Gratarageală întru știință

Au venit niste pretini pe la mine acum vreo o lună și am încins grătarul și au pus pe el de credeam că se rupe, dar nu asta e important.

După cum se poate vedea in poze, carnea a ieșit și mai așa, și mai așa, aripioarele cele mai alese, în fine. Am fost mulțumit de gustz estetica moderat.

Eu m-am ocupat de vită, cu termometrul civilizat, ca să măaude copilul, nu de alta.

Și a ieșit, cât de cât.

No. De acuma mi-am notat mi-am făcut planul, alt grătar , doar de familie așa, restrâns carne puțină, dar bine făcută.

Micii, i-am făcut simplu , până la 75 de grade in interior. Lux , mai buni decât la târg.

Vita a ținut-o standard la marinat peste noapte in unt, cu un pic de ulei de măsline EV pentru gust și cu usturoi, sare , 100-150 mililitri de coniac, mă rog , brandi, că nu era din ăla original, și un pic de piper.

Schema cea mai tare, la care m-am gândit ad-hoc a fost să rog soția să pună cartofii la cuptor in zeama de marinat de la vită. Băi, nene… Altceva.

Acestea fiind spuse am făcut două nivele de gătire. La 51-54 de grade pentru copil și soție – medium-rare, că m-a tras de mână că vrea rare.

Și la 57-58 de grade , pentru mine, că Io sunt mai pe cenușă așa.

Și a ieșit medium-rare-ul blană, iar o să facă fie-mea mutre pe la restaurante.