Adopți

Nu am uitat niciun “i”, dar nu cunosc decât forma negativă a verbului, pentru persoana I.

Plm, s-a terminat referendumul și te uiți lung si progresist așteptând să vină o dată lesbiencele ălea cu dublu suflet de mamă și să adopte copiii ăia romulani cu gene colorate.

Știi că copiii sunt toți la fel, fără de păcat, indiferent de culoare. Nu, stai, asta cred ăia cu biserica, dar ăia ziceau că nu, că copiii nu trebuie adoptați de poponari. Nici măcar aia cu esență de rom nu ar merita așa ceva.

Cumva, progresiștii care au votat … mă cam încurc azi, care nu au votat, nu se grăbesc să adopte copii ( de vreun fel, dar asta nu e o problemă per se ) de culoare , toți vor albi , cu gene privilegiate.

Cu excepția primului progresist al țării care, din ce am citit pe republica, a adoptat unu și nu asta e motivul textului meu, bravo lui, plm, ci că a concluzionat că e ușor să adopți dacă nu ai pretenții. Că majoritatea părinților vor “blonzi cu ochi albaștri’ – am înțeles aluzia la arieni, da. Dar el nu și fix de aia i-a fost ușor. Păi, pariez că e așa, dar atunci nu gândești in profunzime.

Dar ideea mi se pare ușor de ignoranți, dacă nu vag ipocriți.

Aș porni de la faptu’ că domnul actor și-a ales o consoartă …mmm cred că chiar blondă cu ochi albaștri. Ok, a cam prins-o vârsta din urmă ( pe toți ne prinde ) dar aș îndrăzni să spun că doamna nu-i chiar urâtă, deci s-a uitat el după ceva gene bune. Am inteles, ne face un bine tuturor că crește pe banii lui un copil care altfel ar fi avut o educație precară și șanse de a reprezenta România prin țări străine nu neapărat la festivalul de la Cannes.

Și ne arată ce progresist e cu asta. Dar cu limite, că nici el nu s-a însurat cu ceva gen Romica Puceanu. Ce, și aia avea voce, nu ?

Iar aici e esența motivului pentru care nu adoptează oamenii copii de țigani, sau au pretenții sanchi exagerate.

În primul rând e pe banii lor, de aia pretențiile sunt mari, că nici copiii nu sunt ieftini.

Știu-știu copiii sunt și ei oameni au suflet, să nu îi mai tratăm ca pe obiecte, îi creștem pentru nevoia noastră de a…bla..bla

Știi cum e, când plătești și cu ani și cu bani, te uiți și pentru ce.

Și dacă tot îți iei odor, tre’ să îți și placă.

Și, vorba aia , dacă-l faci tu și nu iese chiar de dat în reviste, plm, te mai uiți și la tine și la mă-sa și îți faci un calcul de ce șanse aveai, gen. Și repari ce se poate repara. Acu’, cred că nici copiii mei n-or să aibă 1.80 , că nu prea au de unde, de dat în reviste cred că ar fi ei, doar nu-s eu de acord ceea ce e altceva, unora tre’ să le plătesc aparat dentar, altora să le scot degetul din gură, dar, bă mă uit la mine și înțeleg de unde. Nu-i nimic, reparăm. Măcar știu că-s mari șanse să iasă ingineri. Da, motiv de mândrie. Decât măturători, sau vânzători la mall.

Dar când îl cumperi, vorba aia , te uiți la el, îl întorci și pe o parte și pe alta și parcă ai vrea unul din părinți campioni, dai mai mult, dar știi că face.

Acu’ eu îmi dau seama că părinții campioni nu prea își dau copii la stat, dar cine știe, oricum e ceva selecție genetică și la adopții. Nu-l vrei chiar pe cel mai defavorizat din curtea școlii, nu? Chit că în mintea unora sunt toți egali și uită că viața e nedreaptă și că selecția naturală era o chestie interesantă.

Oare pe când veți fi obligați să adoptați ce copii vi se oferă, nu mai alegeți voi ce vreți. Dacă sunt pe stoc doar 25% ( cifra din burtă) din cea mai deschisă nuanță și fără probleme de sănătate, cumperi 4 și primești unu de care vrei, altfel îi iei la rând, taică, că nu discriminăm. Observați că nu vorbesc la persoana I.

Vom trece, deci, peste faptul că eu unul nu aș adopta indiferent de orice un copil. Adică, băi, dacă ar rămâne vreun nepot fără părinți, pula mea, ce să faci, nu sunt fan, dar e din echipa noastră, nu neapărat că-l adoptăm, dar tre’ să îl creștem, sau să îl ajutăm cumva. Așa văd eu lumea și familia tradițională. Da’ ăia ale căror familii nu au schema sau viziunea asta, de nu se găsește nimeni să îi ajute? Dă-i în pula mea pe ăia.

Deci altfel, la mine, nu. Eu nu cresc genele altor pulifrici, pentru asta există statul, ăla care îți ia copiii dacă nu ești un părinte bun.

Gen, dacă aș afla ca unul din copii nu e al meu, cu toată iubirea de familie, principiile sunt principii, iar decepția la nivelul ăsta se sancționează cu glonț. Staț’ relaxaț’, nu trimiteț’ poliția, că din ce se vede nu e cazul.

Dar ignorându-mă pe mine înțeleg că unii oameni vor să își facă și lor și societății un bine și să adopte un companion, mai mult decât un animal de casă.

Treaba lor, timpu’ lor, nu-i judec.

Ce judec însă e că există unii care își pun problema că bă, dar ăștia ce au? De nu îi ia nimeni? Că dacă ai vrea unul din asta l-ai lua imediat.

Păi au, și hai să vedem ce și încerc să fiu cât de progresist pot.

