Paradigma imobiliară prin ochii mei

Scriu asta după ce am vândut casa mea. Casa noastră. Banii sunt în contul soției, vreau să zic. Un zid de text, ați fost avertizați.

Merită să ai casa ta?

În special după crash-ul imobiliar din 2008, în special printre mileniali, a apărut din ce în ce mai vocală ideea că sunt fraieri ăia care își cumpără case, că sunt băgați până peste coaie în jugul ratelor și că asta le face mai mult rău decât bine, că muncești până la bătrânețe și plătești minim 2 case ( ceea ce e oarecum corect) și că e mai important să fii mobil, să nu fii legat de o casă, etc. Scriu aceste rânduri din Reading, UK, din chirie, aflat în chirie cu circa 6 luni înainte să vând casa.

Pe scurt, la momentul vânzării n-am simțit jugul ratelor că plătisem deja.

Daar, au fost câteva momente când m-am simțit ținut în loc, însă nu de casa asta în special, sau de decizia de a avea o casă – nu pe asta am clocit-o bine, ci de alte decizii financiare nu așa de inteligente și de un pic de intins mai mult decât era cazul .

A fost o perioada cand suma cheltuielilor părea să fie mai mare decât suma veniturilor și economiile se diminuau ușor încât am intrat în panică. Și cum n-am știut să-mi reduc cheltuielile la vremea aia, am ales să-mi cresc veniturile. Știu că sună a sfaturi de genul mâncați cozonac, dacă n-aveți pâine, dar nu asta vreau să subliniez ci panta descendentă financiara.

Simplu spus, mi-am cumpărat o rablă cu bani împrumutați, salariul pe circa 6 luni, dar de dat inapoi la banca in 5 ani, salariul pe circa 8 luni. N-am sa mai fac asta vreodata, desi intr-un sondaj, care n-a prea avut succes, se pare ca oamenii se împacă cu ideea de a plati venitul pe 6 luni, 1 an, pentru o rablă. Toți milenialii cam au chestia asta. Plătesc venitul lor pe o perioada semnificativă din timp pe produse consumabile, că vorbim de mașini, telefoane, sau cafea la Starbucks și-s ok cu ideea asta.

Aparent, în schimb, nu mai e ok să plătești venitul pe 3-5 ani + dobandă, deci 6-11 ani pe o casă, chestie care-i neconsumabilă și-n general îți păstrează economiile.

Dacă vă întrebați, rabla pe care am cumpărat-o în 2015 cu 15k EUR ( am luat-o ieftin, chilipir oltenesc, serios vorbesc (rabla avea mai puțin de 3 ani împliniți , fără daune semnificative, 40k km, garanție, făcea nouă în prețul de listă circa 39k EUR, dar fusese cumpărată tot pe chilipir – stătuse nouă pe stoc 3 ani, la 33k EUR) ) face acum probabil 7k EUR, DACĂ i-o mai face și pe ăia. Și am mai băgat bani în maintenanță și upgrade-uri, să tot fie 3-4 000 EUR în 4 ani. Nu erau toți necesari, dar nici nu vorbim de sume aruncate aiurea pe ”tuning”.

Apartamentul? A costat 63k EUR în 2012 – am zis în ce hal arăta.

Vorbind strict de renovări – adică excluzând mobila, un calcul sumar arată că a costat cam așa :

10,000 lei renovarea initială de zidărie și parchet ( cca 2300 EUR).

11,417 lei termopanele la toate ferestrele + închiderea a 2 balcoane cu termopan, uși de balcoane, geamuri între camere și balcoane. Chestii de calitate foarte bună, la 7 ani erau în aceeași stare estetică și de funcționare, dar nu de lux. ( cca 2600 EUR)

Schimbatul ușilor si cateva imbunatatiri la instalatia electrica au costat circa 3600 de lei (cca 825 EUR).

2500 de lei ( 570 EUR) schimbatul caloriferelor. Piesele si montajul.

