Supi că am futut telefonul înainte de vacanță, împachetam drona să nu uit de ea oriunde m-oi duce, dacă m-oi mai duce în vacanță pe finalul ăsta de an, și nu am realizat că am făcut rezervare la taxi de pe numărul de UK care e in telefonul ăla, iar dacă îmi dau ăia SMS nu văd nimica. Numai bine că întârzie să vină, că e aglomerat și dracu să-i pieptăne și ies afară să văd când vine șoferul, din moment ce nu mă poate contacta, după ce mă asigură dispecerul că vine sigur.
Într-o abrambureală și dezorganizare care va fi fost ultima oară când se întâmplă așa, la care nu vreau să mă gândesc că încep s-o asociez cu două expresii periculoase numite “divorț” și “nevoie de libertate”, am uitat și drona în UK – perfect ca să nu mai am poftă de nicio vacanță sau altceva pe finalul asta de an, altceva decât să mă ascund sub o piatră și să aștept să treacă demonii Crăciunului sau ce căcat se întâmplă.
Și cum zisei, plec eu happy-happy să lucrez ultima zi din Malta și să îmi rezolv niște treburi de pe acolo. La aeroport, în Heathrow, dau să scot electronicele din bagaj dar nu mă lasă o pizdă de la banda de bagaje, care zice că ea vrea să pun separat dăcât calculatoarele și tabletele, dacă am. Păi oi vrea tu așa, dar scannerele voastre nu se vor bucura la cele 5 kile de cabluri, adaptoare , stick-uri USB, camera auto și restul de etc-uri care îi fac și pe ăia de la SS să ridice o sprânceană sau două. Nu-i pasă.
Bine, tanti. Le bag la loc cum vrea ea și îi dau drumul înainte. După care bipăie scanerul la rucsac, NORMAL. Îl trec ăia pe banda de control manual și pierd inutil vreo 10 minute cu o altă tanti care scoate tot și îi explic pentru ce e fiecare cablu, punga cu SIM-uri, căciula de prezervative, perechea de chiloți pentru urgențe și ce mai scoate ea de acolo, adică tot ce e în rucsac.
Le dă pe toate cu un detector, le mai scanează o dată și îmi trântește hard disk-ul extern. Cică, sorry. E ok, se mai întâmplă, muie.
Ajuns în Malta, văd că zgarciții dracului ne primesc cu camera rece și aerul condiționat e necurățat din paleocene, deci dormim în frig că nu am poftă să li se desfunde aerul condiționat cu mine în cameră. Rezolvăm mâine.
Mâine dau drumul la calculator și mă uit să iau pozele ălea recuperate din telefon de pe hardiskul pe care l-a scăpat pizda aia ieri, scăpa-i-aș pula prin cur și după aia prin gură de vită, că nu mai merge.
Și nu le mai pot recupera din telefon că nu mai văd nimic. Și nici de pe card, că cardul vieții dacă îl pui ca extensie separată nu e criptat. Dacă îl setezi în simbioză cu storage-ul principal este, dar e legat de device, androidul morților mă-sii.
Și nu e de poze așa în general, ci de 2 anume care sunt de fapt două bonuri de la restaurante din ultima deplasare, pe care trebuie să le deconteze clientul. Dacă le pot pune pe decont. Cam 45 de euro. Fiecare.
Mă întreabă soția ce fac: Plâng. Că mi-am uitat cureaua de la pantaloni în UK și nu numai că nu am cu ce să mă atârn de grindă, dar și pică după mine.
Veață-veață, pantaloni legați cu ață.
Apăs ca maimuța pe un ecran negru, am reușit să nimeresc PIN-ul pe nevăzute și acum mă chinui să nimeresc secvența de slide-uri și tap-uri cu care, după conectarea la USB să pot selecta dispozitivul în modul “transfer fișiere” , altfel e blocat doar pe încărcare. De ce nu am deblocat protecția asta cât încă mai vedeam ceva pe ecran ? DE PROST.
De ce pula mea umblu cu hard-diskuri externe mecanice ? De zgarcit, încă ăsta e unul care a dat fail într-un server și l-am “reparat ” cu hdd regenerator.
Asta ca să nu îmi plangeți de milă. Merit tot ce mi se întâmplă.
Într-un final, după ce diskul ratează și în HD Tune și în orice, mă gândesc – bă, dacă de la șoc a ieșit din interfața SATA? Dau să-l desfac, dar nu am surubelniță că nu poți trece cu astea prin aeroport, nu am răbdare să găsesc un cuțit potrivit, îl desfac cu mâinile și rup piciorușele case-ului.
8 lire!
Prin reducere la absurdul comediei, vad că presupunerea mea era corectă. Dacă aveam răbdare până în România, aș fi recuperat datele fără costuri. E ok, se peticește și ăsta cu niște mastic sau scoci și nici nu vreau să mă gândesc care-s posibilele urmări ale unei asemenea strategii, că oricare ar fi, eu tot așa fac, după care am să mă vait că n-am avut noroc în viață.