Un copil are 2 părinți, cam mereu. Și cam 4 bunici, dacă nu e făcut la bătrânețe sau, mă rog accidente. Dar asta e norma. Și în funcție de ce perioada istorică discutăm, mai are intre 1.5 și 3 unchi/mătuși de gradul cel mai apropiat, că mai departe sunt mai multi , 6-10 unchi de gradul al treilea și dacă e romulan poate are și el și nași și moși. Știți voi FAMILIA TRADIȚIONALĂ ( nu de asta făceam mișto, Manowar )

Deci hai să ne punem in locul fiecăruia.

Ok, eu sunt “tata la copil” l-a făcut femeia ( soție sau nu ) fără acordul meu , din greșeală, din ce-o fi, sau ne certăm, mă enervez și plec, o las cu boracul sau boracii. Se poate? Da.

Am auzit și invers mamele au plecat și a rămas tac-so cu belelele pe cap. De ce nu. Femeia modernă, #equality.

Acuma hai să ne gândim puțin la scenarii.

[O să fie lung de o să vă eu m-am plictisit deja când m-am gândit, da’ să nu sufăr singur zic ]

1. Mama heroină face copilul fără acordul tău , că îl vrea, că vrea să te jupoaie de bani, deci că contează pe suportul tău sau se bazează că se descurcă. Deci are un plan. În care tu îți bagi pula, dar plan. Nu discutăm despre cum probabil că o va suge ca single parent, că nu asta e ideea. Asta înseamnă că fie reușește singură, fie va căuta ceva ajutor să se descurce cu copilul ăla. Unde? Păi, în România, încă , la familie. Dacă nu primește ajutor va trebui să îl dea la stat, sau să i-l ia statul, iar aici intră în joc restul de rude de care v-am vorbit. Sunt vreo 15 așa și dacă pui că unchii și mătușile copilului pot fi căsătoriți e o bază de suport de vreo 30 de adulți, plus minus.

Oare, ăștia toți nu pot să ajute cu un pai? Ok, poate tatăl se retrage cu tot cu familie din treaba asta, deși uneori familia tatălui își asumă și se implică, că așa e tradițional, dar dacă nu, rămân 15-16.

Din ce-am văzut prin lume zic că trebuie ca fie ambii părinți niște oameni teribil de dezgustători, să nu zic altfel, ca să nu pună o mână de ajutor, sau, să aibă ghinion să fie singuri pe lume, sau să aibă deja o târlă de copii, iar ăia ajunși la stat să fie la și alții. Dar cazurile astea sunt în număr redus dacă vorbim de copiii blonzi cu ochi albaștri. De ce oare?

Hai să zicem că părinții dispar de tot din peisaj. Mor. Că se poate întâmpla. Sau sunt descrierați și-au abuzat copiii teribil și li i-a luat statul. Am zis teribil, că aici nu ți-l ia nimeni pentru o bătaie două de noapte bună.

Statistic vorbind, din 30 de oameni e o șansă bună că un cuplu să aibă probleme in a face copii și chiar să se uite după unul de adoptat. Nu eu. Eu sunt ăla cel mai rău din coșmarurile voastre care nu aș adopta, nici dacă aș fi avut vreo problemă. Și nu mă refer la problemele precum că trebuie să folosesc prezervative lubrifiate cu acid sulfuric și soția sterilet din catod de plutoniu ca să ne asigurăm că nu scapă nimic, ci din celălalt soi.

Dar să zicem că nu e cazul, toți au câți copii le trebuie. Puneți-vă în locul fiecăruia și vedeți cam până la care grad de rudenie v-ați asuma voi povara, sau măcar ați da o mână de ajutor să crească și copilul ăla, nu ca ai voștri dar mai bine decât la stat.

Că atât de egoist cum sunt eu, cel puțin pe partea mea de familie până la un nivel îmi asum. E o chestie legată de cum am fost crescut și de sistemul de micro-asigurări privat, care se țese in familie.

Dacă eu mor sau îmi abandonez copiii în stradă (că nu mai e nici mama lor pe poziții), garantat îi vor lua bunicii dacă nu e altcineva. Atât cat or putea, dar nu ajung la stat. Și cei mai mulți blonzi cu ochi albaștri cam așa. Puțini ajung adoptabili iar ăia sunt virați ca pâinea caldă cu șpăgi și tot ce trebuie și e coadă de așteptare acolo, pentru că trebuie să fie o situație excepțională pentru care copilul ăla a ajuns adoptabil iar doritorii știu ce caută.

Pe când la ceilalți cu ochii mai puțin albaștri și mai puțin blonzi treaba asta e cam norma și poate că abandonul nu e programat genetic dar în mod sigur e un factor social și parcă atunci când îți țeși pânza unei familii, pe care o faci din anumite necesități emoționale , ai vrea un individ care să se potrivească in familia ta, să fie înclinat înspre a sprijini, nu a părăsi.

Și nu, nu au copiii nicio vină, dar nu se poate să nu vă fi întrebat vreodată cum se face că numai mamele blonde cu ochi albaștri ( eu folosesc sintagma lu’ domnul Bucur) caută să adopte copii, pe când celelalte sunt înclinate mai mult să-i scoată din pizdă și-n rest mai subțire cu rețeaua de susținere, că are statu’ grijă.

Că eu nu prea am văzut celelalte familii în căutare disperată să adopte.

Așa că eu nu-s deloc mirat că 11 din 12 familii vor copii blonzi, ci-s mirat că un om destul de preocupat cât să își caute o soție ca atare și care le acordă destulă atenție copiilor săi ( ați citit voi de home schooling și restul – treaba asta ocupă timp și cere efort ) poate să ignore anumite pattern-uri sociale pe care sigur le cunoaște, că dracu’ , a jucat în filme în care sunt desenate.