7500 de lei (1750 EUR ) – 3 aparate de aer conditionat.

2000 EUR, refacerea totală a unei băi, stricată ca urmare a unei avarii la bloc.

___________________________

Până aici 12645 EUR.

Am cumpărat mobilă pe comandă ( care a rămas în mare în apartament, în valoare de 2730 lei dormitorul fetelor.

2800 de lei bucatarie.

3600 de lei un dormitor, birou, pantofar, cuier si 2 uși glisante cu oglinzi pe ele. Circa 2000 de euro.

Au mai fost niște încorporabile care au rămas prin bucătărie, să fi făcut și ălea 1000 de euro împreună.

Deci cu tot cu mobilă și o parte din electrocasnice un spor de 15.5k EUR.

Total general 78.5k EUR

Încasat, dupa 7 ani 82k EUR.

Are sens să spun că e INCORECT să calculez profitul așa , pentru că eu am uzat în timpul ăsta cel puțin mobila – aia nici nu ar trebui să o trec la costuri. Și în chirie, mobilă tot trebuie să îți cumperi, sau o plătești în costul chiriei, sau , primești ceva jeguri de îți e silă de ele. Dacă vrei să alegi alegi pe banii tăi.

Apoi, nu eram obligat și nu era nevoie de TREI aparate de aer condiționat, dar la treaba asta eu sunt maniac și n-am stat la discuții. Cu 5000 de lei puteam să fi rezolvat problema mai ieftin, cred.

Am avut, la prima vedere un profit NET de 4.5%, daca pui mobila, sau 8.5% dacă n-o pui (75.6k investiti). Poate ți se pare puțin la 63k EUR investiți ( deși mie îmi convenea de prea și la ban pe ban, vezi mai jos de ce) dar hai să mai luăm în calcul 2 chestii importante. Foarte importante.

Cursul euro când am cumpărat eu apartamentul era 4.37. La vânzare, 4.75. Diferență de 8.6%. În cazul meu particular, am câștigat în mare parte din timp atât lei cât și euro, dar majoritatea câștigați lei în România. Dacă țineați la ciorapul bancar 275,310 lei din 2012 ( echivalentul a 63 000) , poate vă trezeați în 2019 măcar cu 299250 lei, nu? Că erau ceva dobânzi bancare pe leu. Da, doar că eu nu aveam în 2012 suma asta, ci mirobolanta sumă de 6000 EUR avansul și o parte din banii băgați în reparații.

Creditul a fost cu rambursare fixă din principal, adică cu rată și dobândă descrescătoare, adică nu din ăla cu rate egale.

Până la final de 2017, din totalul sumei de 57k EUR creditate, eu mai aveam de plată încă 45k. Deci majoritatea mark-up-ului pe euro l-am făcut în ultimii 2 ani, că atunci au fost banii mei în joc. Hai că nu e rău, nu?

Dar. Eu am plătit în 6 ani ( atât a durat să rambursez creditul ) 12 000 EUR dobânzi. Ai zice că atunci n-am făcut nicio afacere, cu excepția faptului că am făcut. Chiria în 2012 mă costa 350 EUR lunar, într-un apartament care se afla într-o stare mai proastă decat starea la care mi-am adus EU apartamentul cumpărat. Adică pentru un confort semnificativ mai MIC.

La aceeași rată a chiriei ( deși chiriile au crescut între timp ) aș fi plătit pe chirie în 6 ani 25.2K EUR. Hello?! Însă eu am avut apartamentul și de anul trecut de când l-am plătit și pot să spun că până la început de 2019, încă vreo 10 luni deci, am și avut nevoie de el, că altfel l-aș fi pus la vânzare mai devreme. Deci mai bagă un 3500 de euro pe care nu i-am plătit nimănui.

