Greu la deal

Începe maratonul de vaccinare în București am auzit, deci sunt calare pe avion să iau parte; parte, covid; ce s-o găsi, dar să iau.

Că am rămas singurul fraier nevapcinat din familie.

Dar, băi nene! M-am trezit la 4:30 de dimineață, să iau taxiul la 5:00, ca să iau avionul la 8:50.  Ceva obișnuit acum 2-7 ani.

Vai, ce m-am hodorogit și ce greu mi se pare, dacă ar fi să plec iarăși mâine pe la clienți cu avionul .

Avusei sentimentul ăla de ostaș care pleacă la război. Luat cu arcanul. Ca să fie învins.  Ca in poezia aia:

Pe o stâncă neagră într-un vechi castel.

Mă-sa lu Stefan cel Mare se pișa pe el.

Cand am am luat bilet am zis că nu e nevoie de priority boarding că merg doar cu rucsac.

Atâta că acuma checkinul la aeroport e obligatoriu, să le arăți o roabă de acte ca să pleci. Nu, nu chiar, vii cu o declarație scrisă, și eventual alte documente justificative in caz că te întreabă cineva . Nimeni. E la mișto controlul la plecare. Dar aștepți în pula mea la coadă și știi cum își miros românii bășinile pe la cozi.

Eh, n-are nimic că am timp berechet. Atâta că la plecare ploua și ăștia nu au tunel in Luton, normal. Așa că dacă nu te îmbraci primul stai ca vita in ploaie și te face căcat.

Mu.

In fine , până am ajuns la aeroport am dat repede rugina jos și mi-am revenit. Am pus verigheta în coșul de bagaje de la securitate și tot acolo ar mai fi și acum dacă n-ar fi saltat-o vreun alt pasager crezând că e valoroasă , că m-am întors să întreb și aia e.

Ce e mișto e că biletul l-am platit cu bani din bilete anulate. Mhhh.

Avionul nu e plin, dar merge. 70-75% .