scăzute la purtare și alte detalii neplăcute. Dar cu directorul de la liceul ăsta era altfel. Că-cam mereu îi prindea pe ăia și îi bătea ninja style  cu toată golănia lor. Și să-mi bag pula dacă am văzut, cât am stat eu în școala aia, vreun elev bătut de alții de la altă școală, sau de ceva golani random.  Or fi fost, dar eu nu am văzut. Iar dacă tu, elev acolo, îți băteai un coleg și afla ăsta, nu știu cum să spun, dar ăla se considera mai răzbunat decât dacă te lega și te bătea el, legat.

În cazul în care nu a înțeles cineva, omul voia exclusivitate pe treaba asta. Omora orice concurență din fașă.

Și cum, nu m-am gândit eu la ceva metode dubioase, tipice mie, să scap de chestia asta? Ba! M-am gândit încă din clasa a 9-a la niște metode foarte dubioase , pentru care în zilele noastre aș fi fost arestat drept terorist, că mie mi-a plăcut chimia, dar după ce aproape am aruncat casa de la țară în aer uscând nitroglicerină pe soba de teracotă, m-am gândit că poate vreau mai mult de la viață, decât să arunc în aer un descreierat. Asta în cazul în care nu mă sinucid accidental înainte.

Și-am trecut la nivelul următor. De prostie.

Eram vreo 4 sau 5 în clasă care am rămas corigenți la matematică. Cum am rămas ar fi o poveste aparte, dar nu am s-o scriu acum. Ideea e că cam toți și încă vreo doi aveam câte-o pereche de părinți cel puțin la fel de idioți ca noi.  Și-au hotărât ei, nu împreună, ci fiecare cu mintea lui lipsă că ne trebuie meditații la matematică în clasa a 10a , ca să nu mai repetăm experiența.  Dar nu la vreun alt profesor, care chiar să fie profesor, în pula mea. Nu. Tot la ăsta. Că nu mi se făcuse destul de scârbă de matematică, mai era loc.

Ai fi zis, poate, că pe sistem românesc, dacă mergeam la mediație la el, ne ierta omul și pula mea, noi îi dădeam taxa de protecție, el ne lăsa în pace. Dar nu. Nu era așa. Omul avea principii, coaie.  Jos pălăria! La școală , din 25 de elevi, poate scăpam 2-3 săptămâni nebătut. Nu cred că chiar 3, dar să zicem că poate. Că mai lipsea el de pe la ore și-atunci era boierie. Sărbătoream direct la bar!

Bă, da de la meditație nu scăpam nebătut nici măcar în 2 din trei săptămâni. Era cam una cu una, dar se întâmpla să iau bătaie și de două ori într-o ședință. O dată m-a bătut cu furtunul de la mașina de spălat, nu glumesc.

Practic,  a fost cinstit omul. M-a bătut de toți banii, că de învățat mare lucru nu am învățat de la el. Bine, am învățat bătaie. Se pune și asta.  Voi știți ce capace le-am dat mai târziu unor profesori (seminariști, așa)  prin facultate, care și ăia, bă, aveau ceva cu mine. Probabil că fața mea cerea pumni, sau ceva. Dar au rămas surprinși că i-am jucat în picioare și la tradiționalul ”ne vedem la toamnă” le-am răspuns cu câte-un capac și-o flegmă. Pula mea, politehnică.

Unii s-au mutat,  având parinti mai intelegatori decât ai mei. La un moment dat, le-am spus si eu alor mei, ba veniti de vorbiti cu oligofrenul ăsta că imi bag pula, merg la poliție, asta dacă nu-l bat eu. bine asta când , aveam deja 18 ani, mă simțeam antrenat destul să-mi provoc sansay-ul. Oricum mergeam puțin pilit sau puțin mahmur la ore și nu mă mai deranja că îmi fute ăla două palme. Mă abțineam să nu râd, sau să nu îi fut vreun capac din reflex. Mai pleznisem între timp  un pedagog de internat.  După ce mă bătuse el de mai multe ori, desigur! Dar ăstea-s alte povești.