28.7k – 12k = 16.7 k EUR. Banii aștia nu sunt chiar profit, că nu i-am încasat, dar, altfel ar fi trebuit să-i plătesc, ei se regăsesc în banii pe care acum îi avem ( soția, v-am zis) și altfel nu i-am avea, i-ar avea proprietarii apartamentelor în care am locuit.

Cu doar circa 4500 EUR pe an investiți, am reușit să câștig+economisesc circa 23k EUR în 7 ani, adică circa circa 3280 de euro pe an. Da, în ulitmul an am achitat ( și au fost în total mai mult de atâția bani, dar asta ca să pot să fac exit). Puteam continua a la long, până la 25 de ani și eventual să închiriez apartamentul.

De ce nu am făcut-o? Pentru că nu îmi place apartamentul ăla acolo, l-am cumpărat atunci că asta mi-am permis. Iar după 25 de ani ar fi fost tot acolo. Și că un apartament de 4 camere e mai puțin închiriabil decât unul de 2.

Deși, cât aș fi scos acum din chirii? Între 450 și 500 de euro pe lună minus taxe și costuri de maintenanță, estimez că un 3,500-4,000 de euro pe an după bulan ( cu maintenanța). Minus rata la banca, daca nu voiam sa fac exit pe banii mei. Iar asta e o problema dacă nu mai locuiești tu, poate deveni mai profitabil să faci exit?

În concluzie, mă adresez acum milenialilor, lăsând la o parte faptul că n-a putut vreunul să-mi spună unde pula mea va locui el la pensie, dacă acum o parte semnificativă din venituri o aruncă pe chirie, da, merită să ai casa ta față de a sta în chirie. Da, este în mod sigur profitabil și dacă vorbim de mobilitate, eu nu cunosc mulți oameni mai mobili decât mine – pe pariu că nu știți când scriu din UK, când din Suedia, când din București , când de la țară, când din avion, când de dracu știe unde sunt în vreo vacanță sau plimbare.

Majoritatea aruncă mobilitatea asta ca pe o marotă și o bagă pe aia cu casa te ține legat. Pentru că da, o casă te ține legat, cum mă ține pe mine casa de la țară, de mă voi întoarce mereu acolo până voi muri ( sau așa sper acum) , dar nu îmi afectează mobilitatea și nu prea mi-a afectat-o nici apartamentul. Ce mi-a afectat mobilitatea și oportunitatea de a găsi joburi bune mult mai devreme și de a mă muta unde e nevoie ? Gândirea limitată, lipsa de experiență, de viziune și de pregătire, în ordinea asta.

Faptul că am cumpărat o casă M-A AJUTAT.

Ce e de știut? Să nu te întinzi mai mult decât îți poate pielea și cam atât.

De exemplu, eu în 2012 mă uitam la ALTE apartamente, mai mișto, în blocuri mai bune, în blocuri mai noi, în zone mai bune, în zone mai bune și blocuri mai noi, iar la 4 camere totul sărea , chiar și atunci în maxim de crash imobiliar, de 90k EUR. Or, la banii mei de pe vremea aia, 90k era o posibilitate tangibilă, dar cu coarda întinsă un pic mai mult.

Pe scurt la momentul creditului eu aveam venituri circa 1600 EUR lunar din salariu și 1200 dintr-un contract. Soția câștiga mai mult nu, vreo 500 – 800 de EUR pe lună pe un contract. Rata inițială era de vreo 420 EUR pe lună. Deci MULT sub limita mea de suportabilitate. Colegii mei luau imprumuturi blanao, 40% din veniturile familiei și se întindeau la maximul de confort pe care și-l puteau permite atunci.

Eu am considerat și atunci, ca și acum, că-i cam riscant, deși în condițiile pe care le știu acum , uitându-mă în trecut, da, ar fi fost mai mișto să fi cumpărat un apartament mai scump într-o zonă mai bună. Unul pe la 90k care să fi valorat acum 130-140k EUR fără probleme . Alte zone au crescut mai mult la preț.

Dar nu aș fi făcut-o și nu aș face-o nici acum dac-ar fi să decid încă o dată.

