Mă întorceam către România pe viteză, la ceas de noapte, n-aveam treabă de amenzi, că nu știam c-o luasem pe prima în direcția dus, că tata îmi spune și el ce-a mai primit când își aduce aminte, în cazul ăsta când am ajuns în România. Aia e.
Mă rog, viteză, dar nu chiar așa mare, 96km/h în zonă de 90, în Franța. În principiu, știu că sunt camere pe la ăia și nu circul chiar ca Vodă prin lobodă, dar n-am prea fost atent, cred că n-am văzut zona de 90, pe traseu de 110, sau ceva. E OK, a văzut soția blițul și m-a întrebat dacă suntem în bani.
Normal, că de aia muncesc, dar mai e și că amenzile vin pe numele ei, că așa e mașina – hehe.
Și a venit, acum vreo 2 săptămâni, sau cine știe, dar mi-a zis tata într-un târziu când și-a adus aminte. Mi-a scanat-o frate-meu când a ajuns și ăla acasă, am pus mâna și-am plătit, că ce să faci, dacă așa zice legea, stai să te cerți. Aș sta io, dar am zis, mașina pe numele soției, n-are chef de figurile mele.
Altceva voiam să spun, trăiam cu impresia că în Franța merge pe Limita+9 ca-n România, dar nu e așa.
Depinde de limită și de mijlocul de constatare.
Toleranța e una tehnica, care sub 100km/h e de 5km/h pentru mijloace fixe de detectie, pentru mijloace mobile , e mai complicat. La peste 100km/h e de 5% din viteză pentru mijloace fixe.
Prin urmare, la 96km/h se reține viteza de 91km/h ( cred că aveam 96km cum a zis aparatul ).
Taxa e 45 de euro , dacă te-anunță tac-tău în timp util, dacă nu 68. Pentru depășiri din ăstea la mustață, dacă dai ca handicapatul cu viteză e mai mare amenda, évidement.
Asta e partea rezonabilă.
Mai puțin rezonabilă e prima amendă, pe care am luat-o în Austria, mânca-mi-ar pula de naziști împuțiți cu țara lor de căcat.
Ăștia, ca să le treci prin țară, au vignetă, taxă de drum. E OK, că la fel avem și ceilalți flaușați de la est, ungureții și romulanii. Nu-i asta problema.
Pe aia de ungureți găsești să o cumperi din 1 mie și-una de aplicații, relativ simplu, o am și eu într-o aplicație de parcare românească nici nu mă mai chinui, la sume vag rezolabile.
Pentru poponauții austrieci aplicația oficială e ASFINAG , dar eu am aflat de asta de pe formularul de amendă. Când am căutat pe google-ul din România am găsit alte te miri ce aplicații de vignetă, gunoieri care voiau să-mi vândă una pe o săptămână, 9 zile , sau nu mai știu. Prima pagină de google așa era. Acum că caut din UK, au pus ASFINAG pe prima pagină, primul rezultat, dar nu era nici din UK când m-am întors înspre România, nu știu de ce, combinații de sărbărtori, dracu să-i ia.
Mi-a sărit țandăra și-am zis că văd eu, cumpăr din Ungaria , google-ul ălora o fi mai respectabil.
Când s-a terminat Ungaria am intrat în parcarea de dinainte și dădeam să caut atunci pe mobil să iau vigneta pizdii. Bă, ca idee, orice pe telefon mobil e iadul. Se schimbă ordinea rezultatelor în căutări, ofertele, totul – pe care te-a simțit că ești pe mobil, te-a futut în cur – recomandare de om bătrân , ia un laptop cu tine, dacă nu vrei să fii violat de marketing, diferența e enormă.
Erau numai, bă numai gunoaie și efectiv căutam o aplicație, nu care să mă taxeze cinstit, ci în care să am încredere că îmi și cumpără respectiva taxă nu altceva – pula ASFINAG, ei intră în scenă mai încolo.