A prins tata curaj, după ce am luat în pula mea un 10 și-un 8 -în aceeași zi, l-am fraierit pe animal, m-a ascultat și nu numai că nu i-am dat motiv să mă bată, cum făcea mereu, dar am luat și 8-ul. Adică, mergeam la meditație , făceam noi probleme, le-nvățam eu, sau  nu le-nvățam logica, dar măcar mă uitam în scârbă pe ele, iar animalul, a doua zi mă asculta teorie ( mi-a fost toată viața mea scârbă să memorez texte și poze din matematică. aberant) și-mi mai futea o mamă de bătaie și maxim un 5-6 dacă reușeam să-mi aduc aminte ceva, ca, poate, cine știe, scăpasem nebătut cu o zi înainte, la meditație. Să nu rămână omul dator.

E, atunci m-am dus acasă, mi-am băgat pula în problemele lui și-n culegerea morților lui Schneider și-am învățat mizeriile ălea de teoreme și demonstrații, că nu era mare greutate, îmi era mie scârbă, doar.

Supărat că i-am dat muie cu salam, a doua oră ( aveam două ore pe zi, că omul se antrena profesionist cu noi, nu pierdea timpul) ne-a dat lucrare. Din probleme cu metodele pe care le studiasem la meditație. Nu chiar ălea, dar pe-acolo. Le-am făcut, dracului, cu ochii închiși, că nu eram bolnav de retard, cred că i-am dat și-unui coleg să copieze, doar nu se aștepta ăla să am eu ceva de dat de copiat. Ce e scris e scris, la note era, în mare, exigent, dar rareori chiar bulangiu. Mi-a dat 10-le și a venit tata să-i zică sa nu mă mai bată, că uite, învăț.

În clasa a 12a, bă, când oricum , mai aveam maxim 10 bătăi de încasat la școală și vreo 15-16 la meditații și gata, scăpam.

Ăsta a zis că nu există așa ceva, că sunt o lepră, că mă bate ca pe hoții de cai, că doar dacă mă bate învăț, că să-i iau morții la pulă, eu  nu m-am mai dus la meditații. La notele pe care le aveam medie mai mică de 6 nu putea să-mi dea nici dacă se oftica și nu eram atât de handicapat să nu pot lua media 4 măcar, pe semestrul 2.

După care am mers la meditații cu colegul de bancă la un alt profesor de la alt liceu și mi se părea așa ciudat că nu urlă la mine și nu mă bate. Practic simțeam că îi cam dau banii degeaba și în vreo 3 luni am învățat toată matematica din clasa a 9a până într-a 12a suficient cât să fiu admis cu ea la 3 facultăți. La 4, dacă e să pun și ASE-ul , mai târziu. Deci care zice că matematica de liceu e grea, hai sictir, problema e că o studiezi cu oameni care ar trebui gazați.

Până la urmă am scăpat toți de bătaie. Cum? Simplu.

Era ziua liceului și aveau nu-știu-ce emisiune în direct la televiziunea locală. Eram cu niște colegi, nu contează care, se știu ei, la băut sau dracu mai știe la ce, undeva. Nu contează unde, știm noi.  Și ne uitam cu sictir, ce fals era omul și ce falși erau toți și cum se pupau ei în cur.  Tipic pentru genul ăsta de harneli. Și comentam, ca femeile bătute de soți la coafor, normal. Până când un tip care nu era coleg cu noi, doar amic, a avut idea să sune în direct pentru ”elogii”. Că așa era atunci, cu telefoane în direct de la public. Acum nu știu cum e. Și-a sunat și l-a făcut albie de porc și l-a întrebat foarte simplu: ”Cum ar fi, dacă eu l-aș bate pe fiu-tu cum bați tu copiii la școală”.  Cred că a vorbit cu dumneavoastra, totuși.

