Să se mute, nu ne interesează! – asta e parte din problemă

Ca parte din pachetul de disconect social al zilelor acestora, iar apare câte o bovină rumegătoare cu argumentul că ”nu ne interesează pe ăia de la țară din provincie, din pulă cu satelitul că fac foamea. Să se mute!”
Fac un pic de profiling al guițacilor care vomită leitmotivul ăsta pe unde îi prind și majoritatea, dacă-i întorci de pantaloni și îi scuturi le pică fix suficienți bani să-și plătească apartamentul, cocioaba, sau chiria și facturile – într-un oraș din ălea care o duc mai bine, evident, de regulă cele mai mari. Și au fețe de pești fără memorie, că aproape absolut pe toți îi văd – nu, vă văd , bă proștilor ( că oricum uitați până mâine ce-am scris) când pe partea ailaltă se vaită de aglomerație , guiță împotriva suburbanilor care își duc copiii la școli în centru sau peste tot și crează presiune pe servicii sociale și aglomerație – asta în cazurile în care nu-s ei ăștia.

Aia e problema, bă, proștilor, grijania mamii voastre de oameni închipuit impliniți că vă cumpăr și vă vând toată familia la licitație, fără măcar să fiu milionar – că se mută, s-au tot mutat. Locul de unde pleacă ei se golește de oameni, de servicii de orice și nu e că ar trebui să vă pese de acele locuri, nu, că nu vă duce mintea atât.
Toți care pleacă de acolo vin peste voi și vă fac vouă concurență pe resurse, că sunteți prea proști să realizați că ce li se oferă ălora care pleacă de la ei sunt case la voi mai scumpe, că e concurență – Salut Cluj – unde viața nu e mai mișto decât în București, dar sunt mai mulți țărani plecați din budele lor de orășele și sătuce care fac buda aia de Florești și mai mare și pun presiune și pe orașul principal.

Iar cei care au construit și care or mai construi fac doar vile și blocuri, adică , pe sistem de bază, un acoperiș , deseori în câmp și la nămol. Nu drumuri, nu școli nu, grădiniție, nu spitale, nu mare lucru, de restul să se descurce, ba primăria, ba cine o vrea.

Oamenii ăia căcat aveau și la ei în sat, căcat au și prin prejurul vostru acuma, dar concurează cu voi pe ce aveți voi, produc frecuș tradus în aglomerație , întârzâieri la orice, șpăgi și calitate din pulă la servicii – că dacă nu-ți convine, bă, lache flaușat, lasă că-i convine lui nea Ilie de la țară, care s-a mutat la tine în cartier, sau pe-acolo, poate cu tine în bloc, în chirie, dar are aceleași obiceiuri ca la el la țară. Eu am fost nea Ilie pentru 17 ani în București , cu excepția faptului că am observat că majoritatea obiceiurilor de la țară pe care le aveam eu, erau mai sănătoase decât ale vecinilor mei, dar orișicât, asta e poza și vă conjur s-o dovediți falsă, că e desenată după țara asta unde tot nea Ilie sunt și unde e și mai plin de alți nea Ilie ( doar că îi cheamă mai degrabă și mai recent nea Arjun, Babatunde, Wang, Ashur, Nadeem și ce se mai nimerește, care mai de care plecați din vreun shithole global, o Poplacă mondială pe unde se cacă în căldare sau pe lângă, veniți undeva unde lumea are chestii, are de muncă și e mai civilizat.

Dar e paradoxal – că România, cu o populație în scădere și natalitate îngrijorătoare, cu migrație economică redusă , aproape forțată, ca să zic așa, rulează melodia asta cu să închidem satele și orașele cu populație mică, să plece toți nu ne interesează.
Foarte bine, țara o să fie așa un fel de 4-5 orașe mari șobolonoase și pline de păduchi ( mă refer la toate sărăkiile care se vor aciua acolo) și-o să domniți peste aglomerație, poluare, înghesuială și viață de calitate mai apropiată de cea de unde au plecat ăia care-i huleați decât de ce visați voi.

Problemele majore ale paradigmei de căcat în care trăim – și eu, că nu pot trăi în afara lumii ăștia până nu mă trimite Musk pe Marte – sunt date de centralizare și conglomerare. Orașele ăstea cresc ca niște tumori, că nu au cum crește altfel, dacă trebuie să absoarbă forțat săraci scăpătați în alte părți și în loc să se revigoreze ceva acolo, dispare tot și se reașează, normal, mai aproape de moțul căcatului, dacă acolo sunt oamenii.

5 5 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
21 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex2
Alex2
24 days ago

Nu inteleg de la ce a pornit acest articol. Da un link, sau zi-ne mai multe.
Nu ne lasa in intuneric.

Stropic
Stropic
24 days ago

Eu sunt unul din aia de zic asa – poate mai empatic si mai dragut si mai intelegator, dar tot aia e pana la urma. Inteleg ideea si as fi si eu fan a orasului de 15 min – 15 min pe jos pana la orice – ba nici nu astept sa mi-l faca careva acasa ma si mut pentru el – doar ca e cam greu de gasit. Nu imposibil, poti lucra remote etc – dar nu o solutie universala. Daca ai vreo sugestie de cum facem locuri de munca in orase mici te ascult si te si votez… Read more »

animaloo
animaloo
24 days ago

plm. mereu cand le zic oamenilor ca problemele mediului nu se rezolva cu masini electrice de 2t ci cu descentralizarea se uita la mine ca la nebun. Intr-adevar, cum faci sa nu vina toti in Bucuresti, Stockholm, Cluj e o discutie diferita. Dar, e usor de explicat ca aia e solutia Eu m-am mutat din Gavle inapoi in Stockholm pentru ca imi permit si pentru ca nu am copii sa imi pese. Eu vreau scandal (cand e cazu) si, din pacate, joburile pentru mine sunt mai multe aici. Gasisem si acolo vreo doua. Dar, financiar era mai bine acolo. D-aia,… Read more »

