Fabricile de diplome în UK – un model îmbunătățit

Descopăr pe zi ce trece mici Românii care se ascund în cotloanele Angliei cu singura diferență notabilă că românismele sunt mai cizelat executabile și că englezii pretind ”with a straight face” că sunt pe bune, capacitatea lor de a sfida ridicolul , acoperind gunoiul cu preșul care nu-l mai încape, mă intrigă.

Astăzi nu voiam să zic nimic , dar am citit un articol de la care am căpătat limbrici.

Ca să fiu cinstit, problema e mai complexă, dar ar ieși un articol prea lung și irelevant s-o abordez la nivelul de complexitate la care ar fi cazul, integrat în faptul că în UK e criză economică ( și socială), indiferent ce se spune pe canalele oficiale controlate – aka ”în mod neașteptat, economia UK-ului nu crește pentru 2 luni consecutive” .
Dar, la bază, modelul operat de universitățile din UK e nesustenabil – aka prea multe universități, pentru prea puțini studenți*, care nu produc rezultate notabile – zic ei că n-ar fi destule joburi pentru absolvenți de studii superioare; aiurea. E de muncă pentru oameni competenți. Pe care universitățile nu-i produc, aia e.

O parte din suferință vine din Brexit, ăștia aveau o gălăgie de studenți din UE, veniți să studieze aici, care prin fonduri proprii, care prin programe Erasmus – adică primeau finanțare europeană.
Păi, nu se plângeau ei că-s finanțatori neți ai bugetului european , că mai mult dau decât primesc ? Chiar erau, nu e minciună, vorba e , că pe propria administrare a banului public, fără granturi UE, fără același număr de studenți europeni, hop, țop, au intrat în deficit, sunt nesustenabili, i-auzi pula mea, era ceva putred și pe la ei, nu numai în Danemarca.

Un studiu asupra sustenabilității universitare arată că se indreaptă cam înspre căcat – sigur, ce vedeți acolo inflexiunea și dungile de creștere din 2024 ( adică de anul ăsta, studiul nu e chiar de azi) încolo e ce visează ei, n-are musai legătură cu realitatea – care e dată de trendul vizibil din 2021.

Iar mai jos, pentru referință, corelarea la procentul de străini care vin la facultate în UK, așa pe nații.

Observați că națiile din Europa, francezii și italienii erau în primele 10 naționalități străine reprezentate, se cam cară – un trend natural cu închiderea ușilor la brexit – și cu faptul că programele și granturile de burse nu mai acoperă UK-ul, studenții care vor moca se duc și ei unde au acces, și că, chiar și cei care au bani, trebuie să ceară vize acum, e mai complicat, iar unii decid că #numerită.

China e un pic mai complexă de descris și nu mă apuc, că nu ne interesează oricum. Se observă că țările care au crescut prezența sunt India ( la greu), Pakistan, Bangladesh, crema geniilor planetare – glumesc, dar are legătură cu creșterea nivelului de trai acolo și cu faptul că ăștia vor să umple facultățile cu ceva. Cu ce se poate.
Mențiune specială pentru Hong Kong – unde numărul de studenți a scăzut, curios, în condițiile în care din 2020 au venit niște sute de mii de honcongi ( dacă le zici chinezi se supără) care au afectat până și real estate-ul, adică au ținut prețul caselor și chiriilor sus prin exces de cerere, lucru care a fost cunoscut și speculat de statul britanic, altfel, ar fi avut un pic drop, conform cu situația economică , nimic special.
Ăștia au venit aici cu tot cu copii, tineri ce o fi, dar procentul celor care merg la facultățile lor, merge în jos. Nașpa, aiurea, cam nasol, cu privire la calitate, aș zice . E interesant că cresc vag numerele din US. Cred că e treabă de prețuri**, dar nu-s sigur și mai bine o lăsăm așa, că nu-mi place să speculez.

Și acuma o să încep o poveste, care o să pară românească de la un punct încolo.

La ăștia facultățile sunt pe bani, nu au locuri finanțate direct de la bugetul de stat. Au și ei granturi oferite de universități, indirect primesc și finanțări de la stat, dar e altfel și, în principiu, sunt pe bani, iar taxele nu-s mici. Nu-s mari ca în US, dar nici ca în Germania, Franța de mici – observați că n-am adus România în discuție cu privire la taxe de studii.

Costurile de referință, pentru un an universitar sunt în jur de 9,000 de lire. La Oxford și Cambridge mai sunt niște top-uri , iarăși, nu intru în detalii, și nici nu discutăm de MBA-uri.

Calitatea studiilor preuniversitare a scăzut și aici, că de covid, că din alte motive – s-au axat pe alte politici adiacente decât studii, dar înn mare, te faci că plătești salarii, primești surogate de profesori. Dar a scăzut și interesul nativilor, adică al britanicilor, lucru necondamnabil.
Pentru că salarii!
În 2017 eram aici , ca cetățean european și am drepturi, pe un proiect pe 590 de lire / zi și lucram cu un coleg proaspăt absolvent de doctorat de facultate de tehnologie, nu mizerii ( bine…) și era angajat pe un salariu de 33000 de lire pe an, un pic peste 2000 de lire net, adică aproximativ salariul meu de permanent, din România, la vreme aia. Eu nu eram absolvent de doctorat, aveam insă ceva experiență. Probabil acum ar trebui să câștige mai mult decât mine ( dar e un wishful thinking, nu știu ceva despre el). Ideea e că el avea niște costuri de 3 ani de facultate, 1 an de master, 3 ani de doctorat, undeva la 50k lire, grosso modo – estimez. Nu știu exact, dar știu că a zis că a plătit școala și că avea rate la împrumtul repectiv , pentru că câștiga peste nu știu ce sumă. Nu e chiar amuzant.

