Vinu’ casei și morț…

Realitatea e că sunt puține terase in București unde poți să bei un pahar de vin decent. Zic un pahar, nu o sticlă întreagă. Zic terase, nu wine bars.

Și motivul pentru care scriu la 5 dimineața.

E un local libanez la Par’lache ( Park Lake, pentru poligloți) , Al Wadi, cred că îi zice, ăia au vinuri bune la .375l și merită să iei o fiola mică, chiar și pentru un pahar, că poa’ să mai treacă unul de la tine și aia e.

Dar ăia închiseră după ce ni se termină nouă filmul de comédie “Leapșa” (TAG – pentru poligloți). Apropo de care, bunicel așa, de vară, nu neapărat o operă dar a trebuit să-i atrag atenția soției că râdea cam tare și ea mie că frecam compulsiv paiul de la suc ( știu că paiele sunt satană și poluare, hai sictir); un fel de mai bagă, bă, mai bagă o poantă ceva.

No, și în drum spre casă era deschisă terasa asta prin IOR ( pentru ăștia tineri, nu știu cum îi mai zice acum la parcul ăla) . La terasă îi spune “Racilor”. Nu, invers. “La Raci” îi spune terasei, cred . Cum ar fi “Crab’s” pentru poligloți, da’ nu e, că e românesc.

Băi și miroase a bine la dânșii acolo, avem să mergem să și mâncăm cândva curând, că au numai orătănii de mare, și scoici și raci , da’ aseară era târziu de burdihanele noastre, așa că două pahare de vin.

Băi și au oamenii câteva tipuri de vin la sticlă mare, care-i decent, că îl știu.

Dar nu vinul casei. Nu, ăla e o chestie cu gust acid, după cum îl pot resimți la ora asta in stomac și pe dinți desi m-am spălat de două ori aseară, cu o notă de doagă și tanin de buturugă și nelipsitul miros de drojdie. Ce mai, vin “de țară”, nicidecum de vară.

Și asta e supărarea mea maximă. Pe la terase pe unde mergi au la pahar vinul casei care e o poșircă. Da, e relativ ieftin , dar e o poșircă și, pentru poligloți, cuvantul asta nu are nimic în comun cu “posh” .

Ok, nu am pretenția să țină oamenii ăștia deschise sticle de Chateaubriand sau ceva. Nu. Un vin decent, nu neapărat scump și eventual ceva ușor, demisec , să placă la toată lumea. În România e ușor să găsești așa ceva, chiar la preturi de sub 10 euro pe sticlă (preț final de supermarket, nu știu cât plătesc ăștia în Horeca ). Și poți să vinzi la 3-4 Euro paharul .

Sigur, băutorii de bere nu vor aprecia gestul, e foarte bine, să rămână la bere. Sigur, calicii sau oamenii care se simt in stare de o sticlă, sau jumătate x 2 vor aprecia că e mai economic să cumpere o sticlă la 15-20 de Euro ( 65-90 de lei ). Sigur, amatorii de poșirci ieftine nu vor aprecia faptul că nu mai poți bea un pahar de “vin” la 2.5 euro cu tot cu șpagă, dar dă-i în pula mea pe ăștia, să bea bere, din aia ieftină industrială, sau să cumpere Babanu de la alimentară.

De ce pula mea crede cineva că vreau să merg la o terasă să beau un vin la fel ca cel mai prost vin pe care îl găsești la un chioșc de cartier, nu pot să îmi dau seama. Zic asta, că localul și localurile pe unde merg în prezent și trecutul recent sunt decente, nu vorbim de “Casa Alcoolistului” ( era să zic Jurnalistului) sau de “Cățaua Leșinată”.

Dar acum, na, eu vorbesc pentru mine, eu nu mă ocup cu chelnereala, poate nu e ca-n programare. Am să mă documentez despre asta de la un pretin care se ocupă cu businessul, să întreb dacă și la el e așa și de ce.