1.2: Sauna.Toxic

Am căpătat un gust pentru tipul ăsta de relaxare acum 4 ani, în Bad Rotenfelde. E aproape o experiență narcotico-masochistă sa stai sufocat într-o cameră încălzită de pietre incinse, să te coci și pe dinăuntru și pe dinafară și să îți iasă toți demonii în picături de fiere sărată. Cică slăbești, cică te detoxifiezi. Ce știu e că mă simt ca un învingător după. Genul de învingător dintr-un meci de box decis la puncte.

Ideea e că din saună ieși alt om. Mai bun și mai curat și lași acolo toate păcatele trupești, că de cele sufletești nu te scapă nici popa.

Pe un vas de croazieră standardele sunt ajustate la multe servicii, printre care și sauna, care este unul de risc pentru hipertensivi și moși. Moși din ăia care se deconectează pentru 2-3 săptămâni de la căruciorul cu perfuzii și vin pentru ultima vacanță din viața lor, că vor să moară pe mare. A cincea ultimă vacanță.

Așa că sauna stă setată, conform pliantelor companiei, la 55 de grade sau așa ceva.

Când am intrat acolo erau doi moși, un nene și soția. Și nu știu despre ei, dar eu cătam( reg.) să trag o flanelă pe mine că era cam răcorică pe băncile de jos. I-am cerut soției să îmi facă loc lângă ea sus să trag și eu o guriță de aer călduț.

Unde mergeam eu, în Germania, sauna era setată la 85-90 de grade, temperatură cu care mă simt “confortabil”. La peste 90 mă retrag după 2-3 minute și las profesioniștii să se distreze, mie îmi iau plămânii foc.

În mod normal e recomandat să faci saună 10 minute, hai 12, ca să nu leșini dracului acolo. Dacă ai antrenament și temperatura e relativ mai joasă poți să stai și 15 sau cat te ține cureaua din ce în ce mai scurtă.

Aici, după 10 minute simțeam că îmi curge prima broboană de transpirație de pe tâmple, asta că am parul mare. Era așa cam ca in liceu, când eram la tablă și îmi dădea handicapatul ăla să rezolv o problemă dificilă de matematică la care mă poticneam și mă gândeam că dacă nu o fac bine mă umflă. Ceea ce se și întâmpla destul de des. Cam broboană din ăia.

Soția, fiind sătulă de transpirație, m-a lăsat singur cu moșii care aproape că trăgeau cu porcul acolo, la căldurică, înveliți în prosoape. Mie nu îmi cursese încă a două broboană.

Îmi imaginam că torn apă cu linguroiul de lemn, ca disperatul, pe pietrele uscate de sete, care se uitau la mine cu limbile scoase și implorau: “Apă, apă, o cănuță de apă!”

Rezistențele electrice de sub ele vâlvoreau de zor, dar în gol; căldura din încăpere se stingea mai ceva ca focul din teracota din casa lui tata spre dimineață.

În mintea mea încolțeau fantezii cu răsturnatul ambelor găleți, cu curul în sus, peste cele două maldăre de pietre de la capetele saunei, să incindem un pic iadul ăsta, că mai are vreo două respirații și în gheață.

Îmi imaginam cât de cald ar fi și ce tare aș transpira dacă aș face asta, sperând ca imaginația să mă ajute și să îmi fie cald pe bune. Așa, cam cum ți-ai fute burtoasa cu mustață de acasă îmaginandu-ți că e top-modelă, ignorându-i transpirația și mirosul de pește ce străpung printre flocii-i mari.

Și degeaba, că nu părea că e cu mult mai cald decât afară. Din fericire, moșii se simt și își cară carcasele din saună. Le dau 30 de secunde, timp de răzgândire, după care incep a vărsa apă pe foc mai ceva decât cucoșul din “Punguța cu doi bani”.

Demonii iadului abureau peste pietrele învârtoșate, cu un miros tăios de sare, care aproape că îmi făcea nările să sângereze. În numai 5 milimetri de nisip scurs din clepsidra de pe perete temperatura era spre 80 de grade. Așa mai da.

Picătură după picătură, una mai acră și mai sărată decât cealaltă, se scurgeau de pe mine de părea că s-a deschis robinetul cu zeamă de murături stricate.

Toți porii pielii se zbăteau de durere străpunși de zoaiele satanei adunate în mine și în nici 2 minute două coșuri de pe spate, ce fuseseră adineauri doar două puncte roșii și dureroase, se transformaseră in pungi de venin alb sticlos, gata să explodeze și să acopere pereții saunei într-un strat infect de smecleu.

Nisipul se terminase de ceva timp din clepsidră, semn clar că era vremea să mă târâi de acolo, dar în mintea mea încă mai erau mici grăunțe de nisip care se țineau atârnate de sticla răsturnată, așteptând să se scurgă toată zeama duhului celui rău din străfundurile sufletului meu veninos.

Clepsidrele de pe toti pereții se apucau de gâturi și se încolăceau in catene de ADN mai lungi decât coloana infinitului, iar ochii încetaseră de ceva timp să mai privească la pereții goi, supți înspre înăuntru să vadă cum globulele roșii stau înghesuite una într-alta, ținându-se cu toate mâinile de ultimele picături de apă dintre ele, ce se teleportau prin pereții vaselor de sânge, din ce in ce mai gros, la marginea de dinăuntru a pielii , doar pentru a fi împinse în afară, împreună cu ultimele dejecții ce-nfundă gurile de canalizare din șoricul meu.

În sfârșit simt căldura înăuntrul meu mai tare decât afară, se așterne o liniște din care deslușesc doar bătăile grele ale inimii, care se chinuie să pompeze marmeladă deshidratată către creier, pe care o topesc cu foc din plămâni. În liniște simt cum măruntaiele îmi sunt străpunse de un fier de calcat și cum tot ce-a fost odată mâncare e supt de orice urma de apă, iar gazele ce-mi umflă burdihanu’ se umflă în mine și bat la ușa din dos, să iasă afară.

În semiconstiența mea, mă gândesc ce tare ar fi, în zăpușeala asta delirică, să trag o lacrimogenă concentrată. Tare inconștient, probabil Sarin curat pentru următorul oaspete al saunei ce s-ar fi impregnat cu esența necurată a mea. Mă lupt cu dorința de a face un rău nenecesar universului și de a-mi fute karma și bâjbâi spre ieșire în spasme, lacrimi și râuri de zoaie. Un duș rece îmi repune sângele în mișcare și creierul in gândire și-mi decomprimă mațele cât să pot să detonez încărcătura chimică în siguranță, urmând a fi justificat faptul că am ochii roșii cu scuza că am stat prea mult la saună.

Din saună ieși alt om. Unul mai bun și mai curat. Acolo te lepezi de Satana.

O dată, de două ori, de cate ori poți. Preacurat și preafericit e doar Daniel. Noi restul, doar ne menținem vii.