RO-alertul vieții: Nu pot fi stăpân pe telefonul meu?

N-am ajuns de două zile în România și a și început .

Bee-bee-behehehe, alertă de să mă ia inima.

Că  e cald.  Și a fost cald .40.7 grade maxim..

Problema era că eram în ceva ședință, plm.

In teorie, era utilă alerta de vreme severă. In practică  au fost 5 zile in iulie cu temperaturi peste 40 de grade la mine. Și două in Iunie.

Dacă e viitură să îmi ia casa și pe mine cu ea.

Dar nu, ăștia ziceau că să intru în casă să nu stau afară.

Drept care am oprit ( din nou ) alertele de urgență.

Pe toate. Pentru că înțelegeam dacă alerta asta ar fi fost “severe threat” – nu pentru mine, dar poți fi copil, bătrân, femeie însărcinată.  Dar, bă, EXTREM 40 de grade în iulie în Oltenia ? Se vede acolo ISU OT.

Marș, mă !

Zic asta că știam că le-am mai oprit, dar nu știam cum au apărut înapoi .

După aia au mai fost alerte și eu nu le-am mai primit. Tot false, tot căcaturi, Ionică și lupul, știu.  A primit soția.

Dar peste o săptămână și ceva am văzut un mesaj deasupra că mi s-au schimbat automat setările.

Că ce, mă?

Da, s-au sucit înapoi singure.

Nu știu cum și de ce, gen mulțumesc de notificare  – dar de ce pula mea?

Le-am oprit la loc.  Iar. Pe toate. Dar mă enervează.

Bag pula în el de android.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Ipo
Ipo
3 hours ago

Nu știu ce marcă de telefon aveți voi, dar eu când le pun pe silent, așa rămân. Xiaomi, chinezărie.