”Am avut noroc”

Ceva pe pozitiv.

Eu nu cred in noroc, doar în ghinion, că pot să trag de 3 ori la rând paiul cel scurt, iar pe cel lung doar când trebuie să mi-l bag în cur.

Dar uneori, chiar pare să fie că de unde dai c-o mână iți dă dumnezeu cu două. Bine, alte ori îți dă cu două labe de nu te vezi, pentru că întortocheate sunt căile domnului și alte cretinisme. E un typo p-aici, poate. În fine, nu-mi consum energia încercând să deslușesc când și cum.

Dacă zic că sunt om bun râde toată lumea, că știți că-s cam hater. Da-n principiu, la locul de muncă, sau în locurile unde interacționez cu lumea, îmi vad interesul meu, bineînțeles, dar dincolo de asta sunt oarecum relaxat, nu-s ranchiunos, nu nimic. Nu pentru că cred în Karma, mă piș pe ea pe unde o prind, ci pentru că am observat că în general necesită efort și consum de energie să fii ranchiunos, iar eu sunt pe principiul minimului efort la astea.

Poate că undeva există un flow și niște conexiuni de energie, cine-știe. Există vorba aia românească, cum că facerea de bine e futere de mamă, care ne face prudenți și ciufuți, de obicei. Aveam un bun prieten care spunea că ”dacă poți să-i faci cuiva un rău, fă-i, dă-l în pizda mă-sii, că cine știe când te mai întânlești cu ocazia, iar pe vremea aia avea sens că-cam trăiam din asta. Între timp am crescut.

Acum o mie de ani lucram pe un contract la prietenii mei evrei. Și era rău că se întâmpla în 2008-2009, eu eram cel mai nou de pe plantație, iar ei erau într-un fel de faliment și reorganizare și dădeau afară cu două mâini, știți, cu criza. Atunci a fost singura dată în viața mea când m-am simțit în real pericol să fiu dat afară ”și unde pula mea îmi mai găsesc eu de lucru pe vremea asta” drept care mi-am căutat singur un alt job ( și l-am și găsit peste niște luni, nu fix atunci).

În fine, încă nu aflasem că urmează să fiu dat afară, dar colegii mei din România , mai vechi decât mine deja dispăruseră din peisaj – din fericire pentru ei, aveau ce să mai presteze la tipul care ne “angajase”, că erau și mai vechi și mai știau și alte chestii. Eu știam binișor aia ce făceam la evreii ăștia și-mi și plăcea. Eh, ăștia aveau două centre de offshore – Argentina și România și preferau să-l dezvolte pe ăla din Argentina și din motive de costuri și pentru că totuși rămăseseră cu 4 oameni acolo și doar eu în România.

Cum îmi vedeam eu liniștit de NOC-ăreala mea ( așa se numea p-atunci treaba asta cu DevOps că atâta era din ea) și de facultatea de electronică medicală, discutam cu unul din colegii din Argentina, care studia asemenea, că i-au propus unii să meargă la ei să facă electronică pe bune și că ce părere am, că totuși e criză și că la aia trebuie să dea niște examene și el își pregătește nu știu ce lucrare pe semnale și nu prea e bun la asta și nu știa ce să facă. Eu i-am spus omului sincer, uitându-mă la situația mea și-n jur, că e criză peste tot și că dacă vrea să facă altceva, mai bine să facă mutarea mai devreme, decât mai târziu, chit că e criză, că după ce se termină criza oricum găsește oportunități mai ușor. Așa vedeam eu lucrurile atunci. Și i-am dat și niște materiale în engleză legate de cursurile lui de semnale digitale, aveam de la mine de la facultate și îmi plăceau ălea atunci, chit că n-am practicat niciodată asta. Nimic fantastic, habar n-am dacă i-or fi folosit la ceva, a zis omul mulțumesc, le-o fi salvat pe hard și acolo au rămas, dracu știe. În fine, n-am băgat chestia asta prea tare în seamă, a fost o discuție la plictiseală de-o noapte.