Dar poate fi!

Statul britanic oferă împrumuturi de studii, cam ca în US, dar în condiții mai bune. Dobânzi mici și nu plătești , în funcție de planul de finanțare, decât dacă depășești niște praguri minime de venituri. Efectiv gunoaie, dar e rezonabil – gen bă, dacă am terminat facultatea voastră de căcat și nu câștig 27,000 de lire pe an ce pula mea bani vreți înapoi, adică pentru ce? Ia hai muie. Acuma, la costuri de 9000 de lire pe an, pragurile sunt o glumă. Ar avea sens să fie pe la 50,000 așa . Măcar. Dar nu sunt din mai multe motive, primul ar fi că altfel s-ar înscrie toată lumea la facultate și ar fute muște, că oricum știu oameni care o fac pentru profit.

N-o să dau detalii, domnul procuror ( deși ce fac ei e un exploit legal, probabil în cea mai mare parte, o să zic doar în linii mari ce și cum), dar niște oameni pe care s-ar putea să îi cunosc, sau să nu îi cunosc personal, iau împrumuturi din astea în sume de 15,000-20,000 de lire pe an, pentru studii, garantate de stat, sumele sunt mai mari pentru că acoperă și costurile de viață și pentru că au și copii în întreținere, că au toți gen 40 de ani sau mai bine. Nu vă grăbiți să râdeți, că n-am terminat.
Culmea e că cei pe care îi știu eu au DEJA diplome de la universități ( termenul corect e fabrici de diplome, dar na, vorbim academic) din România, care NICI alea nu le servesc la nimic, că nu le recunoaște nimeni ( acum ) implicit în UK și chiar dacă le-ar recunoaște, sunt egale cu zero. Unele dintre ele au fost plătite din buzunar, studiile zic, de părinții lor, la vremea cu pricina, sau de ei, că lucrau, altele finanțate de statul român.
Oamenii lucrează în UK meserii din cele care nu au nevoie de vreo diplomă și câștigă destui bani cât să ai nevoie să iei un împrumut care să-ți sponsorizeze școala și costul vieții.

Acuma, unele din universitățile ăstea din UK, n-o să dau nume , ochii mei sunt pe Derby, dar așa întâmplător, au redus taxele de școlarizare pentru programele de studiu online, Sunt undeva pe la 6000 de lire / an.
Schema e așa ( nu o laud, nu o promovez, doar o explic – n-am chef să-mi spuneți aspecte gen ”da, dar rămâi cu o datorie” – eu nu rămân cu nimic, că nu o practic și ce face fiecare e treaba lui.):

Iei 15-20k lire pe an imprumut, timp de 2 ani, din care ai costuri de ”studii” 6000 – 10-15k profit să mănâncă și gura ta ceva. În unele cazuri sunt 2 din familie care susțin popularea universităților britanice, practic, românii au terminat toate Spiru Hareturile, Titu Maioreștii și acuma au venit să le termine și pe ale ăstora; românii, domnilor, sunt devoratori de studii universitare, cum consumau babele OTV în România, așa consumă românii din UK, chiar și trecuți de 40 de ani materiale de studiu universitare, că-s la calitate similară. Am auzit , în căștile unora și am văzut pe ecranele telefoanelor cursurile lor, știu cum se cer proiectele ( că nu prea se dau examene) , cum se execută și n-o spun ca să mă dau mare, dar nu o să le compar cu ce am făcut eu la facultate, că sunt sub ce-am studiat la liceu. De banii ăștia, ăsta e și nivelul.

Treaba e alta – anume că profesorii sunt conștienți de schemă, că văd și ei cine vine la cursurile lor – fie și virtual, managerii de universități sigur știu, dar se pretind toți naivi – fac pe niznaiul cu o nonșalanță debordantă, beneficiarii evident știu la ce sunt acolo, pentru bani, efectiv o tratează ca pe ore suplimentare ( la fel de prost plătite , dacă mă intrebi pe mine) dar măcar sunt remote, nu toată lumea muncește de acasă, ăia care finanțează împrumuturile nu știu dacă știu, dar ar trebui, cred eu, să aibă o idee. Eu cred că toată lumea e în cârdășie la treaba asta și se merge, momentan pe burtă.

Singura schemă e ca beneficiarii aceștia să nu câștige niciodată peste plafoanele la care trebuie să plătească înapoi împrumuturile. Cum eu vorbesc despre români, dar e plin și de alte naționalități atârnătoare ( a nu se crede că îi disprețuiesc, dimpotrivă, îi felicit pentru eforturile lor de a învăța continuu și de accepta ajutorul statului britanic pentru a deveni mai productivi) aceștia nu văd ”un pericol” din a câștiga mai mult și din a fi nevoiți să plătească .

Și cam asta e starea învățământului, dragi tovarăși. Datorită acestor presiuni și tactici geniale, cred că undeva în anii care urmează, dacă nu mai curând mămăliga va exploda pe undeva și veți citi mai multe articole scrise oficial despre schema asta. Nu uitați că ați citit aici prima dată public.

Acestea fiind spuse, există din păcate ( și este motivul pentru care numărul britanicilor care merg la facultăți scade), o clasă de tineri care ar vrea și au nevoie să studieze, dar nu o fac, pentru că asta ar însemna să se împovăreze inutil cu datorii. Tinerii cu potențial și resurse limitate sunt, din păcate, o pierdere colaterală a acestui sistem excelent, dar nu pentru ei trebuie gândit învățământul public sau privat.