De vacanță. Educație și ce drepturi au copii

Copiii au ce drepturi le permiți, în principiu.

Sigur că există unele obligatorii definite de lege, dar dincolo de asta e vorba de principii, alegeri și ce îți permiți , ca părinte, că familie , să le oferi.

În limita sărăciei , părinții mei mi-au permis dreptul la decizie în privința planurilor cu privire la viața mea. Și m-au susținut (încă o fac ) după puterea lor .

Ar trebui să scriu rândurile astea de pe o plajă mișto din Las Palmas de unde rezervase soția ceva frumos (și costisitor) să placă la toată lumea.

În schimb, scriu din Camber Sands , unde am fost și anul trecut și nu aș mai merge, dar pula mea, anul ăsta se vede că nu e anul meu, lol. E mișto, dar în timp ce caută copiii marea care e fugită cu mareea la un kilometru înspre Franța, iar eu sunt așezat pe preșul de nisip, ca să nu îl fute vântul, care îmi bombardează ecranul și mă sablează și în cur, incerc să scriu asta.

Îmi ia șapca de vreo două ori, fug după ea, mă întorc, prind și preșul care vrea să fugă de sub rucsaci și îmi dau seama de ce vin ăștia in UK la mare cu cortul și un fel de gărduleț – tre’ să îmi iau și eu scule ca ale lor.

Mă așez înapoi, dau să mai scriu două rânduri, dar mi le șterge vântul din cap, care îmi umple urechile cu nisip și mă face să tremur intr-atât încât scap o bășină și văd cum o smulge vântul și fuge cu ea în dinți și îi umple nasul de sânge unei grase vreo 10 metri mai încolo, care se tăvălește pe jos , îi intră unuia prin masca anticovid, care nu e totuși anti-sarin, și se usucă pe loc, iar apoi le fărâmă unora cortul mai încolo. Cel puțin în mintea mea. Cam așa de mișto.

Dar mă gândesc la Las Palmas și cum căutasem eu un centru de scufundări PADI de 5 stele și mașină să închiriem și nu că bănuiesc că sunt planul și Oceanul mai mișto, dar îmi luasem concediu , că na, a zis soția că să petrec și eu timp cu copiii, etc, deși nu-s eu fan concedii când merg cu copiii in vacanță. Cineva trebuie să plătească masa și dansul. Concediu pe care nu îl mai pot da înapoi , deși am incercat de când mi-a zis copilul cel mare că nu vrea să meargă, cu foarte mult timp în avans, practic în ultima zi in care puteam anula, cu două zile înainte de zbor. Asta că l-am întrebat eu că a comentat ceva cu două zile în avans.

În mod normal îi futeam un capac să se reseteze, că nu ne schimbă planurile tuturor cu două zile înainte de călătorie. Că costă.

Dar dacă motivul e virusul pizdii, că se teme pentru viața ei și pentru că dacă se întâmplă ceva nu mai putem merge in România sau dacă își îmbolnăvește bunicii de acolo, pula mea , nu am argumente.

Orice om ar trebui să aibă dreptul să aleagă riscurile pe care și le asumă, ce vrea să facă cu viața lui, etc. Și e evident că în practică nu se întâmplă asta nici cu adulții , daramite cu copiii, dar stăteam așa și mă gândeam vreo două milisecunde, băi pula mea, e genul de decizie pe care nu o pot lua eu pentru nimeni . Cred că greșește , eu am alte valori cu privire la ce vreau de la viață și ce riscuri pot să îmi asum, dar pentru mine. Cred că toți pierdem cate ceva și mi se pare cel puțin peste înțelegerea mea cum un copil căruia îi place să călătorească refuză o vacanță pe o insulă mișto, pentru că vrea să fie în siguranță la țară. În România, lol.

Bine, mi-e greu să înțeleg asta că ai mei nu m-au dus pe mine la 3 ani jumate în Atena, la 6 in Franța și la 8 in Danemarca. Mnu prea. Eu, să fi auzit de așa ceva la vârsta aia,putea să fie ciuma și holera la ușă , îmi băgam pula și îmi asumam riscul, până la aceeași vârstă cea mai memorabila vacanță ( mi-o amintesc și acum ) fusese la Herculane, plm. Și singura, că restul acas’. Sau la părinții lu’ mama. Ori duceam vaca noastră la câmp dimineața și o luam seara, ori mergeam cu bunicul pe dealuri cu vacile și oile lui toată ziua.

Și totuși ai mei mi-au dat mereu de ales, între ce și-au permis ei, desigur. Mama, mai puțin, dar tata cam a fost ca mine. Iar uneori eram încăpățânat și prost. Iar tata îmi spunea – bă, puță, dacă așa vrei, facem ca tine, treaba ta , tu pierzi. Și așa se și întâmpla.

Bine, nu de vacanță mor eu, restul sunt preocupați de asta , dar eu mă gândesc ca un evreu la bani, că nu am putut anula concediul de la muncă , că costă avionul reprogramat către România mai mult. Astea.

Copiii nu au griji din astea. Ei cred că “lasă tati, acum te joci cu noi” . Aha.

Cumva pot să pun asta sub preș cu ideea că educația și libertatea costă.

Dar nu prea pot să pun sub preș faptul că îi întreb respectuos pe ai mei dacă sigur nu au nevoie de mine, că eu nu mai am concediu și mă trimit să mă odihnesc că le prinde și lor bine o economie de niste câteva miuțe.

Și totuși în prima zi liberă , de dimineață…

Jet mă, puneți mâna pe muncă sau plătiți. Păi nu mă duc eu să joc fotbal cu copiii in parc mai bine, să mă odihnesc, cum mi-au sugerat?

(…)

Și dupé aceea , în timp ce conduceam eu înspre casă aseară, iar ăia munceau ca proștii de 24 de ore ne-făcând nimic…

Ei lasă că mă învârt eu de ceva și săptămâna viitoare. #i-ampuslaplata

Care și-o mai lua concediu de vacanța copiilor, când se poate altfel.