Cum nu am cumpărat în anii pre 2009 și nici nu aș fi cumpărat vreodată. Nu doar pentru că eram mai sărac atunci , ci pentru că la salariile de atunci, 1000-1500 de euro, majoritatea cu componentă la negru, deci volatilă, la dobânzile de atunci ( mari și nesigure ), opțiunile de a cumpăra erau pur și simplu proaste, nu numai din perspectiva investițională, cât și din perspectiva încrederii că ai putea plăti.

Dar și cei care au cumpărat atunci, care au putut plăti, deci susține creditul( că ăsta e cel mai important aspect) au ieșit dacă nu câștigați, măcar nu în pagubă. Câștigul e suma economisită pe chirie.

Care e singura parte mai puțin plăcută , dacă e să fim cinstiți? Păi, de exemplu, în 2012 eu îmi permiteam lejer o chirie de 500 de EUR ( ca să mai am și bani de distracție + pus de o parte). Dar trăiam chibzuit. Nici nu aș fi obținut mult prea mult în plus de la 500 EUR/ lună. În apartamentul meu am trăit în condiții așa cam ca la o chirie din aia mai de 800 EUR/ lună – minus zona, că aia nu o puteam schimba, deci spune 600.

În 2017 îmi permiteam LEJER, să plătesc chirie 1500-2000 de euro pe lună, fără griji, că plătesc acum 1500 de lire. Deci puteam locui și eu frumos aicișea , de exemplu, care nu-i exact în aceeași ligă cu zona sau apartamentul unde locuiam eu, chit că în același oraș. Eh, asta nu prea merge că nu are sens, decât dacă vinzi și cumperi acolo. Poți să dai în chirie și să plătești chirie, desigur, dar are mai mult sens să nu plătești taxe la stat dacă poți ( vorbesc de taxe pe banii încasați și apoi taxe pe banii tăi plătiți pe chirie).

Dar, majoritatea puleților care își pun problema așa nu au problema asta că vai, dacă îmi iau apartamentul ăsta din Titan nu mai pot sta în chirie pe șoseaua Nordului, ăstea sunt aspecte care se schimbă în timp și te poți adapta. Numai să vrei.

Vinzi și cumperi cu agenție ?

Mă uit cum aș putea să cumpăr în UK fără agenție, în România e o idee proastă cu crăci să vinzi (sau să cumperi) cu agenție. Nu au ăia ce să îți ofere pentru comisionul pe care îl iau.

Când am cumpărat am fost fraier și mi se părea că nu am timp de futut muște și că nu știu chestii și am operat cu o agenție. E ok , am plătit prostia în comision, mi-am învățat lecția.

Dacă aș fi vândut acum apartamentul cu o agenție m-ar fi costat minim 1650 EUR comisionul. Poate vă gândiți că aș fi obținut mai mulți bani. Sau aș fi vândut mai repede, sau mai fără griji.

Gândiți-vă în continuare, eu am listat apartamentul la vânzare pr la sfârșitul lui mai și am sunat un precontract la începutul lui august. Apartamentele care ”concurau” cu al meu sunt încă la vânzare. Cam toate.

Nu am acceptat nici cererile de vizionare ale agențiilor care îmi spuneau că nu iau comision , că ei iau de la clienți. Eu am făcut-o strict că nu am poftă de timp futut aiurea, agențiile mint mult și îți aduc la ciupeală clienți care nu-s neapărat interesați de apartamentul ăla. În mod clar habar nu au ce vând, majoritatea. Unii erau de-a dreptul enervați că îi ignor și nu vreau să lucrez cu ei. Nu sfătuiesc pe nimeni.

Știu că poate nu aveți de ales, aia e, ghinion.

Cumpărătorii, probabil că s-au bucurat că n-au mai trebuit să cotizeze cu cam aceeași sumă AIUREA pentru că nu ai niciun avantaj nici ca cumpărător să folosești un agent.