Johnny
Johnny
24 days ago

Sincer mă îndoiesc că un oraș de sub 100.000 are șansa să fie cât de cât prosper în România, mersul altul e, de a fi un bazin suficient de mare de lucrători care să fie disponibil pentru afaceri cum sunt acum, mai mici și mai dinamice,nu un ditai combinatul cu zeci de mii de angajați care să țină un oraș. Iar din lucrătorii ăștia o bună parte trebuie să fie mai calificați, mai cu ceva studii, și ăștia în genere au pretenții de ceva viață în oraș, mai un Mall, un cinema, niște restaurante etnice, un spital și niște scoli… Read more »

animaloo
animaloo
Reply to  Johnny
24 days ago

mioveni. populatie 29k

Johnny
Johnny
Reply to  Johnny
23 days ago

@ animaloo 17 km față de Pitești, e zona metropolitana a unui oraș mare, nu mi se pare un contraargument @ catalinx Stai bre nu te certa cu mine, nu împărtășesc agresivitatea față de orașe mici și rural pe care o denunți, mi se pare un ghiolbanism al celor veniți “ieri” care se simt deja mari elite urbane, și care vor să închidă ușa după ei, doar ca să râdă cum mor de foame foștii lor consateni rămași pe dinafară. România era 80 la sută rurală acum un secol, și ăia din orașe erau în mare parte evrei, sași, maghiari,… Read more »

Johnny
Johnny
Reply to  Catalinx
23 days ago

Ok, nu are sens sa “îi pui”. Nici nu îi pune cineva, se pun singuri. Atunci fa și drumuri, transport în comun, grădinițe și spitale. Imposibil nu e, comuniștii cu păcatele lor au făcut, mai cum au fost ele, când țara era mai săracă, pentru orașe care au crescut de la 50.000 la 350.000, de șapte ori. Nu unele orașe, cam toate, astea mari, și de asemenea în cele mici, a fost o urbanizare de câteva zeci de procente în patru decenii și jumătate. Nu e rocket science. Dar alternativa care e? Orașe mici din zonă metropolitană și/sau care sunt… Read more »

Johnny
Johnny
Reply to  Johnny
23 days ago

P. S. Că țara nu e normal la dimensiunea ei să fie pustie în afară de niște zone metropolitane care la 500-700.000 sunt mari pentru noi, în sine nu e desigur cine știe ce metropola, sunt de acord, dar ce să și faci în privința asta – copii să faci, normal, altfel peste o sută de ani o să fie și mai pustiu.

Catalinx
Catalinx
Reply to  Johnny
23 days ago

Ok, nu are sens sa “îi pui”. Nici nu îi pune cineva, se pun singuri. Bineînțeles că singuri, aliniați posibilităților lor economice, cât și ale zonei unde se mută. Imposibil nu e, comuniștii cu păcatele lor au făcut, mai cum au fost ele, când țara era mai săracă, pentru orașe care au crescut de la 50.000 la 350.000, de șapte ori.. Nu unele orașe, cam toate, astea mari, Comunismul este o economie planificată cu toate resursele și părțile implicate controlate de stat. Dar ce spui mai sus nu e adevărat. Nu e adevărat aspectul că au fost orașe crescute de… Read more »

Johnny
Johnny
Reply to  Catalinx
23 days ago

În regulă, nu au crescut orașele mari decât de 3-4 ori, principiul totuși rămâne valabil, e mult peste creșterile actuale. Sunt conștient de modul în care au făcut-o comuniștii, nu fac apologia lor. Dar nici nu e de făcut ce au făcut ei – blocuri, magazine, cartierul de la un capăt la altul, ci doar – pentru Floresti să zicem – vreo câteva clădiri – creșă, școală, grădiniță, poate un liceu (nu la fel de multe în educație cât ar fi fost atunci la populația asta că natalitatea e mai mică), un centru medical, poate un centru sportiv (nu neapărat,… Read more »

Johnny
Johnny
Reply to  Catalinx
23 days ago

Stai că am uitat să zic ceva. Dacă e să discutăm de ingineria socială a comuniștilor, cel mai mare eșec tocmai la sate și orașe mici ar fi. Satele oricum sunt în mare condamnate, când agricultura modernă necesită un procent de o singură cifră din forța de muncă. Iar orașele mici când au pierdut fabrica care le ținea au fost mâncate. La orașele mari au mai venit altele, s-au mai dezvoltat serviciile, dincolo nu a mai venit nimic la loc, și nici nu mai are cum statul să trimită. Excepție cum am zis, puține localități din zone metropolitane și/sau amplasate… Read more »

Johnny
Johnny
Reply to  Catalinx
22 days ago

Interesant sistemul britanic. Nu zic că nu e mai bine, normal că ar fi. Văd că au procent în England&Wales de 84%, era 62% în 1890, de la 20% în 1800. S-a desfășurat în alte perioade, noi acum suntem la forțaj că cât să stai în afara istoriei… Asta vine cu colaterale, inevitabil. Eu când vorbeam de o școală nouă mă gândeam la una “de oraș”, cu 6-7 clase pe generație.

Johnny
Johnny
Reply to  Johnny
22 days ago

Procent de urbanizare, era vorba mai sus, am mâncat un cuvânt