Păcat, că fiu-so e un om de nota zece, în ce mă privește. Și ăsta a fost unul din motivele pentru care am evitat să fac chestii pe care le mai fac eu de obicei, că n-am bătut niciodata pe tatăl vreunui amic.

Și dacă se supără pe mine că am scris asta, aia e, înțeleg, dar de fapt trebuia s-o fi scris mai demult. Acum vreo 15-20  ani să fi avut unde. Acum nu mai valorează nici cât o ceapă degerată.

Dar aici s-a terminat cu violența și ce proști am fost că nu ne-am gândit la o chestie de asta mai devreme.

De fapt ne-am gândit, dar ne-a fost frică ca unor vite numai bine să fie bătute în cireadă. Iar pentru asta, bine ne-a făcut, băh. Așa trebuie tratate oile, care nu pun mâna pe pietroi să-ți reseteze softul. Mi-a luat ceva să devin lup.

Nu știu ce s-a întâmplat cu promoțiile următoare, pentru că da,  nu s-a retras atunci , a continuat să facă ce-o fi făcut încă vreo 10 ani, minim. Eu l-am mai văzut de două ori. O dată eram cu nevasta, pe atunci gagica, venisem să-mi iau un atestat și aș fi avut câteva lucruri de zis, cam din ce-am învățat în ăia 4 ani, dar deja doamna se mai speriase o data când voiam să-l umflu pe un laborant de la facultate, în  timpul unui examen, în principiu doar pentru că eram nedormit și așa-s eu când trag ness pe nas. Mai supărat. Iar atunci m-a oprit și s-a supărat pe mine, așa că am înghițit în sec de data asta.

L-am mai văzut o dată când eram singur  la coadă la cec, deja de jumătate de orădar nu pierdeam eu rândul la coadă doar ca să-mi prezint respectele.


Pe mine n-a avut cine să mă scoată  din ghearele lui Krueger. Am ieșit singur când am putut, cum am putut.  Urmele încă mă bântuie și nu le pot ascunde mereu.

S-ar cădea să spun că nu am fost afectat și că anii de violență nu m-au marcat  și că am un caracter de piatră pe deplin străin de nevoia de a rezolva probleme cu pumnul. Doar că nu e așa.  V-am spicuit, intenționat, puțin din cum a fost pe la facultate. M-am chinuit un pic s-o termin și pe aia  din cauza asta, printre altele. Da, am crescut puternic, deși nu se vede, da, am o voință de fier și e greu să îmi poată fi înfrântă prin tortură fizică , prin amenințări , sau intimidare, dar a venit la pachet si cu efectele secundare caracteristice. Așa au fost vremurile  și deși oamenii aștia vor muri în curând, urmele infecției lor vor persista o vreme, la fel cum persistă tumoarea zergilor cu tot cu viermii înfipți în creep chiar și după ce ai distrus bazele din rădăcini.

Așa că nu visați voi mâine că se transformă țara asta în Norvegia. Dar ce faceți din și cu copiii voștri vă privește și să nu dați vina pe alții că sunteți voi slabi și șantajabili și nu aveți tupeul să-i  rupeți muia ( violent, sau în alt fel, modern ) unui educator/profesor  care se crede pe tarlaua lui tac’so și vă fute boracul psihic sau fizic . Sau că nu aveți curaj să vă mutați copiii de acolo, sau să-i retrageți de tot, dacă e mai bine.

Că pe mine nu m-au bătut 3 profesori de matematică de-a lungul a 12 ani de școală pentru că aveau ei motive , sau eu ceva. Ci pentru că părinții mei, părinții noștri nu au avut o problemă reală cu asta, iar când parcă ar fi avut, n-au avut curaj.


Celor care mă urâți pentru ce scriu : N-aveți decât, mă doare-n pulă, îmi permit luxul să nu depind de părerea voastră.

Dacă textul e prea vulgar și dujmănos, aia e. L-am editat deja de 24 de ori până acum, doar ca să mai scot pule din el, că era extrem de dificil de citit printre ele.