Strategia de vânzare

Care nu zic că e cea mai bună, eu fiind zgârciob, sunt mai potrivit și cu adevărat talentat pe poziții de controlul costurilor, achiziții, decât pe vânzări. Pot să fac și asta, dar nu-i skill-ul meu No.1.

Am luat însă model de la modul de vânzare al caselor din UK, pentru că de români m-am lămurit demult că suntem proști. Pentru că.

Cum vinde romulanul case? Se uită la prețurile apartamentelor din zona lui, încearcă să-și imagineze cam pe unde s-ar situa al lui, eventual mai pune o mie în plus, să aibă de unde să lase și la fiecare vizită își arată superioritatea și inflexibilitatea, că el nu lasă la preț, că el știe valoarea apartamentului și să nu îl iei pe el de fraier.

Foarte bună strategie, așa ai și vizite puține, pierzi și clienții intersați și nici nu reușești să-ți faci o idee asupra prețului pieții ca să îți ajustezi așteptările , să vezi punctele tari și punctele slabe, să poți lua ceva măsuri, dacă merită s-o faci.

Cum cumpără romulanul case? Vine, se uită și te întreabă direct ( care e ultimul preț? Cât mai lași din ce cer? Că el nu are timp de figuri.

Sau, zice că-i place, că te caută el, dar dacă nu îi spui o sumă certă cu care ai fi dispus să vinzi la sigur nu face nicio ofertă, sau amână ofertarea. În detrimentul lui, desigur.

Strategia mea de vânzare?

Cum habar n-aveam prețul pieței, am început ca romulanul vânzător, luat prețul care mi s-a părut mie de referință, am mai pus o mie, să fiu și eu un clasic, deci 86k EUR , și am așteptat. După primele întrebări, care relatau că nu-i nimeni realist interesat măcar să vadă apartamentul listat la suma aia ( deși înauntru era promițator) din cauză de zonă ( revin, că e important ) am început să scad din preț cu talent, ca și cum nu lăsam de la mine.

Realitatea e că o data luată decizia de vânzare nu lași de la tine, afișezi doar prețuri de încercare pentru a testa piața.

Prima treaptă a fost 84k, că dacă am zis că referința e la 85k și la 86k nu vine nimeni, pe mine mă interesează să vină lumea. Și au început să vină, eu nu eram în România se ocupau frate-meu și cumnată-mea de vizite.

La început nu făcea nimeni nicio ofertă și pentru că așteptau ei să ajung eu în România, pentru că nu erau neapărat interesați să cumpere atunci, pentru că așteptau să mai scadă să se facă chilipir, pentru că ajungeau acolo și constatau că s-ar putea să nu aibă bani, comparând cu ce mai văzuseră etc, psihoze de cumpărători proști.

Toți m-au întrebat dacă prețul e negociabil și le-am spus că evident că este, nu știu dacă se negociază mult sau puțin, eu amlistat apartamentul , primesc orice oferte, la sfârșitul perioadei de vizionări îi contactez, să le spun una alta.

Aici am intrat în conflict cu mentalitatea de cumpărător romulan târgoveț, care crede că merge face o ofertă și îi spui pe loc dacă-i bine, cât mai lași , chestii din astea, el crede că tu discuți atunci doar cu el, că doar el e interesat, ceea ce este și cazul de foarte multe ori, datorita mentalității vânzătorului romulan.

Majoritatea m-au întrebat la modul: ”Păi cum, dacă vă fac o ofertă și vă convine nu mi-l vindeți mie? Iar eu le răspundeam – ba da, când o să știu dacă oferta dumneavoastră îmi convine, dacă îmi convine, vi-l vând , desigur. Dacă îmi faceți o ofertă de nerefuzat bineînțeles că vi-l vând. ”Și li se ardeau circuitele la asta.

