iPhone Bias #2. Londra

Cum stau eu in public la concert pe ultimul rând ( imi atrage atenția soția ca nu e ultimul, mai sunt balcoane deasupra ) și mă uit în telefon așteptând, la fel face majoritatea .

Le văd telefoanele, până la 6 rânduri distanță, destul cât să îmi dau seama ce telefoane au. Pe rază de două scaune văd și și ce citesc, ochelarii ăștia noi fac toți banii.

Treaba e că, în jurul meu, în afară de mine și de soție nu mai are nimeni altceva decât iPhone.

Mă uit și mă tot uit și nu. Nu contează de generație , dar iPhone.

Am numărat până la urmă un telefon Samsung , la 18 iPhone. În metrou am constatat relativ același trend. Nu am mai ținut numărătoarea, dar am mai văzut două telefoane care nu erau iPhone. Unul era din ăla vechi, cu taste, și îl avea un român din ăla cu vestă reflectorizantă .

Cu nu mai mult de două luni în urmă am  făcut același “studiu”, de-a lungul mai multor zile, dar în Reading, un oraș mai mic, mai de săraci ( mă gândesc ) unde am ajuns la o concluzie inversă, cum că iPhone e minoritar .

Iar acum stau și mă gândesc cum să intetpretez asta . Anume cine au iphone și ce îi caracterizează?

– În Londra pare că lumea preferă și are iPhone.

-In Reading, nu.

Ce fel de oameni locuiesc în Londra? Unii cu salarii mai mari? Poate, dar, unii din ăia din Londra nu par mai înstăriți decât ăia din Reading și mă întreb dacă nu cumva faptul că locuiești în Londra e un trigger în sine, anume că un anumit tip de oameni sunt atrași de orașul ăla și trebuie doar să descopăr ce tip.

Pe proiectul meu am numărat 9 persoane distincte carora le-am văzut telefoanele.

5 au iphone.

1 locuiește în Stockholm și e consultant pe o poziție de Middle Management.

Unul e colegul din Oxford.

Altul e un manager pe alt departament.

Un alt tip e consultant pe o poziție similară, dar vine de la o companie de consultanță. Adică salariat pe bani ok ( ca salariu), dar nu destui să își cumpere singur telefonul, îl primește de la firmă.

Și e supărat că nu îi fac ăia upgrade la iPhone 11, că e prea scump. Maxim 8. Nici companiile de consultanță se pare că nu mai țin pasul cu iphone la prețuri. Ai mei de la 7 nu îl mai dădeau fără ceva participare din partea angajatului. Nu mult, două trei sute, de gust.  Atunci mi-am dat seama că tre’ să plec, când compania e prea zgârcită să iți dea salariu cât să îți poți permite unul fără sughițuri, nici nu ți-l cumpără ei o dată la 2-3 ani, dar încasează câte unul pe zi pe tine .

M-am amuzat cu spasme când colegul meu a zis că compania lui e așa de mișto și nu ar pleca nicio dată de la ei.

I-am spus că are apucături schizofrenice și s-a supărat un pic pe mine. Cred că i-a trecut când i-am explicat că facem relativ aceeași muncă și totuși eu îmi pot cumpăra pe fiecare lună câte un iPhone 11 și mă doare în pulă.

Evident că m-a întrebat că dacă e chiar așa ce pula mea caut cu janghina asta cu ecranul spart.

E ok, e bine să lași o urmă de în tot ce spui .

Numărul cinci l-am văzut la o tanti care se văita într-una că e plătită prost (față de consultanți) . Pula mea, e de prost gust să ai un telefon mai scump, sau o rablă mai nouă și mai scumpă decât mine și pe urmă să te vaiți de bani.

Că dau și împrumut, dar cu camătă.

Uitându-mă la toți oamenii pe care îi cunosc am încropit un pattern cu privire la posesorii de iPhone care nu știu cât de mult se extinde în lumea largă.