Send to Kindle

10 Replies to “Violența si Educația (II). Profesorii de matematică”

  1. Se pare că totuși treaba cu bătaia le-a reușit boxerilor amatori mai bine decât credeau ei la vremea lor că o să iasă.

    Știi ce e caraghios, mai ceva ca la Benny Hill, la generația voastră? Ăia care au prins dreptul la vot când s-a ales Lis primar? Și au intrat la facultate când era Năstase în floare?

    Sunteți duși cu capul când e vorba de seriozitate, conformism. Aveți limbaj de moși, de muncitoroi comuniști care acum își beau pensia:

    ”Io nu mă joc niciodată FIFA” (sau NFS Underground, World of Tanks, depinde de la an la an), ”sunt ocupat cu jobul”. Nu ca pulimea care pierde vremea, evident.

    ”Io n-am treabă cu mașinile, tuningul, sunt ocupat cu jobul”. Sau cu familia. Nu ca puștii cordiți drogați sorosiști de bani gata, dragă Watson.

    ”Io nu ies în oraș, la club / terasă / cafenea / bere”. Probabil jobul ăla se face zi și noapte, ca sclavii legați de piatra de moară.

    ”Io nu am treabă cu roackerii că sunt împuțiți, nici cu maneliștii că sunt țigani, nici cu emo că sunt negri și tatuați”. Asta, cel puțin, nu e limitată la țara noastră de zombi. În 2008, din Mexic până în China era vânătoare de emo.

    ”Io n-am treabă cu cine e fript la impozite, credite și alte alea, pe casă și mașină, că înseamnă că a fost golan și n-a muncit să aibă xxxxx euro pe lună”. Cine nu are minim 4 cifre în euro pe lună probabil trebuie dus în Siberia. Sau măcar în Cyberia. Asta spunea Cheloo. Care și-a construit întreaga carieră pe imaginea de golan, dar are pretenția ca tinerii să fie obligați cu bâta să fie domni.

    Ciuciu umor, inventivitate, spirit. Când se iscă un conflict verbal, se aud zbierete ”ești băsist!”, care acum sunt încet-încet înlocuite de ”ești homosexual / poponar / pizdificat / bulangiu”. Că așa a zis Putin: dacă n-a venit autobuzul dimineața sau te-a certat șeful, băsiștii și homosexualii sunt de vină.

    Cum spunea proverbul strămoșesc cu ăla care n-a fost bătut când trebuia, frica precum ca unor vite numai bine să fie bătute în cireadă a avut efectul plănuit de comuniștii de atunci: v-a (și ne-a) ”făcut oameni”, în sensul în care înțelegeau ei asta.

  2. Nu stiu exact ce spui. Cei cu care ma intersectez eu din generatia mea, unii si-un pic mai batrani se joaca sau au restul de activitati descrise. Nu stiu daca FIFA sau NFSU, ca depinde de gusturi dar ne jucam cam toti. Acum ce-am iesit din Star Craft. Si toti pe care ii stiu au activitati diverse. Nici eu nu am treaba cu multe din lucrurile pe care le spui, dar asta pentru ca am treaba cu altele si pentru ca nu mai am tot timpul liber pentru ca-l aveam in facultate si nu ca-s un mos senil, ca nu am nicio problema cu aia care o ard intr-una jucandu-se pe calculator, la terasa, tragandu-se in oras. E treaba fiecaruia si e o chestie naturala sa te intereseze mai mult de tine cand ai ceva care sa te intereseze. Si e legat de costul de oportunitate. Cand nu ai multe oportunitati simultane, adica la 20 de ani, prima e cea mai buna. Si-s si prioritatile altele.

    Când se iscă un conflict verbal, se aud zbierete ”ești băsist!”, care acum sunt încet-încet înlocuite de ”ești homosexual / poponar / pizdificat / bulangiu”

    Nu e o treaba de generatie. E o treaba de “oameni-s prosti la orice varsta”.
    Am auzit zbieratele astea acum ceva vreme si la pustani de 20 de ani.