Cum veneau numai turmentați am mai tras o mie din preț, c-am zis că nu lăsam de la mine, că banii i-a luat soția. La 83k trebuia să fac programări, că nu mai mergea așa. Dar tot nehotărâți. Când am ajuns in România, am mai scăzut o mie, că timpul meu e limitat, iar la 82k veneau 5-6 pe zi să-l vadă. Și nici ofertele nu mai erau chiar de 70-75k la mișto, se mai apropiau de valoare. Au fost 2 zile de vizionări pe care le-am ținut noi. În ziua 2 au venit cumparătorii și cu încă o familie foarte interesată pentru că își vânduseră deja apartamentul lor și trebuiau să se mute.

Cumpărătorii au făcut primii oferta de 80k, care sincer, era acceptabilă, eram pregătit psihologic să merg mai jos, după cum am zis mai sus, dar i-am anunțat că mai sunt 3 vizionări și trebuie să le permit și să aștept și ofertele lor. Daca nimeni nu oferă mai mult, le vând lor. Ei au spus că dacă oferă cineva mai mult să-i sun

Cealaltă familie care a venit pe urmă a făcut o ofertă și mai pe urmă, aceeași sumă, dar au zis că ei plătesc și suma cerută, că se grăbesc și le place.

Normal, în pula mea, că le place, că apartamentele listate la 81-85k EUR nu arătau măcar ca al nostru. DAR NICI NU S-AU VÂNDUT până acum.

În poziția asta puteam ”organiza” o mică licitație și să mă duc în sus față de ultimul preț listat , dar mă cam grăbeam, că o zi de muncă la mine face destui bani să nu merite futaiul cu clienții și puteam risca să-i răzgândesc pe toți. Dacă mai aveam timp de futut cu vizionări , serios c-o făceam.

Așa le-am spus primilor cinstit că am ofertă pe suma listată, dac-o plătesc ei li-l vând, pentru că ei au fost primii care s-au oferit să-l plătească, le-am spus celor din urmă că cineva a făcut deja ofertă pe suma cerută ( primul venit, primul servit, taică) și că dacă se răzgândesc am să îi caut pe ei să li-l vând la același preț și că nu accept o ofertă mai mare în momentul ăla.

Repet, dacă aveam timp ( dar timpul meu era ocupat cam 120% în perioada aia și cam pula relaxare ) , puteam obține lejer 83-84k. Dar eu primesc pe 2 zile de muncă cam tot diferența, așa că pula mea.

LATER EDIT:

Listarea

Știu că vrei să te tragi pe cur când vinzi, dar plătește publicitate, că altfel nu te găsesc ăștia care cumpără că-s și leneși și e greu de căutat. Te vor găsi doar agențiile.

Eu am pus anunțul pe : OLX, Anuntul.ro, Imobiliare.ro, Homezz.ro

La toate am plătit promovare, adică să apară anunțul printre primele , sau să fie urcat primul în lista ( anunțul.ro) din când în când. A coincis cu momentele când au crescut numărul de solicitări de vizionare.

În total estimez un cost de circa 100 de euro in 2 luni și jumătate de promovare.

Scrie în anunț că ești proprietar, că nu lucrezi cu agenții, dacă nu lucrezi, contează. Dacă vrei să vinzi apartamentul singur nu accepta propunerile niciunei agenții că dacă cred că au șansa să-ți vândă coșmelia îți vor relista ei anunțul prin toate locurile și-l vor pune mereu înaintea alui tău și dificil să mai ajungă cineva la tine direct. Dacă lucrezi cu agenții, mă gândesc că nu mai are rost să mai dai tu bani pe listări și ce mai e. Măcar știi o treabă.

Am zis că revin cu zona, dar am uitat , normal. Așa că editez.

Evident că ce-ați văzut în absolut toate filmele de la Hollywood în care cineva vinde și cumpără o casă e adevărat – location, location, location.