Peste câteva zile, m-a anunțat tipul prin care lucram, că gata se inchide, prestez ultima lună, că dacă vreau să rămân la el mă mai ține pe ”ceva bani” acolo, să mă apuc să învăț linux și alte ălea, că pe linux ar mai fi câte ceva de făcut. Mai avea 2 băieți care știau bine cu linuxul, tipii care lucrau cu mine, mai puțin , dar nici nu erau lemn ca mine, limitat la ”man”, ”ps -aux”, ”cat”, ”ls”, ”cp„, ”mv”, ”rm -rf *.*” și restul căutam pe google, care nu era așa fix deștept ca acuma. Mă și vedeam ștergând praful din servere și configurând instalații electrice și cabluri prin rackuri – atâta lucru știam și eu, dar nu cred că era de-ajuns. În fine, aveam 25 de ani, era cam de cacat că eram atât de praf ( de fapt eu eram cu scripting, programare, ABAP, ăstea, mai puțin cu linux and shit) dar avusesem deja o oportunitate – mă adusese aici un bun prieten, unul din ăștia doi care ieșiseră înaintea mea. Mai lipeam eu un php cu scuipat, mai traduceam un site, eram cât de cât semi-util la casa omului, nu chiar ca o HR-istă de nefolositor, dar nici mare lucru nu era de capul meu. Așa că mă uitam cu voioșie la prima dată când aș putea să fi devenit șomer, dacă aș fi avut contract de muncă. Atâta că n-aveam nici din ăla.

Peste o săptămână mă sună șeful meu de pe proiect, Y. , să-mi spună că îi pare deosebit de rău că trebuie să renunțe la mine, că să nu mă supăr, că el m-ar ține și că nu are nimic să-mi reproșeze ( cred și eu, că într-un fel lucrezi când ai joburi peste tot, în altfel când sunt 10 ca tine la ușă) , dar a fost luată decizia să facă ce pot să țină centrul din Argentina.

În fine, n-am dat eu mare importanță la ce spunea el atunci, mă gândeam că e politicos omul.

-Bine, boss, înțeleg, nu e nicio supărare, mulțumesc pentru extraordinara oportunitate să învăț voip pe la voi ( chiar a fost, nu are rost să mă cac pe mine), vă urez succes, să vă redresați, etc.

Peste două zile mă bântuie tipul din Argentina și-mi spune sec:

-Am auzit că te dau ăștia afară.

-Pai, da, pula mea, că asta e, sunt cel mai nou și probabil cel mai prost pegătit, cred că o să găsesc eu un job ( la următoarea eclipsă de soare), e OK.

El că:

-Bă, nu prea e OK. Eu voiam să mai stau o lună pe aici și să-mi dau demisia că merg la ăia cu telecomul, dar nu mă pot lua chiar acum.

-Păi, na, să-ți fie de bine, bravo, mă bucur pentru tine, etc.

-Că nu, că dacă plecăm amândoi belesc ăștia pula că nu mai au om pe suport în weekend deloc.

Știi cum e – o fi, dar na e criză, ne descurcăm fiecare cum putem . Și-mi zice el atunci că o să îi anunțe el pe ăștia că vrea să plece, dacă au probleme cu banii și nu-l mai țin o lună, chiar pleacă mai deveme, ca să rămân eu, că nu prea e ”fair” să fiu dat afară. Eu nu am reperele ăstea cu fair sau ne-fair, dar chestia asta a contat pentru mine, orișicâtuși de puțin. Mi-a erodat un pic oltenismul. Eu eram dintr-o altă cultură, aia cu ”frate-frate, dar brânza e pe bani”.

A doua zi m-a sunat Y. și mi-a spus că are vești bune, că pleacă M din Argentina și poate să mă păstreze. Țeavă. Și-am lucrat la ei până-n 2014, destul cât să realizez că managerul chiar m-a apreciat. Și deși singurul zeu căruia mă-nchin este marele Ben Franklin, am ajuns să pun preț la un moment dat pe faptul lucrez cu oameni, mai degrabă decât cu gunoaie.

Și că nu e rău să fiu și eu om, mai bine decât oltean. Măcar uneori. M-am uitat de curiozitate și tipul ăsta din Argentina acum e Director de Operatiuni pentru guvernul din Cordoba, o provincie din Argentina. Știți și voi că la stat sunt bani. A fost consultant pe la HP, director municipal de telecom, cred că omul face ceva bani serioși. Și îmi place să văd că, uite, poți să ajungi undeva destul de sus și fără să fii o jigodie, că modelele mele de până atunci erau altele.

***

De curând mă aflam într-o situație doar în linii foarte vagi similară. În sensul că mă doare-n pulă dacă rămân mâine șomer și că m-am mai copt un pic din 2009 și-am învățat patternuri din poze mai mari. Dar se cam vedea întunericul de la capătul tunelului.

