Taxarea capitalului : Mi-a scăpat o chestie

Iar eu când greșesc, sau sunt prost, ridic mâna sus și recunosc.

Când am zis că nu e neapărat o idee bună să taxezi capitalul, până nu reprezintă un asset grab, feudalism și inechități care privează pe ceilalți de accesul la resurse.

Schema bogaților care rulează pe capital și venituri nerealizate e asta de mai jos.
Dar dacă nu ai chef să te uiți la arătarea asta de desen animat , explic eu mai lung.
Dacă ești ultrabogat și nu vrei venituri taxabile, te împrumuți și garantezi cu parte din asseturi.
Pe măsură ce asseturile tale produc profit tot timpul netaxabil prin apreciere, te tot poți împrumuta mai mult.
Deși ăsta NU E un model pe care eu l-aș opera ( în primul rând că-s prea sărac pentru el), e unul valid de la niște sume în sus, pentru că împrumuturile nu sunt taxabile, dar e explicat aici insuficient și induce în eroare.

Pentru mine nu are sens schema asta că nu-s miliardar și împrumuturile poartă risc. Ultrabogații folosesc schema asta cu – atenție – împrumuturi cu dobânzi ultramici.

Iar asta funcționează cât timp suma împrumutată e mult mai mică decât valoarea asseturilor tale și semnificativ mai mică ( bă, atenție, MAI MICĂ ȘI SEMNIFICATIV – obligatoriu ambele) decât profitul anual / aprecierea realizată de asseturile tale / capitalul tău.

Exemplu: Dacă am acțiuni de 1 milion de dolari ( că e mai simplu de discutat fără să ne preocupe ce sunt investițiile ălea) care se apreciază cu, să zicem 10% pe an, în medie, asta înseamnă că fac grosso modo profit de 100k. Dacă vreau să taxez profitul ăla în orice țară care contează ajung pe la 30% – minim.

Dacă iau împrumut de 100k sunt prost. Point blank, fără discuții, pot să explic.

Dacă iau împrumut 100k cu dobândă ca tot prostul să zicem 10% – pot rula schema 3 ani ( grosso-modo) și după aia sunt futut mai bine plăteam impozitul.

Dar dacă iau împrumut cu dobândă 5% e cam 6 ani până ajung la 30%, doar că ultramilionarii ar avea taxe mult mai mari. Dar dacă sunt super VIP supersolvabil și iau împrumut cu dobândă 2.5%? 12 ani monster kill.

Tot e o idee proastă pentru că operezi în limite strânse și nu prea poți acoperi unele riscuri semnificative, care-ți pot paradi serios capitalul fundamental, gen mai rău decât taxele , dar hai să punem ALTFEL problema.

Am o avere de 100 de milioane de dolari, nici nu am ajuns la miliard, da? Am nevoie de cheltuieli personale – nu business – de 500,000 pe an. Averea mea produce pe fiecare an 6-10 milioane noi ( derivata I ), iar ACELE 10 milioane NOI produc pe fiecare an 600k -1 milion ( derivata a II a) .

Dacă declar profit 1 milion trebuie să plătesc probabil spre 400k taxe în orice țară civilizată mai puțin paradisuri fiscale.

Dacă iau un împrumut de 1 milion cu dobândă de 3% ( când vorbim de avere de 100 de milioane cred că nu punem în discuție solvabilitatea la suma asta împrumutată , da? Orice risc de magnitudinea asta e acoperit de asigurări) înseamnă 30,000 dobândă pe an. Abia în minim 12 – 13 ani de dobândă plătesc taxele în dobânzi , dar stai! Cei MINIM 300,000 de dolari pe care NU i-am plătit la taxe în PRIMUL an , costuri de oportunitate, da? – generează în primul an sume de până la 30,000 profit (derivata a IIIa) . Practic împrumutul nu costă nimic – CU RISCURI. Riscul dobânzii, riscul ca averea mea să scadă sunt mereu posibile, dar uite unde le operez cu avere de 100 milioane și costuri de 1% – le operez la nivel de derivata a IIIa și din păcate nu știu cum să explic asta altfel ca să înțelegeți că e un risc exponențial mai MIC decât al unui pulete obișnuit care garantează un împrumut cu capitalul lui .

Am stabilit că UN MILION, la scara asta, reprezintă profitul produs de profitul ( nerealizat, desigur!) averii mele în timp de un an.

Nu știu dacă le aveți cu matematica – dacă nu, să vă duceți dracu la muncă sau să citiți câteva almanahe – dar noi discutăm aici de riscuri operate pe derivata a treia sau a doua a capitalului propriu. Ele nu se pot transmite până la nivelul fundamental al capitalului, că-s amortizate în derivata a doua , sau respectiv prima.
Bă, pentru un centimilionar care trăiește rezonabil – zic și io, costuri pe persoană fizică ( _{în afară de ce bagă pe business – deplasări cu elicoptere și avioane private}) 1 milion pe an, ce nu merge? – ÎN CAZUL CEL MAI RĂU, când îi merg TOATE CĂRȚILE PROST – taxează o dată, ÎNTR-UN AN profitul ăla anual de 10 milioane, plânge un pic în pumni,

șterge tot, trece pe pace cu orice credite, după care clătește și mai încearcă o dată. În orice fel pierderile sunt mai mici decât profitul anual – anume nu-i diminuează capitalul efectiv. Cu alte cuvinte schemele financiare nu-l pun mai mult în pericol decât îl pun riscurile normale de business.

Iar un centimilionar ( sunt vreo 30 de mii în lume) este de câteva MII DE ORI mai sărac decât Elon Musk. Mai puțin bogat, că nu poți fi sărac la nivelul ăla. Băi, reține. DE.CÂTEVA.MII.DE.ORI, ăstea sunt trei ordine de mărime. Și decât primii 10 cei mai bogați oameni din lume care-s toți centamiliardari.

Tu când te uiți la sfaturi de pe youtube și iei ÎNAPOI bani din casa ta ca să-ți cumperi mașină – știi tu care ești, nu te arăt cu degetul – operezi cu riscuri la nivel fundamental, direct pe capitalul tău. S-a materializat riscul, ai început să belești pula, tu direct, nu profitul tău, nu profitul profitului tău.

La nivelul la care ești tu, și respectiv eu, adică mai sărac ( la nivelul ăsta nu putem discuta de bogat) decât un centimilionar în aceeași măsură în care e un centimilionar față de Forbes Top 10 World, orice risc miroase a somn în cutie de carton.

Din articolul ăsta instig la 2 concluzii:

1 – Da, de la o avere în sus, părerea mea e că e undeva deasupra la 10 milioane de dolari pragul ăla, are sens taxarea directă a capitalului și a venitului nerealizat pentru că privilegiații evită UȘOR și OBLIGATORIU orice taxe pe veniturile lor, operând scheme cu împrumuturi. Alternativa e să le fie analizate împrumuturile și politici de combatere a evitării taxării.

2 – Schemele cu să te îmbogățești evitând taxele prin împrumuturi nu merg la nivel de pulifrici. Din calculele mele nu merg nici după ce ajungi la nivel de milionar – gen sub 10. Decât dacă vrei să fii milionar și să trăiești ca un boschetar. Și nu, nu merge să ”faci și tu ca bogații” – când ai problema fundamnetală că tu nu ești bogat.