N-am ajuns de două zile în România și a și început .
Bee-bee-behehehe, alertă de să mă ia inima.
Că e cald. Și a fost cald .40.7 grade maxim..
Problema era că eram în ceva ședință, plm.
In teorie, era utilă alerta de vreme severă. In practică au fost 5 zile in iulie cu temperaturi peste 40 de grade la mine. Și două in Iunie.

Dacă e viitură să îmi ia casa și pe mine cu ea.
Dar nu, ăștia ziceau că să intru în casă să nu stau afară.
Drept care am oprit ( din nou ) alertele de urgență.
Pe toate. Pentru că înțelegeam dacă alerta asta ar fi fost “severe threat” – nu pentru mine, dar poți fi copil, bătrân, femeie însărcinată. Dar, bă, EXTREM 40 de grade în iulie în Oltenia ? Se vede acolo ISU OT.
Marș, mă !
Zic asta că știam că le-am mai oprit, dar nu știam cum au apărut înapoi .
După aia au mai fost alerte și eu nu le-am mai primit. Tot false, tot căcaturi, Ionică și lupul, știu. A primit soția.
Dar peste o săptămână și ceva am văzut un mesaj deasupra că mi s-au schimbat automat setările.
Că ce, mă?
Da, s-au sucit înapoi singure.
Nu știu cum și de ce, gen mulțumesc de notificare – dar de ce pula mea?

Le-am oprit la loc. Iar. Pe toate. Dar mă enervează.
Bag pula în el de android.
Nu știu ce marcă de telefon aveți voi, dar eu când le pun pe silent, așa rămân. Xiaomi, chinezărie.
Probabil unu mai prost, Asus Zenphone7 – și destul de vechi, am probleme cu faptul că are doar android 12 și unele aplicații vor minim 14…
Dar nu-l schimb doar pentru atât, că e bun.
#zgarcit
De acord, dar nu acelea sunt motivele principale.
Primul e că telefonul merge altfel foarte bine, nu mă deranjează și că la telefoanele noi nu prea mai găsesc dual SIM + card separat.
Al doilea e că am o grămadă de setări și accese care nu se pot restaura automat pe un nou telefon – aplicațiile se vor sincroniza, dar nu cu accesele din ele. Și atunci e vorba de prețul telefonului plus cam jumătate de zi de muncă, de care nu am chef, dacă nu e nevoie.