Urlă!

Nu știu ce făceam dar nu aveam nici timp nici poftă să îmi verific mesajele pe telefon. Iar asta e grav. Pentru vreo 20 de minute, nu chiar toată ziua. Și văd pe la ora 11:00 că la 10:40 mi-au trimis de la școală mesaj că nu a ajuns copilul ăl mare și că eu nu le-am spus că lipsește și să le dau socoteală!

Băăă coaie, la 10:40? În Romulania ar fi sunat învățătoarea ( vorbesc de chestii vechi , de acum 2 ani, nu știu ce fac la gimnaziu ) probabil după sau in prima oră dacă se întâmpla asta. Iar aici ăștia o fac doar pentru că e o școală strictă.

Adică eu nu aveam ce socoteală să le dau, ci să le cer, că trimiseserăm copilul în dimineața aia cu autobuzul școlar, nu din ăla public , să zici că se dă jos la următoarea și pleacă să bage o iarbă cu colegii, sau cu vreun bagabont.

Mesajul mai arăta și prost, de zici că e phishing. Ia:

Zic, fie eroare, fie phishing, 012…910 nu e număr pe bune. Chiar nu poți suna la el ( am incercat ).

Sun la școală și îi întreb: – Bă, ce ziceți voi acolo e pe bune? Sau eroare .

-Pe bune.

-Păi atunci, eu sunt ăla îngrijorat, că copilul trebuia să fie în posesia voastră.

-Stai că mai verificăm o dată.

-Mai verificați.

Puteam să o sun, dar e un pic cam strict acolo – am zis, hai să nu facem probleme chiar de la început.

Mă sună înapoi.

-Alo domnu’, e ok, a ajuns, dar să îi spuneți acasă să strige “prezent” mai tare, că nu a auzit-o omul nostru.

– Băăă…