O să fie o miniserie de articole , că n-am răbdare și atenție să colectez și să scriu tot și nu vreau să externalizez la AI.
The Beekeper e tata, nu io. Io sunt, momentan, ajutor de beekeper, albinos ucenic. Ucenic de jdeani, dar nu contează, promovezi când știi destul , sau când se face loc și momentan niciuna din condiții nu e adevărată, gen doamneajută să nu se facă loc nici în următorii 10 ani, că e bine așa, pe juniorat.
Povestea asta are o rădăcină adânc înfiptă în istoria familiei. Mă rog, nu așa adânc, tata a fost primul care a fost pasionat de albine și a crescut albine începând cu anno domini 1981 – înainte să mă nasc eu.
Dar el a dobândit pasiunea asta în copilărie de la cineva care-i mort cam tot de-atunci, care avea stupi și care era nașul lui și soția dumnealui îi servea miere cu un pahar cu apă în unele dimineți.
În sărăcia Olteniei, tata cândva prin anii 60-70 gusta miere și decidea că vrea să crească albine. Creșteau stupi alții de prin sat, nu mulți. Un nene dintre cei care avea, a murit de bătrân și baba lui – o s-o numesc că nu mai sunt în viață să mă acuze de GDPR și oricum nu contează la nimic decât la memoria mea ”Veta lu’ Mărin al Radii” dacă întreabă cineva, Mărin era soțul, a vândut stupii care au mai rămas în viață, că-ncepuseră să moară din moment ce nu se ocupa nimeni de ei.
Și a vândut tot atunci și centrifuga, că nu avea o pasiune să-nvârtă rame uscate – asta pe care o avem și acum – pe care o cumpăraseră în parte defunctul și nașul tatălui meu, tot defunct.
Ce vreau să spun e că de atunci ne-am ales cu una bucată centrifugă care merge și azi, trecută prin 3 mâini în peste 50 de ani ( minim trei mâini, că de la tata au mai împrumutat-o și alții )și cu o pasiune care cel puțin până la mine se transmite genetic. În ceea ce mă privește pasiunea pentru ”muște” e circumstanțială, că nu-mi place că ”mușcă”, dar deh, de aia le spune așa, am rămas marcat pe viață din copilărie de 2 lucruri care mi-au dezvoltat un fetiș până la obsesie. Gustul mierii fix acea miere de la țară, care e inconfundabil, mai ales poliflora,iar al doilea este mirosul de venin și feromoni de albine.
Pe cât de tare mă deranjează să fiu înțepat – nu-s alergic, dar mă enervează de-mi vine să dau foc la stup ( been there, done that) – pe atât de mult îmi place mirosul – kinky, știu.
Problema e că de la o vreme stupii lui tata nu prea au mai produs nimic, creșteam albine de companie practic. Și am ajuns să cumpăr miere, foarte puțină și fiind absolut dezamăgit de calitatea din orice magazin am ajuns să nu mai mănânc, mai degrabă :/ .
Așa am scris în 2018 “Povestea unui Borcan cu miere” și pe neașteptatelea am fost apostat, nu cu un par, ci cu o provocare de Marian, care creștea albine și primitea același regim de creștere ca cel al lui tata, adică simplu, fără aditivare de miere , sau hrănire forțată cu ”fenece-uri” pentru a le recolta zahăr regurgitat cu titlu de miere. Povestea aia e importantă în viața mea.
Și, jos pălăria, mierea de la el a fost bună și m-am bucurat de ea, destul de apropiată de gustul mierii din copilărie – diferențele țin de areal și de perioadele de recoltare cred – că e dificil să ai aceeași floră în altă regiune.
Zic a fost, că prin 2023 cred a vândut stupii, în 2024au murit de tot ai mei și mulți alții de peste tot – eu am crezut că de la viespi ( a fost invazie ), dar m-am lămurit că de la un virus purtat de viespi, și nu a mai avut miere să-mi vândă, dar mi-a recomandat pe altcineva de la care am și cumpărat anul trecut, dar al cărui nume nu-l fac public, că nu e public pe internet. Și care om mă rugase deja , că a citit supărarea și o să-i spunem Mishu05 – sănătate maximă la toată familia, boss.
Mierea e cinstită și bună, fără discuții, doar că din nou, alt areal și perioada de recoltare a fost alta decât cu ce-s eu obișnuit și nu e aroma și memoria.
Dar cum eu nu știu mereu pe ce lume trăiesc am percutat peste vreo jumătate de an așa și i-am zis că vreau roi, așa că am stabilit pentru primăvara asta. Și mi-a adus omul acasă, la botul calului, 5 stupi buni. Bine, unul e rău ca un câine – ca mai mulți câini , dar bun și ăla, eu am scăpat neînțepat, tata nu. Voiam să-l înfometez, dar tata e un om mai bun decât mine.
Bineînțeles că eu, cu memoria mea care nu-și face clear decât când nu-mi trebuie, mi-am adus aminte corect, dar irelevant că-mi trebuiau doar stupi, că avea tata și rame goale normale și caturi și tot. Avea da, acum 20 de ani sigur avea… Ce-o fi zis tata – ”io, ce copii proști am crescut…”. Noroc tot cu Mishu, că m-a mai ajutat și cu niște rame de cat formate deja, am cumpărat eu în grabă caturi că anul ăsta a fost un an în care au înnebunit salcâmii, în sensul că a fost peste tot floare jaf.
Când am ajuns eu acasă, tata că ”hai, la treabă că au roit deja doi și i-am luat eu”. Masca pe figură și hai.
Poze de la reporterul de teren tata, că eu nu eram acolo.
Ăsta a fost doar începutul, că am trecut la ”hai să te învăț, să mai faci și tu”.
-Da, tată, hai să mă înveți din nou, învață-mă mereu.
Am trecut și eu să-nvăț mai departe copiii, că așa se face, momentan doar la miere direct din fagure, că e important să înțelegi pentru ce muncești, pentru ce ”salvăm planeta” și păstrăm albinele. Pentru noi, pentru nevoile și poftele noastre.
Royala