  3. Interesant articolul.

    La mine (cu scoala dupa 2000), violenta a functionat din clasa I pana in clasa a VIII-a.
    Daca in clasele primare, metoda era rigla peste palme si tras de par si de urechi (na, era femeie), in scoala generala, treaba a mai evoluat putin.
    Profesor de matematica, un batran ochelarist cu ditamai bicepsul – palme si pumni, in general. Chiar si picioare aplicate unui elev care avea o problema la un picior (defect fizic, nu mai tin minte), in fata clasei. Motivul nu consta in faptul ca elevul respectiv era nebunul clasei, ci in faptul ca profesorul avea impresia ca ala putea sa invete mai multa matematica decat stia (era de nota 7). Evident, solutia consta in lovituri cu piciorul. Ala a schiopatat cateva zile bune.

    In general, totul tinea de cat de frustat si nervos era in ziua respectiva.
    Tin minte ca o data am primit o ditamai palma dupa cap de la el, complet nejustificata. Adica voia sa dea in altul care nu-si facuse tema, dar m-a lovit pe mine, din greseala (na, batranetea). Evident, ce poti sa faci in situatia in care dai din greseala intr-unul? a) iti ceri scuze b) invoci ca argument faptul ca a fost preventiv, ca oricum faceai tu ceva.

    Plus alte cazuri de profesori.

    La liceu, s-a mai schimbat situatia. Iti e mai greu sa dai intr-unii care sunt mai inalti decat tine, plus ca poate din 10 liceeni, se gaseste unul suficient de nebun incat sa-ti dea foc la casa, cu familia ta inauntru.

  4. Lol. Se vede ca la tine nu era fun. Eu ti-am zis ca esti pacifist, ma.

    Eu n-am experiente de-astea. La mine a venit tovarasa invatatoare si mi-a dat o rigla-n cap, ca eram marlan si deranjam ora. Si avea dreptate. Dar 10 secunde mai incolo, ma dusesem la banca in care statea fiica-sa si-i futusem un pumn si-i sparsesem nasul. Aia nu era la noi in clasa, da’ o aducea la ore ca n-avea cu cine s-o lase.

    Curgea borsul si avea fata nasul stramb si urla aia mica de mai mare dragul. Si l-a chemat pe tata la scoala, iar tata a luat-o la palme de-a sters cu ea pe jos. Dupa care mi-a futut si mie o palma, da’ in sictir asa, cu “ba, ti-am zis ca n-ai voie sa dai in fete?” Morala parinteasca: nu ai voie sa dai in fete, ca-s slabe si nu se pot apara, de-aia uite cum o tin numai in palme pe ma-sa de juma’ de ora lol.

    Celalalt violent era un profesor de fucking muzica lol. Nu m-a pocnit niciodata. Nu-mi venise randul. Dar l-a pocnit pe un coleg, Ursu. L-a nimerit in ochi si i-a invinetit ochiul. Nimic grav-grav, dar arata nasol si, evident, se vedea de la 10 km. Iar Ursu avea un frate cu probleme. Si a venit frumos fratele lui la scoala, dar nu sa discute. Intai l-a batut pe portar, ca nu vroia sa-l lase sa intre prin fata, pe la intrarea profesorilor. N-avea omul chef de ocolit juma’ de scoala. Dupa care s-a dus in cancelarie, l-a gasit pe dom’ profesor si l-a batut parinteste, in sensul ca nici sfintii parinti nu-l mai trezeau din lesin. L-a batut – nu glumesc – 45 de minute pe ceas. Lesinase ala in primele 5, dar fratele astuia fusese-n puscarie si nu tinea cont. A dat in continuare 40 de minute in el, ca intr-un sac de box intins pe podea. Suturi in coaste, suturi in cap, talpi pe fata etc. Si n-am mai facut muzica, ca nu mai aveam cu cine. Oricum eu nu eram prea bun la materia aia. Mai important, cica dupa, nici un profesor nu se mai agita sa pocneasca elevii. Ca totusi, nu revenise dom’ profesor de muzica. De la spital sau de la morga, nu se stie.

