Cărț’. Audio. Sapiens

A cumpărat soția cărțulia asta în românește, ca s-o citească și restu’ la familie, care-or vrea, că nu facem cultură sub amenințarea pistolului.

Eu am cumpărat un audiobook de la Audible, in engleză, citită de Derek Perkins. Că asta e treaba cu audio-book-urile, contează și cine și cum citește. Spre exemplu, eu aș putea poate scrie un articol vag amuzant sau interesant, dar dacă m-apuc să vi-l citesc într-un podcast nu mai e amuzant deloc și poate nici atât de interesant, oricât de bine ar rezona metalul din aparatul meu dentar.

Un pic mai mult pe temă ar fi de zis că mi se par mai comode cărților scrise, adică e mai lipsit de efort să asculți și să îți citească altul textul mură în ureche . Nu confundați cu majoritatea podcasturilor care sunt ciorbă lungă. Bine, dacă cartea e ciorbă lungă, evident că la fel va fi și audiobookul, dar altfel e scurt și la obiect.

Doar că nu așa de scurt cât ți-ai imagina. Cartea asta are 15 ore și 17 minute, narată. Uitându-mă la ea, apreciez că aș putea să o citesc în 6-8. Nu-i beletristică să mai sar niște pagini când mă plictisesc , deci cam așa.

Da, poți schimba viteza cu care este redată cartea, dar nu-i cum crezi.

Până la 1.25x e relativ ok. Apoi, cel puțin eu nu mă mai pot concentra suficient de repede să transform cuvintele auzite în cuvinte din mintea mea, nu pe termen lung și nu fără să fie obositor. Într-un podcast de tip ciorbă lungă e ok, aici nu. Iar asta pentru că Audible e ok, iar vocea nu-i prea mult distorsionată ( pițigăiată) , peste 1.5x e doar amuzant să ascult, stau cu căștile în urechi și râd ca un apucat pe ciuperci. La 3x, viteza maximă, deja nu mai discern mai mult de jumătate din cuvinte.

Apoi mai e treaba și cu ce rămâi. Adică dacă vreau să caut ceva din carte. Nu știu cum să caut cuvinte, fraze, sau pagini în audiobook. E împărțit pe capitole de 35min – 1h care nu au titluri. Cel mai simplu cauți într-un eBook, cred, deși eu pot să caut relativ repejor și într-o carte pe hârtie.

Plus, dacă vreau să redau un citat ,un paragraf ,o ceva. Dintr-o carte lejeră nu ai nevoie de niciunele din asta. O asculți/citești, rămâi cu ce rămâi și aia e. Dar Sapiens e una din cărțile pe care vrei să o păstrezi și să te mai uiți pe ea mai încolo. De aia e bună pe hârtie, sau e-hârtie.

Plus grafice și ilustrații. Evident că nu le ai in audiobook. Deși, ținând cont că audiobookul e foarte probabil o experiență pe mobil / tabletă, nu văd ce ar împiedica un publisher să includă și ilustrații . Poate în viitor.

La ce e totuși bun audiobookul? Când călătorești . Foarte mulți oameni, printre care mă număr, nu pot citi în autobuz, autovehicul, trenuri cu opriri dese. Eu pot citi în metrou doar dacă stau jos. Altfel îmi vine să borăsc.

Nici pe avion nu îmi e prea bine să citesc. Nu îmi e rău, dar mă concentrez mai dificil.

Audiobookul e fix ce trebuie pentru genul asta de tranzit.

Aș putea sugera și că ai putea asculta în timp ce conduci spre serviciu, dar e posibil să fie o idee proastă. Poate sunt eu mai handicapat, dar eu când conduc pot asculta muzică și cam atât, sau hai ceva ușor, gen podcasturi proaste sau stand-up, în mod sigur nu m-aș putea bucura complet de cartea asta fara să lovesc pe cineva cu rabla.

Altfel, parcă cam scump serviciul Audible. Și cărțile lor audio sunt cam scumpe, dar aia e.

Cartea e mișto, bine scrisă și bine sintetizată. Sunt câteva descoperiri arheologice despre care nu știam și ceva parte de istorie care îmi era necunoscută, dar nu ăsta e elementul major,ci perspectiva și modul cum sunt legate informațiile, în fond asta e secretul comun al unei scriituri bune.

Dacă aș fi profesor de istorie aș preda cartea asta la școală în loc de istoria românilor, sau măcar înainte de. Așa că parte de început în scoala generala ar putea fi studiată vreo 2 ani , deși e material de 4 ( dacă te uiți la consistență). Da, nu are ani plictisitori și tot felul de rigori privind izvoarele științifice desi cred că sunt menționate în bibliografie, referințele sunt totuși date, iar în ziua de azi poți căuta orice ultra-rapid.

Poți găsi o anumită doză de subiectivism, dar îmi place că tratează subiectele fără emoție, fără a favoriza perspectiva vreunei nații – ba, chiar explică că naționalismul e un curent recent și nu ar avea sens tratarea in sensul ăsta.

Demontează frumos orice mitizare a oricărei ideologii, numindu-le comun “religii”.

E genul de carte pe care e bine s-o ai in dulap, în varianta cu coperți de carton gros, ca să poți face uz de ea când ai in vizită vreun îndoctrinat și laudător de vreo ideologie oricare ar fi aia, și să îi fuți una peste bot, după care să-l pui să șteargă sângele și să o și citească în timp ce curăță.