Problema cu tarifele ridicate la nivel de război

Nu e legată de prețurile mai mari plătite de populație. E că restrâng comerțul. Mai ales acolo unde sunt aplicate. Dacă restrâng comerțul, produc șomaj. Oamenii care n-au de muncă, își fac. Sau mor de foame. Când e nevoie ca statul să rezolve asta o poate face cu comunism ( să dăm la toată lumea de lucru), sau cu război.

Un război al tarifelor ne impinge către riscul de război. E amuzant că ceea ce vrea Trump să obțină prin protecționism e fix opusul situației și poate ar merge, dacă restul țărilor ar încasa loviturile și n-ar reacționa.

Un fix similar a incercat in 1921 in Statele Unite – când au avut prea mulți oameni stătători degeaba, întorși din război și au declanșat o criză brutală în 1920. Că s-au întors, din păcate, vii. Vreun milion și ceva. Au avut șomaj de 12% și profituri scăzute cu ceva gen 90%. Au tăiat cheltuielile de la buget, cum se face, ca să stabilizeze economia, iar noul președinte a impus tariffe ca să stimuleze din nou producția industrială locală, care era în boscheți de la tranziția de la economie de război la cea de pace.

Emergency Tariffs Act 1921:

Pe scurt: Pe timpul WW1, de care americanii au profitat, ca și de WW2 și de tot ce-au putut, fermierii lor au prosperat producând hrană pentru Europeni, că europenii erau un pic ocupați cu o campanie de săpat adânc câmpurile lor, mai exact tranșee, și de îngrășat terenurile cu propriile corpuri.

Când s-a terminat războiul, europenii aveau câmpurile bubene de grase și, normal, au pus puștile în cui și au reînceput și ei agricultura, că ce să faci pe plictiseală. Iar fermierii americani s-au trezit nu numai cu supraproducție, dar și cu frica că dacă au tarife mici o să fie inundați și de produse agricole din Europa, care era și ea în disperată nevoie de bani și oarecum pe reveneală agricolă.

Așa că au dat cu tariful imediat. Ăsta a fost așa la repezeală și de încălzire. Șmecheria a fost în 1922 cu ”The Fordney-McCumber Tariff”. Ăla a îngropat exporturile Europei către US. Problema e că Europenii aveau datorii și au ajuns să se calce în picioare și între ei din cauza asta. Mai pe scurt așa, și nu în ordinea priorităților neapărat, doar niște exemple: Franța – care ieșise cam cel mai bine din WW1 și cu mulți soldați morți, deci nu mureau acum de foame și cu parcele largi de teren și cam fără datorii, avea de ”recuperat” de la nemți, datoria de război stabilită, în cărbune din Germania, care însă era falită și avea nevoie de finanțare să-l mineze. Așa că Franța făcea pe bancherul – investind în economia Germaniei, ca să-i ia cărbunele. De care avea nevoie că nemții le bombardaseră minele lor de cărbune în timpul războiului. Și până să-l ia de la nemți, importau cărbune de la englezi, care, găsind de cuviință că e resursă strategică – în sensul că-s francezii disperați după el, puneau taxă pe export ( un fel de acciză).

A mers bine pentru America. Până în 1929. Că lucrurile nu merg niciodată perfect în izolaționism și pierzi punctele de reper . Luați exemplul succesul comunismului. În primii ani n-a fost chiar rău…

Dar au reparat-o în 1930 cu ”Smooth-Hawly Tarrif act” – taxe de import pe 20,000 de produse. La care au retaliat atunci Argentina, Australia, Canada, Cuba , Franța , Italia, Mexic, Spania și Elveția – destul de repede. Canadienii i-au îngropat, că erau, ca și acum , cel mai mare partener economic.

Ce-au făcut atunci canadienii a fost să pună tarife americanilor și să scadă tarifele produselor britanice. Canada a inițiat un bloc de comerț cu Marea Britanie și vasalii ei ( Common Wealth countries).

O grămadă de țări au pus tarife, comerțul global a scăzut cu vreo 60% și cea mai afectată țară a fost… Germania, care era îndatorată, își baza, ca și acum, economia pe industrie și exporturi și nu putea să mai exporte către partenerii cei mai bogați… ca să-și poată plăti datoriile de război, care-i erau impuse, înainte de alte aspecte.

Pe vremea aia lumea vorbea de ”America First” o chestie care acum e suprinzător de nouă.

Ce e amuzant că seria asta de tarife a fost creată pentru a proteja ( retorica era așa) agricultura americană, care a suferit cel mai mult de la represaliile celorlalte țări – exportul de tutun , bumbac …

Tura asta Trump vrea să protejeze industria americană, în special pe cea exportatoare de mașini. Dar nu contează. Și dacă ar reuși.

Undeva, niște oameni n-or să aibă de muncă. Undeva niște țări au datorii de plătit, ca și Statele Unite.