    Ma rog, mai era si profesorul de matematica. Da’ ala nu batea lumea. Ala cel mult te lua de vreo ureche. Sau arunca dupa tine cu creta sau ce-avea la indemana. Si, sincer sa fiu, aia dupa care arunca chiar o meritau. Stiu, erau copii etc, da’ da-i in pula mea, ca erau niste carnati. Se chinuia omu’ sa explice niste chestii complexe (pentru vremea aia; geometrie in spatiu) si doi idioti radeau de pula calului pe undeva si deranjau pe toata lumea. Pe cinstea mea ca avea dreptate si nu arunca dupa oameni normali, doar dupa bulangii.

    Acum imi imaginez ca s-au schimbat lucrurile. Eu nu stiu daca m-as duce la scoala sa bat un profesor. Da’ daca mi-ar veni boracu’ acasa pocnit, as proceda mai civilizat, ca suntem totusi in 2017: 50 de lire primului drogat care vrea doua doze. Si sa-l educe pe vinovat cum prefera el – viol, cutit etc. Sau cat e nevoie. 100. 500. Nu conteaza, ca eu n-am preferinte. Cat timp nu-s eu pe camerele video, mi se rupe pula.

  5. Eu nu cred ca pot sa existe astfel de oameni in secolul asta . Nu se poate sa nu ii fi dat nimeni in judecata si sa nu fi fost daca nu inchisi macar epurati din system. E imposibil.

  6. Ridic din umeri. Nu stiu ce sa spun. Eu nu i-am dat in judecata, nici colegii. Cifrele din emaiul tau imi spun ca ai facut scoala mai recent. Poate de aia ti se pare imposibil.

  7. Eu am facut mate-info, dar la un liceu mai slab cotat.
    In liceu am avut si eu un profesor de matematica care ne era si diriginte. Noi eram prosti gramada si el vroia sa ne predea matematica in franceza. Predase cativa ani in Maroc si i se pare ca e tot pe acolo. Dupa ce au venit parintii la prima sedinta i-a trecut cu predatul in franceza, noi eram prosti si in romana :).

    Avea prostul obicei sa ne dea cate una daca nu invatam. In primul trimestru din clasa a 9-a cu exceptia fetelor ii cam pleznise pe toti. Intr-o zi nu aveam chef de ora si ma uitam pe geam, stateam pe randul din mijloc si cred ca in a 3-a sau a 4-a banca. Ma scoate la tabla – eram lemn. Da sa ridice mana, deja luasem pozitia de garda (facusem lupte, box, arte martiale, rugby). I-am zis atat: “Daca dai nu te mai ridici. Dai in copii tai daca vrei, in mine nu!” A incercat cred ca vreo 5 minute sa ma loveasca, evitam tot. Clasa era inlemnita, eu ma distram maxim. A incercat mereu sa ma lase corijent/repetent de atunci, invatam insa de un 7-8 si la teza copiam mereu asa ca nu a reusit.
    In clasa a 12-a in ultimul trimestru mi-a zis ca are el grija sa nu intru in bac. Eram printre putinii cu telefon mobil din clasa, i-am zis ca l-am inregistrat si ma duc la directorul scolii si la politie pentru santaj. L-a chemat pe tata la scoala – ca el nu poate sa ma treaca, ca daca in teza nu iau minim 8 nu iese media si bla bla.
    Faceam meditatii cu alta profesoara din acelasi liceu, i-am zis ce si cum – au vorbit presupun si am reusit sa iau 9 parca.

