Fraudă cu credite bancare de la frații noștri

De peste Prut.

Trebuia să scriu asta mai demult și o spun în contextul fraudelor online de tot felul despre care se mai face ceva presă acum, dar n-am făcut-o că, na, să nu dai în frații noștri. Frații noștri mai săraci și mai muiști și n-o spun nici măcar cu vreo supărare, că acum o mie de ani am fost și io frații noștri în oare care feluri. Sigur, eu n-aveam treabă cu moldoveni, dar n-o să spun mai multe.

Însă o să spun mai multe despre fraude, că trec ignorate, și de vreo 5-10 ani, unde România nu mai e o țară de săraci fără pereche, a devenit o țintă, pentru că e o țară de oameni rămași mult în urmă technologic – din păcate – peste o anumită vârsta și n-avem ce face. Și chiar și unii mai tineri. Au primit părinții noștri telefoane, tablete, conturi la banci dar nu doar instrucțiunile de folosire de bază. Iar ăsta e rezultatul.

Frauda mai în detaliu o găsiți probabil descrisă de domnu’ Petcu pe blog-ul lui, chiar de două ori, că de aia pun material public, eu n-am ajuns la detaliile ălea că dacă am zis că am experiență cu astea, de obicei, mă prind în primele secunde și oricum nu colaborez de fel cu cine mă sună să-mi ceară sau să-mi impună chestii, că face parte din ADN-ul de oltean să nu colaborezi și să crezi că celălalt vrea să te păcălească. Avantajul nostru pe lumea asta.
În fine, mie îmi vine greu să înțeleg cum sunt oameni care se lasă păcăliți cu poveștile ăstea, dar hei, România e o țară cu 42% analfabeți funcționali, zic testele Pisa. E o problemă de educație bănuiesc.
Poate se va face ceva campanie prin școli?
În fine, întâmplarea:

Mă sună un număr de România pe numărul de firmă din România și o să am ceva de spus și cu privire la asta al’dată.

Numărul ăla fiind listat la Orificiul Comerțului, public, că firma care mi-a deschis firma și care se ocupă de relația mea cu statul, n-a binevoit să înțeleagă să pună un număr de contact de-al dumnealor și asta e. Cred. Poate l-au luat din altă parte, habar n-am, nu mă interesează.

Eu când răspund la telefon de la necunoscuți nu-s niciodată politicos. În sensul că dau bună ziua, dar nu mă prezint. Ar trebui să știe pe cine sună, dacă nu știu – ghinion. Închid și blochez numărul, nu stau la discuții.

Mă sună ăsta și mă întreabă dacă-s eu. Confirm în doi peri.
Îmi spune că e de la Unicredit și că mi s-a aprobat creditul. Pentru că-s bulangiu și deja știam din secunda aia că e un apel de fraudă l-am întrebat dacă mi s-a aprobat UNI creditul. N-a gustat gluma. Trebuie să mai lucreze la simțul umorului. Nota 4 deja de aici.

L-am lăsat să își spună textul până la expresia ”și dumneavoastră trebuie să”. Nota 3!

Că eu nu trebuie să nimic, niciodată și cel mai greșit lucru pe care îl poți face într-o discuție cu mine, indiferent că vrei să mă fraudezi sau altceva, este să-mi spui că eu trebuie să orice. Ajută să fii și Millenial Entitled as fuck!

Mă comport ca un suveran, până nu mă anunță o instituție oficială de ceva ce trebuie să, cu citație sau scrisoare recomandată la adresa de domiciliu, nu așa.
Iar atunci caut avocat. Până atunci nu trebuie să nimic pentru nimeni, până nu știu eu deja că trebuie. Dacă-mi spui tu, îți răcești gura de pomană, dar ăștia nu știu.

L-am întrerupt scurt, cum îi întrerup pe toți, și pe ăia care nu sunt fraudaci, și i-am cerut să-mi spună de unde are numărul meu.

Deja a schimbat tonul în modul nervos – un pic așa, jumătate de notă pe portativ.

Că are numărul meu de la evidența populației. Nota 2!
Asta e, în totdeauna trebuie să cauți să-i scoți pe toți din scenariu. Nu contează cine sunt. E ca un meci de șah și fiecare vine pregătit pentru un scenariu care crede el că e probabil, sau pentru mai multe și are diferite contre pregătite. Unele sunt proaste. Io vin cu bâta și dărâm piesele oricum.

Mie mi s-a părut amuzant, ca un om care voia să pară că citește din contractul meu, din contul meu de la Unicredit , să-mi spună reluctant că are numărul meu de la evidența populației.

Eu nu am zis nimic despre faptul că nu am un cont la Unicredit, că n-am solicitat niciun credit, că pentru aceste întrebări este evident că era pregătit. Nici n-am spus că aș avea, dar eu am întrebările mele.

Am râs și l-am întrebat de unde are el acces la evidența populației. Așa la modul ”de unde ai tu, mă” – în general nu tutuiesc, dar în special, da.

S-a enervat și a început să scape tot mai mult un accent de moldovean, nu de-ai noștri, din ceilalți de peste Prut, de la republică, unde la început încerca să aibă o conversație cu accent românesc neutru. Mă rog, sudic. Nu c-ar fi o problemă dacă un frate moldovean ar fi angajat la o bancă în România, dar eu încercam să mă prind cine mă fraudează.

Că el are în fața lui semnat de mine, că…

-Cu ce act de identitate am semnat, bă, Lache , eu contractul ăla.

