Foarfece: Prima tunsoare ok in UK

Dacă vă las impresia că mă tund o dată la 6 luni, cam așa și e. Că mai des nu am curaj în UK. Glumesc, dar până acum am reușit să-mi pun vizite la frizer în perioadele când am fost în România și ieșea cam o dată pe lună ( mai mult sau mai puțin).

Ultima data am nimerit duminica si era, evident, plin cu coadă pe oriunde era deschis. Nu-i bai , eu nu am o problemă să arăt ca Tarzan, ăia din jurul meu au.

Dar trebuie să merg la muedeji săptămâna aviatoare și mi-era frică că nu mă mai cunosc, iar sâmbătă, fiind in centru cu alte treburi, hai să mă și tund.

Și mă îndeamnă soția să intru într-un salon. Băi, mie nu-mi prea plac boierelile ăstea cu saloooon; eu vreau la frizerie . Dar te descurci cu ce ai.

Intru acolo, pe un fel de High Street, să întreb dacă au un frizer liber. Și întreb la recepție.

-Așteaptă un moment, sun să întreb.

M-am prins că nu e a bună, adica, băi, unde pula mea suni? Și da, era cineva, o tipă care a venit mi-a zâmbit și mi-a luat haina de a pus-o în dressing, după care m-a așezat pe scaun să mă-ntrebe ce să-mi facă pe un ton de credeam că am nimerit salonul. Voiam să zic că am greșit, dar deh, freudian slip, nu mai corectez.

Conturu’ și aranjat pe la spate și prin părți și-n rest doar vârfuri, maxim un centimetru, de sănătate.

Stop cadru. Bă și-acum îmi dau seama că de fapt mi-au cam crescut pretențiile la tuns în ultimii 10 ani și poate că sunt căcănar să vreau un tuns de duzină. Știu că ce-am spus pare simplu și ar trebui să fie, dar pe la frizeriile de cazarmă lumea nu prea știe din ăstea, nici prin România.

Că majoritatea se tund în grade și forme diverse de periuțe prin părți și la spate și în diferite feluri pe deasupra și modele de perciuni, dar un lucru e cam des la fel. Când te uiți la ei arată așa ca din filmele americane. Ălea cu război, de îți vine să-i intrebi unde e valiza de lemn .

Ori mie nu îmi (mai) plac stilurile ălea de soldat/pușcăriaș/interlop. Și nici ăla de păpușoi pizdeț cu coame și înfoieturi. Cam greu să ma tundă cineva cum vreau eu. Să arăt așa a om cât de cât, fără tușe accentuate, fără să arăt ca și cum aș fi luat la abrig, să pară doar că am părul aranjat și să mai stea cât de cât ok și spre mai lung. Iar asta nu știu cum s-o descriu unui frizer altfel decât prin enunțul succint de mai sus, dar nu-i neapărat că și înțeleg. Mai mult nu.

Spune duduia că a-nțeles, în gândul meu zic ”aha, lasă că văd eu”. Ori gândesc prea tare, ori au ăștia procese de lucru cu clientul prea tari , că-ncepe duduia să-mi repete ce crede ea că a înțeles și ce urmează să facă ca să obțină ce i-am cerut eu. Deja sunt oarecum mulțumit și surprins și ( ca oltenii) mă întreb în mintea mea: Hmm, oare cât pula mea o să coste?

Și-mi zice că tre să-mi ude părul că e creț și… plm, da, bagă mare. Nu că nu așa, hai cu mine.

Haida.

Și mă dă pe mâna alteia mai umflate care să mă spele pe cap. Bă, io mă spălasem acasă înainte să plec, că nu-s chiar cu pământ sub unghii, dar nu comentăm procedurile. Foarte bine. Mă așază tanti pe un scaun din ăla de masaj din malluri, mă întreabă dacă stau bine și încă ceva ce n-am înțeles pentru că pula mea așa e când vorbești cu bile prin limbă și prin buze, te mai înțelege pula mea. Și zic, că da, sunt bine.

Și dă drumul la scaunul de masaj, bă și primele două lucruri care-mi vin în minte e că nu prea îmi place masajul și să mă spele cineva pe cap, dar masajul ăla făcut de scaune care vibrează chiar nu-l suport. Mă întreabă tanti dacă vreau să-mi facă masaj la cap în timp ce mă spală.

Nu, pula mea nu. Dar presupun ca cerceii din limbă o împiedică și să audă un ”No, I am alright, thanks!”. Și bagă. Bă, pe de altă parte a fost ok. Dacă găseam butonul să opresc scaunul ăla enervant puteam să mai stau să mai mai spele vreo 2 ore și probabil plăteam cu toate cardurile. Că la aia mă gândeam .

După care mă ia frizerița în primire din nou, își pune , ostentativ , o foarfecă pe degete, din aia cu ornamente și figuri, custom made, etc.

Și începe. Țaca-țaca, încet încet, câte un pic , câte puțin, pe la spate , prin părți se învărtea în scaun în jurul meu și am remarcat câteva chestii.

1. A durat aproape o oră să mă tundă . Nu exagerez, în București în 15 minute, maxim 20 sunt gata. Femeia m-a întrebat dacă vreau o cafea, dar mă gândeam , cum pula mea , o beau cu păr? Nu, merci. La cum tundea nu cred că ar fi scăpat vreun fir de păr în ceașcă, că părea să le taie așa , câte unul. Well, data viitoare, comand și o cafea și-un sex oral între timp, dacă tot pierd atât timp.

2. Nu m-a ciupit deloc. Nu prea există să-mi aduc aminte vreun episod de tuns în care să nu mă ciupă frizerul măcar un pic. Plm, intră la categoria se mai întâmplă și nici nu mă mai deranjez – și dacă mă tund singur mă mai ciup. Așa e când ai părul creț , încurcat ( plm , nu ma pieptăn defel), etc. Dar nu.

3. Nu m-a pus să mut capul nu știu cum să ma apese să mă ”dar stai, dom’ne drept, să te pot tunde, că-ți tai urechea acuma!”. Nope. Cum am zis s-a învârtit în jurul meu ca Puna în jurul Pământului, tot o dată la 29 de zile până când, după ce s-a făcut întuneric afară, a terminat.

Bă eu sunt mulțumit așa și așa, a ieși cam ca-n București, dar pe soție nu prea am mai auzit-o să zică ”te-a tuns bine”. Până acum.

Aaa, cât costă?

36 de lire. 40 cu bacșiș, că nu mai ceri restul la hârtia de 40 de lire pe care o plătești cu cardul. Să fim domni, zic, dacă am intrat acolo și dacă tot s-au purtat cam deasupra măsurii nasului meu.

Mda. Nicicum nu-i bine. Sper data viitoare să mă pot tunde la Bucale City, că totuși 40 de lire, ăia sunt banii de frizer pe mai mult de jumătate de an, în România 🙂