Scriu scurt și fragmentat că nu am timp.
Tot în Paris, tot la restaurantul cu limonada , care era OK de altfel. Întrebăm de o masă de doi , doar pentru că mirosea bine de tot , iar soției, care mi-a zis cu 500 de metri mai devreme că ei nu îi e foame, i s-a schimbat brusc starea de spirit și a zis că acuma îi este. Până la publicarea articolului vom fi verificat din trei surse, dacă are legătură cu vreo sarcină neplanificată, mai degrabă cu ce vedeam la terasa ăstora.
Ne mirosea grav a omletă cu brânză într-un fel în care ne-a făcut să cerem câte una, ca să nu avortăm amândoi.
Și mă gândeam așa, în timp, ce lasă omleta, savuram pâinea cu care venise, baghetă desigur, că mă bucur când cumpărăm de la Sainsbury’s omoloagă, că e mult mai bună decât gunoaiele lor de pâine, dar asta e din altă ligă, Champinion’s League, sau ceva.
Dar altceva voiam să zic, in stilul meu caracteristic și hater.
De cum ne-am așezat la masă și ni s-au adus meniuri , ni s-a spus clar că “dar să știți că nu mai avem melci!” , ca și când toată lumea pentru ăia vine.
Văzusem deja că nu mai aveau că mai rămăsese doar unul mic pe mormântul lui Cioran, era în pelerinaj să pupe icoana cu Arsenie Boca, așternută tocmai la capătul celălalt. Probabil că l-au prins și pe acela până a ajuns, dar n-am stat să văd, că eram pe grabă.
Am citit melci și mă gândeam la ceva de patiserie, gen melci cu nucă și nu înțelegeam de ce ar fi așa bătaie pe ei de vă anunță din start că nu mai au. Noroc că ai pus poza cu fugarul de pe mormânt că am înțeles – ah da, Franța, alt fel de melci, de ăia la propriu nu la figurat 🙂