Pe absolut toate proiectele m-au bântuit colegii că să le dau și lor materiale, că vor să învețe și ei că pula mea. Bă, de ce nu, luați tată și-nvățați, că nu-mi luați mie mintea. Majoritatea nu-nvață oricum mai nimic, dar eu le ofer, de ce nu. Fiecare face ce știe cu viața lui.

Pe proiectul de care vorbesc la fel. Luați, tată. În ultimele luni părea că se cam închide treaba, li se termină banii – lucrez totuși de aproape 4 ani contractor la ei, adică nu era cu vreun fel de părere de rău. Sacul meu e fără fund, dar am băgat destul în el.

Și mă contactează un coleg din India, că a primit el o ofertă de lucru în Suedia, de la unii ( el e angajat direct la ăștia, în offshore pe cam puțini bani pentru ce a învățat să facă) și că îi e cam așa să plece din țară, că e necunoscut pentru el, dar că ar pleca pentru o viață mai bună și că dacă-s buni banii care-i oferă ăia, că i se par puțini .

Unii oameni nu-s ca mine, văd în chestia asta ”încă un indian în Europa vine să-mi ia mie pâinea”, dar eu n-am văzut lucrurile niciodată așa. M-am uitat la salariul ce i s-a propus, am calculat în euro, în costul vieții și după aia, că nu mai sunt inocent, am calculat ce s-ar întâmpla dacă ar pleca el de la ei, că e cel mai bun intern pe care îl au, știți ce zic?

Și i-am spus pe de-o parte franc, că salariul nu e cel mai bun pe care l-ar putea obține, dar pentru unul din afara țării merge, că intră pe piață și că dacă vrea o viață mai bună pentru el și familia lui, sus ancora.

Că îi e frică că e frig, că nu cunoaște pe nimeni, că pula mea.

-Lasă, coaie, că te înveți tu, ce frig, un pic așa, pui o bluză mai groasă pe tine și gata reziști la -20. Hai, fă-ți bagajul, nu mai sta. I-am mai explicat una alta, tot așa la o discuție de plictiseală. După care m-a anunțat șefa mea, că gata au terminat banii, din septembrie kaput, să predau proiectul echipei de AM, adică tipului ăstuia și unora absolut verze. Păi nu le predau eu? Cum să nu, sincer și fără supărare.

I-am zis: Băi, nene, eu m-am mutat in UK cu copiii, că mă deranja jegul din București și că voiam o școală mai bună. Nici măcar pentru bani. Și am ales orașul ăla după ce am ajuns prima dată în el și mi-a plăcut. M-am uitat un pic pe străzi și gata, aia a fost. A prins curaj puștiul. Că gata, vorbește cu a lui și împachetează.

Zic, OK ,între timp eu să mai îmi caut de muncă. Eu mai am de muncă, dar niciodată n-am destul, ziceam așa.

Ce să mai caut că au trecut vreo două zile până m-a contactat șefa tipului ăstuia că ce fac din septembrie, gata, plec? Pai, da, că dacă nu mai sunt bani, plec, evident.

-Că stai, că cred că ne pleacă un om. Ăsta, cel mai bun.

-Aoleu, ce supriză, nașpa.

-Cu ce pot să vă ajut?

-Păi, cu o prelungire, dacă nu ți-ai găsit deja altceva.

Și de asta zic, norocul ăsta el vine așa, dar uneori, zarul rămâne așa într-o dungă și trebuie să-i dai un brânci un pic, ca să intre cum trebuie. Altfel poate îi intră altuia, sau cu o clipă de neatenție poate nu beneficiază nimeni de el. Nu durează mai mult de o secundă să creezi haos. Trebuie un pic de viziune, efort și încredere oarbă că o să fie bine, chiar dacă n-ai niciun motiv să crezi. Bănuiesc că asta se numește optimism. Sau oportunism. Plm.
Durează puțin să te educi să nu mai fii distructiv, pe mine m-a ajutat soția la treaba asta, cumva ne-am ponderat. De unde eu sunt nativ un cinic psihopat, ea era, când am cunoscut-o, clinic naivă, flower power, că să nu facem rău să…

E greu și impotriva firii oltenești, dar până la urmă, îmi spun fără să văd o legătură clară, că dacă-s un om mai bun, sunt mai bun cu mine. Și funcționează. Din când în când. Iar când nu funcționează, mă fac că n-am observat și mai încerc o dată.

2 Replies to “”Am avut noroc””

  1. Aww, credeam la un punct ca ti-ai dat demisia ca sa vina colegul indian in suedia. :))))

    dar si asa e dragut. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.