Dar măcar aveam suportul familiei, că soția care se uita la mine cum copitam telefonul ca bovina, îmi zice ”ce faci, nu mergi să iei de la ghișeu?” pe tonul ăla pe care trebuie să ieși din mașină și să trântești ușa, ca-n serialul ăla de comedie, că și Bundy știa el ce știa. De Ted Bundy zic.
Ajung acolo ( să le iau muia în pulă de unguri, s-a zis?) , îmi zice ăla că nu are vignete decât pe 10 zile și că costă ”forty euro” – mi-a luat capul foc, dar am zis înfrânt că decât să mă întorc FĂRĂ vignetă și să discut cu soția despre asta – că e nașpa când trebuie să mai stai încă 1500 de km închis într-o mașină, nu știi cum se termină – am dat cu cardul și-am făcut cruce cu limba să nu-mi ia ăia tot din cont, la ce mizerabil arătau și POS-ul și operatorul. La o lună și ceva, când am verificat, cu ocazia amenzii, cât am plătit, s-a dovedit că era 14 euro, ungurii vorbesc engleză ca ungurii, înspre cinstea lui , dar absolut la fel de inutil mie.
M-am întors cu ăla la mașină, un abțibild – care dacă e adeziv e evident că trebuie să-l lipești undeva, probabil pe frunte și evident că scrie pe el să-l lipești pe parbriz, dar mi-e așa o scârbă că am numai căcaturi deja pe parbriz, timbru verde de germania și nu mai știu ce, așa că n-am mai vrut, că ăstea se dezlipesc greu și acolo rămâne. L-am pus așa, pe bord, cu fața în sus, ca și data trecută , dar soția că de ce il pun acolo, că trebuie să-l lipesc? Da, dar nu vreau, că nu stă bine acolo, că pula mea, și l-a băgat în pizdă cred, nu știu unde exact, dar l-a găsit peste vreo lună.
Când m-am întors am cumpărat vignetă digitală de la hotel din Germania de pe laptop, că am găsit un site nemțesc; și-atuncea mă grăbea, dar m-am opus, că deja mă apucau dracii. Cum spuneam , când m-am întors, am găsit plicul acasă, că amendă, că n-am plătit taxa , că dacă nu îmi convine, să le scriu dar nu ajută la nimic, lol.
Bine , ăia mi-au trimis factură, lol, că nu-s în măsura să dea amenzi direct, e o procedură mai complexă.
Ăstora le-am scris, cu dovezi că am plătit taxa înainte să trec, cu scan după abțibildul pizdii, cu explicații că sunt niște handicapați, că site-ul lor apare pe google pe poziția dracu știe cât și-au zis că pula lor, îi doare în pizdă, că dacă nu am avut ăla lipit pe parbriz, muie.
În ceea ce mă privește, ăsta e un abuz, nu poate fi legal să-mi dai amendă că n-am avut căcățișul în geam , da, mă suspectezi că n-am plătit, îmi ceri socoteală, dar dacă îți dau socoteală, batem cuba și aia e, în caz contrar ia de cere tu banii ăia cu ce penalități vrei, nici nu te bag în seamă – gen să-mi sugă pula statul austriac și asfinag să se uite, iar când vine statul român cu pretenții trimit avocatul să mă judec cu ei ( cu statul român desigur) în instanța din România. Și vedem care cum.
Sigur, asta era doar în imaginația mea, că fiind mașina pe numele soției și amenda tot pe numele ei, iar ea n-are chef de din ăstea, așa că na Ilie și plătește. M-am gândit vreo două secunde la divorț, dar mă costa mai mult, așa că am dat iar cu cardul ca Guță și am înghițit în sec, că sunt cu mâinile legate, în situația asta.
Cum zice olteanul: așa e când n-ai lucrul tău, bă!
Eu și pt HU și pt AT iau de aici https://www.mautpilot.com/
La unguri poți și de pe pagina oficială https://www.autopalyamatrica.hu/ Am ajuns handicapați, dacă nu avem aplicație dedicata (care să.ți colecteze cine știe ce din telefon) sîntem pe spate ca gîndacii.
