Raw people, raw thoughts

După un an și o lună mă întorceam cu Wizz in UK și pot să concluzionez că cursa din Bucale în Londra chiar e plină de oameni de cea mai joasă speță din România.

Nu există o altă cursă ( dacă există arătați-mi-o și mie ) către o altă țară din UE care să fie mai plină de jeg precum astea.

Efectiv poți citi nodul din gâtul stewardeselor când trebuie să interacționeze cu genul ăsta de oameni.

Eu am nimerit bine. În stânga mea era un tip ok , în stânga lui, la geam, era o țigancă decentă și cinstită, în dreapta mea era o tipă ok. Și ăștia erau toți.

Doamnele stewardese spun clar la urcarea în avion nu ai voie să consumi alt alcool, decât ce îți vând dumnealor. Apropo de care, au angajat asistente noi la Wizz. Din cele trei o știam pe șefa de echipaj ( are o voce foarte bună, de crainic de radio) , iar celelalte sunt ok. De 8-9, așa.

Bun, ele spun , ele aud.

Pulică ăsta s-a îmbătat cruce din sticluța pe care o puteți vedea. La modul, mergea la baie și nu mai știa unde îi este locul, la întoarcere.

Și cam așa era la curu’ lui.

Iar ceilalți pasageri, majoritatea lor erau cu puțin mai breji, în sensul că erau treji, dar asta e tot.

Bă, vă spun sincer, știu că lumea e rasistă pe aici, eu mai puțin , dar pe cinstite, toți indienii și pakistanezii cu care am lucrat eu sunt peste populația din zborul ăsta Wizz; efectiv sunt mândru să mă accepte colegii mei indieni și pakistanezi de prieten. Știu, voi sunteți de altă părere când vă gândiți la asta. E vreo 70 de euro un bilet dus întors, faceți o probă.

Vinerea viitoare am să zbor și cu bluieru’ la Stuttgart, vă fac un rezumat și de acolo.

Acestea fiind zise, m-am bucurat totuși că lumea nu prea a aplaudat la aterizare. Nu cu convingere, ci au fost doar câteva clăpăituri răzlețe, normal dealtfel, când chilotul ratează aterizarea, în sensul că îl pune turnul să abandoneze când mai avea 50-100m de altitudine, pentru că nu era în stare să țină distanța față de avionul din față; ceva de genul.

Acuma despre UK – Reading. Ca in filmul inception, eu le-am băgat colegilor în cap să ne vedem in UK că e mai ieftin și doi din ei nu au nevoie să zboare. Le trecuse prin cap să ne vedem în București, dar nu știu toți să înoate. Prin căcat. După care, când ne uitam de spații de birou prin Londonistan le-am dat ideea că nu e musai să mergem toți acolo, că unul din ei locuiește în Oxford , celălalt în Reading și ne-am putea întâlni ori într-unul din orașe ori în Birmingham, maybe ?

Meh, nu i-am dus chiar așa departe cu barca pe Tamisa, gen great idea , dar hai să ne vedem in Reading.

Hai. Eu credeam că orașul ăla trebuie să fie așa o chestie plictisitoare și neremarcabilă in care locuiesc ăia care nu și-au permis să locuiască în Londra. Zic “nu și-au” că acum e scump cu spume și pe acolo.

Și, ok, nu e Londra, nu e ca în celelalte orașe mari in care am călcat eu. Dar tot mișto e. Să-mi bag pula de nu e enervant. Pai ce, bă, în UK nu-i chiar niciun oraș jegos care să îți aducă aminte de țara natală? Pai sutele de mii de români veniți din 2014 unde dracului s-au mutat și ce păzesc ? Nimic – nimic?

Ok, a ajutat un pic și vremea, m-au așteptat englezii cu cea mai bună vară a lor pregătită pe tavă, asta da ospitalitate, dar totuși, iar am fost deranjat de curățenia și ordinea obsesive.

Am ieșit cu ai mei, care la o bere, care la o fiere , după care unu era mai bolnav , ne-am prefăcut că mergem toți acasă și fiecare a plecat la treaba lui, eu la patrulat orașul de unul singur, după ce m-am proptit într-un bar, că văzusem că rulează meciul cu Argentina pe un ecran și-am ochit de la minim 20 de metri, din stradă, că aveau cidru la “tap”, mamă ce vedere am, deși îmi uitasem bicicletele la hotel.

Și am văzut eu câteva chestii interesante, aia care mi-a urcat cel mai tare fierea în gură a fost asta.

Nu știu dacă se vede bine, dar faceți și voi zoom, că se poate și imaginea are destulă calitate cred.

Oricum vă explic eu. Dacă ați mai citit pe aici știți că îmi plac rablele, chit că sunt zgârcit și nu am ceva ultimul răcnet proprietate personală. De fapt, nu că sunt zgârcit, cât sărac , și am de rezolvat problema sărăciei moștenite ,din familia mea.

In fine, astea sunt oferte la ceea ce se numește leasing operațional pentru niște mașini. Pe scurt, pentru 300 de lire pe lună poți conduce un Mercedes GLC cu asigurare și costuri de service incluse. Asta e vreo 360 de euro. Și 2700 de lire avans.

Ok, am căutat în România să văd cat costă așa ceva . Nu am găsit nicio ofertă pentru GLC , sigur că poți să iei, dar zic la botul calului pentru comparație. Așa că facem cu ce am găsit. M-am uitat la un C Klasse simplu neSUV.

680 de euro pe lună, o nimica toată.

Hai atunci sa ne uităm la “SUV-ul” mai mic de la Mercedes, GLA. Am pus ghilimele că ăla nu e SUV ,e un hatchback obez.

460 de euro pe lună pentru trotineta asta. Bun, atunci ce pot, totuși să operaționez pentru 360 de euro pe lună? Dacia Duster , frățică, dar e full options.

Sursa.

Și asta exprimă binișor diferența dintre calitatea vieții în UK și România, știi România fiind țara aia unde viața e ieftină. Sunt sătul până în gât de atâta “ieftineală” , că doar prețurile sunt umflate, în rest e ok.

E ok până nu vrei calitate.

M-am uitat și la chirii. Alea sunt scumpe, da.

Un apartament cu 3 dormitoare e scump al dracului de inchiriat. Până când nu vrei unul similar in București. Similar adică asemănător,nu chiar la fel, că nu găsești.

M-am mai calmat a doua zi, când m-am enervat mâncarea ălora teribil. Am căutat la micul dejun juma’ de oraș să halesc ceva mai bun decât sandwichurile pe care ni le pusese Agnieszka de la Regus ( clădirea de birouri ) în cutie pe masă. Aproape imposibil de găsit ceva mai bun, se vede treaba că ăștia de la Regus își știu meseria , ne-au dat și mâncare top of its class.

Desigur că trebuie să fie o salatarie sau kebaberie și pe acolo, dar nu le-a găsit eu.

Și la prânz tot sandviciuri și am ieșit că boschetarii să le mâncăm în parc.

Credeam eu, până am văzut parcul plin de “boschetari” care luau prânzul, sau stăteau pe iarbă cu cracii in sus, după caz.

Atât.