    Cu tata – avea si el obiceiul sa am altoiasca – uneori pe merit, de cele mai multe ori nu. A fost motivul pentru care in clasa a doua m-am dus la box si la lupte. Nu i-am spus, a aflat dupa cateva luni bune cand am uitat ca e liber si nu am venit de la scoala acasa la 12 cum stia el ci pe la 3. M-a cautat, a intrebat colegii daca stiu unde sunt – e la antrenament nenea pentru campionate.
    – Ce campionate?!?!
    – Box! E in echipa de judetene!
    Cand am venit acasa mi-a interzis sa ma mai duc. Mi-a zis ca daca vreau bataie imi da el – m-a batut de m-a invinetit.
    Cand eram in clasa a 7-a parca a venit de la o sedinta la scoala si a aflat ca eram cam la limita corijentei la mate. A incercat sa ma bata, doar ca aveam deja 1 an de arte martiale in spate si inca 1 de lupte. Am parat tot, i-am zis ca daca mai da o data dau si eu. Mi-a zis ca sunt liber sa plec si ca in casa la el nu mai am ce cauta. Am luat un rucsac cu haine si am plecat la un amic. A venit mama a doua zi cu el si a zis ca nu mai da. Asa ca m-am intors.
    Eram cred in a 10-a cand a incercat iar sa ma loveasca – era baut bine. Am evitat si l-am ametit de tot ca am tot dansat in jurul lui. A cazut epuizat pe un fotoliu si i-am zis ca daca o singura data mai incearca il bat de il las lat si plec.
    Am plecat iar de acasa… o perioada destul de lunga. Deja castigam mai mult ca el ca administram sali de net pe partea de desktop locking si de reparatii.
    Cand ne-am intalnit pe strada a zis sa mergem la o bere. Am zis ok, dar platim nemteste.
    Am vorbit ore si i-am zis ca nu vreau sa mai dea vreodata si ca ma tin de promisiune – daca da iese nasol. Mi-a zis ca sa nu ma prinda cu droguri (nu prea intelegea cum castig banii) si in rest e ok, doar sa vin acasa ca maica-mea plange mereu.
    Am devenit prieteni din ziua aia – la modul ca mergeam impreuna la bere, il ajutam cu munca, fumam impreuna.
    Cand a murit am simtit ca a murit si cel mai bun prieten nu doar tata.
    Acum am si eu un pici si am momente cand l-as altoi dar stiu ca mi-as face cel mai mare rau mie in primul rand. Mai tip la el din cand in cand, dar incerc sa evit conflictele.