Același apartament, fără nimic în plus, dacă ar fi fost în același bloc dar în altă zonă ar fi valorat cu totul alte sume. Uitați-vă un pic mai jos. Reperele sunt orientative, in cadrul zonelor radial distanțate de centru exista microzone un pic mai bune, sau mai proaste in funcție de stații de metrou, parcuri și alte repere locale, la fel cum, daca faci aceeași scară către nord, distribuția e foarte diferită. Desenul nu-i pentru a mapa Bucureștiul, ci pentru a arăta diferența pe care o oferă o zonă indiferent de ce ai tu în casă. Că de aia îi spune ”prețul zonei”.

Astea erau relativ la fel și-n 2007 și-n 2012, nu cifrele exacte, ci gradientul procentual. Știam asta și când am cumpărat și acum.

Pentru că știam, am ajuns la o concluzie foarte-foarte simplă. Dacă cumperi în zone ieftine, la săraci, adică, nu merită ( dacă vrei să vinzi ) să faci lux și eleganță la tine în casă, că n-ai să scoți vreodată banii ăia pe investiție. Sigur, trăiești tu mișto, dar s-ar putea să te doară dacă bagi 50k EUR într-o cutie de beton ( am auzit sume din astea nu va cruciți) în speranța că iți iei tu banii ăia. N-ai să-i iei ,decât DACA, dintr-un motiv neașteptat ( se construiește vreun mall, o stație de metrou) crește prețul zonei la tine.

Altfel, orice aș fi făcut eu în apartamentul ăla, în zona aia nu puteam vinde cu mai mult de 90k – dar aia maxim , maximorum ( și mă raportez la prețurile de anul ăsta, evident).

Problema însă e că, dacă vrei să vinzi sensibil peste prețul zonei într-o zonă de săraci nu atragi foarte mulți posibili cumpărători. Și aștepți.

Uită-te pe scara aia și spune sincer, dacă ai avea 10k în plus, nu ai căuta mai bine ceva în dreptul bățului ăluia de +10k? Chit că-i mai nașpa estetic și dpv confort, rezolvi tu asta în câțiva ani, nu? Plm și eu aș fi făcut același lucru, dacă aș fi avut/ bugetat încă 10k , decât să iau un apartament super bengă unde locuiam eu.

Așa că da, din ciclul, daca nu-ți permiți pâine, mănâncă cozonac, sfatul evident e să cauți o zonă mai bună, pe care eu nu l-am urmat pentru că primul sfat e să nu te intinzi mai mult decât îți poate pielea ( live within your means).

De aia, pariul meu a fost să fac cotețul ăla să arate mai bine decât media zonei, dar nu fantastic și să vând la prețul mediu al zonei.

Plm, întotdeauna e bine cât ai un plan, planul meu implică că poți trăi fără elemente de super-lux, că nu te-ai născut boier.

Dacă nu, e ok, toți plătim pentru viciile noastre, doar ia în calcul și nu te aștepta că dacă alegi o zonă ieftină să-ți plătească cineva luxul dezvoltat acolo. Sau, poate, dar cred că o să aștepți ceva vreme până vinzi.

La fel de important este , în București, anul construcției, dacă-i mai înaltă de P+2 ( zic eu). Adică, dacă-i bloc, nu casă. De ce, e evident, nu mai intru și-n detaliile ăstea. Tot ce pot să spun e că în zona mea , anul construcției mai devreme decât 1977 te penalizeaza cu cam 10k EUR, grosso modo. Sunt apartamente listate mai sus de pragul ăsta, dar, evident, nu se vând. Și oricum , nu prea se vând dacă-s mai vechi.

Degeaba scriu proprietarii că-i bloc bun, construit super-bine, mai bine decât ăstea noi, că-s vecini mișto, că au montată ei o țeavă prin care curge miere la robinet, sau și mai tare, țuică de pere, că nu prostești pe nimeni, -10k sau nu vinzi. În centru penalizările sunt și mai mari, pentru că-n centru chiar au căzut blocuri și cam arată ălea ca și cum stau să cadă.