Am trăit s-o văd și pe asta. Eram la mall , urăsc să mănânc acolo, dar acolo vor copiii și acolo e Cărturești ( money pit ) și unul vrea șaorma altul vrea pizza 🍕- n-ai cu cine…
Și cum stăteam eu , văd că au apărut unii joi la food court. Dacă locuiți mai mult decât mine in România și mergeți pe la malluri, că așa se obișnuiește, probabil că îi știți de mai demult decât mine, posibil să fi apărut de vreo jumătate de an, habar nu am.
Prima impresie a fost de hahaha, hihihi, ia uite, bă , ăștia fac micii internaționali și awww, ce frumos au făcut ei un cod qr fake cu motive românești: #nationalism+200%
După care văd că vând mici cu cartofi prăjiți și ortodoxului din mine i-a sărit muștarul!
Nu, nu am încercat, nici nu am s-o fac, poate că fac mâncare bună, să le fie de bine și să aibă succes.
Aș fi înțeles brandul “Smalls” cu mici într-o țară străină, dar să îl întorci de două ori pe dos ca să iasă un furculision englezesc , îmi trezește sentimentul repetitiv de a refuza să susțin așa ceva și de a nu incerca vreodată.
Îmi dau seama că numele este un inside joke românesc și nu sunt atât de bătrân precum CTP să mă revolt împotriva a tot ce nu e conform principiilor mele, însă, pe de altă parte, observ că sunt destul de bătrân cât să nu vreau să fac parte din bucata asta de cultură românească autoapropriată ( nu știu dacă există termenul de autoapropriation în vreun dicționar sau România e singura țară capabilă să facă așa ceva ) .
Ca stunt de marketing apreciez – mă amuză desenele și textul de pe reclame , dar atât.
E prima oara cand aud de ăștia. E adevărat că la mall mănânc extern de rar , dar ar fi trebuit să imi sară în ochi reclama că la mall-lul meu e și sală de fitness cu piscina si saună si SPIT și primărie. Asta pe lângă Lego si cinema si un supermarket decent, deci mai bântui prin locul ăla.