O idee gândită la băutură: Cred că aveam nevoie de o pandemie

Am citit deunăzi un articol despre patternuri comportamentale ( îl recomand, dacă vă plictisiți) sociale din timpul pandemiilor. E un raționament bazat pe teoria evolutiva a jocurilor (EGT), am studiat un pic în liceu la programare despre asta, dar nu intru in detalii.

Am să las la o parte ce zice articolul, scris prin septembrie anul trecut, care descrie binișor comportamentul maselor, cât și comportamentul de management politic, după ce desprind doar două idei :

E un aspect normal ca inițial să ai free-raiders, oameni care nu se supun sacrificiilor ( regulilor ) , pentru a culege doar beneficii, câtă vreme sistemul nu este regulat central ( am mâna sus), iar pe măsură ce ”jocul” pedepsește judecâtorii cinstiți și angajați, ai situații destabilizatoare de ”pedepse antisociale”, adică sancționarea celor care cooperează, până când jocul evolueaza în rezultate defectuase, moment în care ”free-raiderii” și rebelii sunt forțați fie să coopereze fie să colapseze sistemul. După care intervine faza de adeziune la cooperare în momentul în care investițiile răsplătesc investitorii. Din păcate sistemele lăsate perfect liber nu au garanția că păstrează masa critică de cooperare și nu colapsează. De aia vedeți și intervenții de la guverne, care chit că nu au neapărat sens științific, cu legătură la rezultatele interdicțiilor și penalităților impuse, stimulează în mod abstract uniunea și cooperarea și penalizează comportamentele antisociale.

Astea s-au făcut diferit de la țară la țară, în UK cu șpăgi de stat acasă, în România cu bătaie și pișat ( la propriu pe oameni), dar s-au făcut, că să nu credeți că ăștia care ne mână ca pe oi sunt chiar atât de proști. La astea se pricep un pic mai bine decât la medicină, că modelul e vechi și relativ universal, n-are nevoie de cercetare.

Acuma că ce m-a lovit în cap de cred eu că aveam nevoie de o pandemie. Pandemia asta, până la urmă, a schimbat niște lucruri în cooperarea umană, în retribuție, în apreciere ( nu luați seama la proștii care strigă huo către ăia de la ATI. România a avut vreun milion de cazuri înregistrate și n-au fost toate ușoare. Uk vreo 4 milioane și ceva. Toți oamenii ăștia au învățat ceva, un pic, luptându-se cu boala, chit că tot proști sunt, chit că picul ăla e mic, dar negreșit ceva-ceva a învățat fiecare.

Lucrurile ăstea nu se văd acum imediat, dar vor acționa ca ceea ce ne place să numim ”școala vieții” , cu care se laudă toți proștii atâta că mai degrabă n-o au.

După mintea mea omenirea era de câțiva ani buni culcată pe-o ureche și devenea un gradual mai proastă. De regulă, după încercări, oamenii ( orice cireadă de organisme capabile să învețe ceva), una că devin colectiv un pic mai inteligenți, mai aplecată către cercetare și progres, un pic mai mult pe investiții abstracte decât pe ce bag în gură și ce trag e pulă.

Iar pandemia e pe undeva mai bună decât un război, e mai în spiritul actual nedistruptiv, cu costuri suportabile, care permite construcția pe infrastructura existentă, nu recurge la tabula rasa în ceea ce privește geografii și popoare.

Raționamentul meu e unul abstract de tipul ”ce nu te omoară…” și mă uit la diverse perioade din istorie pentru a valida asta. Singura condiție este aia din articolul citat inițial, ca treaba asta să continue către bine, nu să ne adâncim în nerezolvare și negație -> căci atunci vom fi fiecare pentru el, încătușați în pragmatisme ieftine.