  8. Multumesc ca ai scris. Nu mi se pare deloc un limbaj dur, nu este vorba despre curcubee si unicorni aici. Aici e vorba de niste rani mai mult sau mai putin deschise, care se vindeca greu si lasa Intotdeauna cicatrici ( cel putin asta e parerea mea, am observat ca multi sustin obsesiv contrariul dar eu cred ca se mint pe sine ).
    Este experienta ta si este autentica. Tu alegi cum vorbesti despre ea, cum o judeci si, mai ales, cum o integrezi in existenta si in persoana ta. Violenta de genul asta se perpetueaza, se transmite in generatii, devine cultura si reflex. Nu pretind ca stiu care este solutia dar stiu ca nu o putem gasi negand din start problema. Sa o critic de pe margine mi s ar parea cel putin o lasitate, daca cineva o face, tratament cu eject. Self-eject? Cu atat mai bine.
    A mea este putin diferita. Nu am avut parte de violenta la scoala ( decat o singura data, la insistenta propriilor parinti ) nici eu nici colegii mei. Ceea ce probabil m a ajutat sa supravietuiesc mental. Acasa, insa, tortura era zilnica, constanta si metodica, fizic si psihologic. Un regim inspirat din metode antice si medievale ( nu dupa evaluare proprie ci conform admiterii, cu mandrie, a propriului meu parinte, un intelectual cu pretentii ) dar mai softcore asa. Este adevarat ca nu am fost abandonata la orfelinat, nici nu am murit de foame si de frig, mi se reamintea foarte des asta. Pentru asta nu mai sunt recunoscatoare, am aflat recent ca ai mei auzeau des : “asa copil mi as dori si eu” sau ” ce mare noroc aveti, uite al meu nu e la fel de…” si chiar am aflat, cu stupoare, ca unul din amicii mei mi a purtat putin pica pentru ca, o perioada, parintii lui altfel neviolenti, l au batut pentru ca nu reusea sa aiba rezultatele mele si i au apus ca o faceau pentru ca asta era metoda recomandata de ai mei ( copilul tau nu e inalt, blond cu ochi albastri, destept si talentat? Pai nu l ai batut destul. Daca este?Exclusiv meritul tau ca parinte )
    Am fost un loz genetic oarecum rar la nivel de intelect, fizic si empatie, manifestat extrem de devreme. Un copil bland, sanatos ( frumosi copiii sunt in general, ca sa fiu PC ), precoce si foarte receptiv. Si de sexul nepotrivit. Sunt un adult ratat. O duc foarte bine, nu ma plang. Dar e ca si cum m am nascut cu 100mil de dolari si acum mai am 10 milioane, tot pe partea usor buna a statisticii. Dar hei, 10 milioane bine investiti se pot inzeci la loc, nu i asa? Doar ca mult mai greu. Si in competitie cu altii care au inceput cu doar 10 insa au deja 100.
    Dar a trebuit sa investesc. Aproape o decada din viata mea. Suna dramatic, dar e aproape ca o lupta pentru supravietuire, doar ca la nivel mental si psihologic. Au existat si manifestari fizice destul de grave ( fara legatura: e destul de trist totusi intr un sistem medical sa iti ajunga un copil semi-constient la spital din pura neglijenta si incompetenta. Ai crede ca medicina repara ce strica natura, si nu invers) si am avut o perioada de colaps mental.
    Fiecare are mecanisme diferite: de vindecare, de lupta, de ignorare, de negare etc. Eu personal am invatat ca trecutul de care nu reusesti sa te detasezi este o ancora care iti incetineste progresul in viitor. E in afara controlului tau si nu e bine de folosit nici ca scuza nici ca reper pentru alegerile mele. Asta chiar daca o parte din el e produsul alegerilor altora, ceea ce este si frustrant si probabil nedrept. Teoria suna bine practica ne omoara. Insa la urma urmei singura opinie despre sine care conteaza este cea proprie. Ca adult liber, esti principala persoana careia trebuie sa ii dai socoteala, si depinzi doar de constiinta ta. Eu consider ca nivelul meu de satisfactie depinde in primul rand de cum si cat de mult indeplinesc standardele auto-impuse.
    Poti sa ierti, sa intelegi, dar asta nu inseamna ca si aprobi ( de multe ori termenii se confunda ). Am oarecum mila dar si dispret pentru tutorii abuzivi. In rimul rand pentru ca nu isi asuma abuzul, il redefinesc in termeni pozitivi, cu circumstante atenuante. Daca imi arati un tigru, spune mi ca e un tigru, nu o pisica mai mare. Daca imi spui ca e o pisica mai mare, pai du te si l mangaie. Printre oameni exista agresori, victime, unii simultan in ambele categorii, si cei mai multi vor fi convinsi si isi vor apara legitimitatea propriei pozitii. Este normal pentru ca fie din natura, fie prin formare, asta a devenit identitatea lor. Sunt porniri umane, Insa exista si oameni empatici, echilibrati, dar care inteleg ca starea asta e un echilibru care se mentine prin educatie, prin constientizare de sine (self awareness, am tradus bine?) si cu efort sustinut.
    Sper ca n a adormit nimeni ca e prea lung sau plictisitor comentariul ( daca se intampla cuiva rog sa imi spuna ca il traduc in cateva limbi si il marketez pe post de somnifer, poate imi finanteaza urmatorul iaht ). In mod normal n as scrie insa, mai nou, m am sensibilizat, am un motiv foarte puternic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.