-Că el n-are dreptul să spună și că mă sfătuiește să ceva, pe un ton deja agresiv și îmi atrage atenția că conversația e înregistrată.
Moment în care l-am întrerupt și i-am zis:

-Șiee înregistrată, uăi, moldovan împuțit ( direct la temelie l-a lovit asta, fix așa ”moldovan” nu ”moldovean” – contează când vrei să jignești frumos și să induci un răspuns agresiv și ne calculat ) – șii contracte uăi, scammerul pulii mele, că și eu înregistrez conversația, să vezi ce-o să mă distrez cu poliția pe seama ta … și câte și mai câte și după nici 20 de secunde l-a luat capul, pesemne s-a prins că n-o să obțină nimic și a început să mă-njure ca la ușa cortului…

-Oho, foarte bun, așa vă-nvață domne la Unicredit, să înjurați clienții? Iapulana. Și i-am mai zis de vreo 2 ori moldovan împuțit, ca să pot stoarce tot ce are rău în el și probabil cea mai mare jignire pe care a crezut handicapatul că mi-o poate aduce a fost să mă facă ”rus”. Avea sens dacă eu eram moldovean ca el, dar aici în România noi îl stimăm pe domnul Putin , întru suveranism și călin giorgism, sau ceva…

Eram aproape să mă cac pe mine de râs și i-am spus că după ce terminăm cu Ucraina ei urmează – Saliut!

Și nu țineam neapărat să-nchid, că doream să-i iau la pulă toată familia, tot cătunul și nu mă opream până nu terminam tot raionul, primii femeile și copiii, cum zice la lege .
Dar a înțeles mesajul și că vorbim mai mult pe banii și pe timpul lui, că eu eram într-o ședință inutilă la ora aia.

Le-am scris celor de la Unicredit doar să mă asigur că nu m-a sunat cineva de la ei și că nu figurez cu vreun credit în sistemul lor.

Pe unde mai citesc despre astea tot văd o grămadă de instrucțiuni despre ce să nu faci , dar nimeni nu spune nimic despre cum îi vorbești unuia pe care îl suspectezi de scam. Adică ce SĂ FACI.
Nu mă refer la reclamații – aia poți să faci, dar statul român e plin de s(in)ecuriști inutili.
În primul rând, dacă doar îl suspectezi, trebuie să-l scoți în afara scenariului.

De fapt, pe oricine te sună și nu-l cunoști și-ți cere ceva, orice, încearcă să-l scoți în fara scenariului, dacă se îndreaptă într-o direcție pasiv agresivă cu presiune, cu amenințări legale sau nu, mereu întreabă legea care-i permite asta. Dacă nu știe, cere-i să te sune cineva care știe. Ei vor ceva de la tine, nu tu.
Unii o să baliverneze ceva. Ei trebuie să-ți răspundă ție satisfăcător ca să continui conversația, nu tu.

Dacă vrea să îți prezinte cârtii false cel mai probabil și certificate, spune-i că vrei să-l suni tu înapoi

Dacă au o lege, scoate-i din ritm. OK, stai să verific. Te sun eu dacă e așa. Evident la pulivară.

Dacă deja îți e clar că ceva e în neregulă – niciodată nu oferi informații celui care te sună spunând că e de la nu știu cine. Îi contactezi tu pe ăia și le spui cine te-a sunat și de ce, ca să confirme.

Dacă știi că e un scammer la capătul celălalt al firului – trebuie să-l tratezi ca pe un gunoi, pentru că asta este. Am proprietatea termenilor, am zis că la etatea mea am fost de ambele părți ale pulii. Trebuie să înveți noi injurii, pentru că asta poate duce la două lucruri.

Fie închide și-și vede de treabă și nu te mai deranjează. Fie e deranjat și escalează, iar când escalează se expune unor riscuri, că scammerul are un plan de a-și acoperi, cât de cât , activitatea în scenariul cel mai simplu în care lucrurile evoluează așa cum anticipează , iar el nu iese din proceduri.
Dacă iese, se expune.

Cea mai importantă regulă. La absolut orice apel telefonic, fie că te sună un scammer, sau cineva de la bancă pe bune, sau mă-ta, sau poliția, sau președintele lumii – Trump sau cine e acuma, poți întrerupe apelul telefonic când vrei tu, indiferent cine spune ăla că e și ce spune că face. În vasta majoritate a situațiilor, când te sună cineva el este interesat să orice, mai mult decât tine. El are nevoie nevoie de tine pentru ceva, că de aia te-a apelat, iar tu, dacă nu ai nevoie, poți să închizi. Mai sună el. Dacă vrei, poți răspunde din nou. Dacă. Vrei.

Nu e ca în Phone Booth cu Colin Farrel.

Moldoveni împuțiți, moldoveni împuțiți.

Știu că n-o să placă asta și-o să sufere oameni OK din Republica Moldova, unii mă cunosc și se vor supăra pe mine. Însă asta e realitatea, la fel de reală ca atunci când ne spun francezii și englezii țigani , că românii suntem hoți , că furăm. Că. Mie nu-mi convine, dar nici celor deranjați de români.

Sunt de peste Prut, îi trădează accentul și să arătăm asta cu degetul e indicativ, nu discriminatoriu. Poate cei care se consideră frații noștri vor să facă ceva, că eu n-am furat până acuma ceva de la familia mea și nici nu intenționez.

Domnu’ Bolojan parcă se înțelegea bine cu Mamaia Sandu, că i-a ținut umbrela. Un telefon pe temă, ceva?