Și dacă tot sînt pe subiect, pt AT pagina oficială e mai buna https://shop.asfinag.at/en/products/digital-vignette/ Îți faci cont cu un browser, îți salvezi cardul, sa.si bage aplicația aia de căcat în cur.
Si eu am patit-o cu vignieta de Austria, daca te incalzeste cu ceva. 240 de euro amenda. Vina a fost a mea: in Ungaria am cerut vignieta pentru Austria si mi-a dat de Ungaria. Eu nu am mai verificat si asa m-am facut cu amenda. Ma asteptau la granita. M-au oprit fix inainte sa ies din tara lor. Frumos. Civilizat. Cash or card. Sa mai zica cineva ca poti sa faci vreo miscare fara sa stie unde esti sau ce faci… Daca tot faci drumuri din astea lungi, de ce nu iti iei vignieta pe un an de zile si… Read more »
Nu mă incălzește cu nimic și nu e o situație similară. Dacă mă opreau le lipeam vigneta pe frunte.
E o situație de abuz.
Nu am niciun motiv să sponsorizez statul austriac, nici motorină nu bag de la ăia.
e pula abuz, ca nu-ti faciliteaza tie la botul calului. scrie ce si cum sa faci, scrie ca nu e valida daca nu e in geam, indiferent cata dovada a platii ai tu.
pentru de astia ca tine cu parbrizul poluat de stickere, vezi ca au si varianta electronica, fix ca ungurii, dar daca tu inti in primul peco pe care vezi steagul austriac in Bors si decartezi, aia e.
ia te uita, ‘As an alternative to the traditional toll sticker, we offer a digital vignette.’ oh nu.
Nu știu dacă ai citit partea în care am zis că ”căutând după vigneta pizdii pe google ASFINAG nu erau nici măcar pe prima pagină”, pe prima erau unii de nici nu eram sigur că vând vignete legitim, adică vignete, lasă prețul.
ba tarane, cand intri in austria, de pe oricare parte, poti merge fara amenda pana in primul peco de pe autostrada, legit 300m nu mai mult, unde opresti si iei abtibild, nu cumperi ‘preventiv’ inainte sa intri in tara, ca nu esti prost. preventiv cumperi la preturi de pelican. la austrieci daca nu lipesti in geam, no ifs no buts iti iei amenda, scrie in 7 locuri cand cumperi prostia aia. ca sa poti dezlipi cu succes stickerul, inainte sa il pui pe geam, tavalesti partea adeziva de haine un pic, ia niste scame si apoi il poti da jos… Read more »
Știu peco-ul ăla, am zis să nu mai opresc la ăia din același motiv – sticker doar pe 9 zile anterioara dată când am trecut pe la ei 2022 . Muie, o să opresc acolo doar să mă piș în țara lor, nicidecum să cumpăr ceva. preventiv cumperi la preturi de pelican. Nu. La întoarcere am cumpărat de pe adac.de cinstit, cu 8.60 EUR , electronică fără căcat de lipit în geamuri. no ifs no buts iti iei amenda, scrie in 7 locuri cand cumperi prostia aia. Scrie, dar e cum aș zice eu – bossulică, la mine în drive… Read more »
asta voiam sa ii zic si io orbului orb: alea de lipit se dau pe mocheta de la masina (e mai jegoasa decat hainele) si se dau jos imediat ce ai iesit din tara. Succes garantat.
2007 am fost si prost si norocos in Slovacia. Intru in tara, cumpar vinieta peste o saptamana, ca stiam sigur cat stau, dau sa ies din slovacia. Ma opreste nenea gaboru. “buna ziua, nu aveti vinieta, amenda”. Io: stai patroane ca am vinieta, uite-o ala: nu e lipita, nu e valida io cu o moaca de prost: aaaa….ce? cat e amenda? ala: 100E prietenu din dreapta: shit ii apuca pe slovaci rasu. Hai, lipeste-o si pleaca. eu o lipesc. un gabor, ca erau mai multi: ha…nu e valida eu: n-are cum boss, ca am luat-o FIX acu o saptamana ala… Read more »