Barieră de limbaj

A trebuit să mă tund. Nu se mai putea. Drept care iar sunt nervos o săptămână.

Din martie 2020 și până în august anul asta m-a tuns doar soția și eu am fost cât se poate de mulțumit.

In august, cum mă aflam în România, eram vaccinat, nu era val, aveam nevoie doar de un mic retuș.

Am trecut, pur și simplu, pe lângă o frizerie in Rm. Vâlcea, din aia de pe timpul lui Ceaușescu ( fostele “Igiena” sau ceva) și cât s-au dus fetele până în parc am intra acolo. Erau două tanti de vârsta mamei. I-am spus uneia ce vreau de la ea, a confirmat cu “da, mamă, treci pe scaun” și m-a aranjat in 15 minute. 20 de lei + 10 bacșiș. Mi-a plăcut.

Trecu timpul și nu se mai putea să aștept până mă întorc în România. Aici nu prea găsesc pe nimeni să înțeleagă ce vreau.

Am găsit pe unii pe aproape , prin centru , dar ăia iau 45 de lire să îi fut in bot. Și tot nu e ce trebuie, dar e pe aproape.

Unde m-am mutat e frizerie destul de aproape. Ceva maghrebieni. Din aia mașiniști, care te fac ca la armată.

Intru acolo, era unul liber, mă invită să iau loc și îi explic fix ce vreau, că vreau să îmi păstrez parul lung, dar să fie aranjat. Zice că e clar, îmi arată cât o să taie, pare bine. Măcar nu mă întreabă ce număr vreau să mă tundă.

Sunt cu ochii pe el să văd dacă a înțeles. Dacă ia mașina de tuns, e clar că nu a înțeles.

Ia foarfeca și mă luminez la față. Chiar pare că mă înțelege tunde puțin, puțin , puțin. Îmi saltă parul pe o parte îndreaptă, face – în mintea mea zic , băi ce tare e tipul. O secundă mă pierd în oglindă, nu mai mult – morții ei de vanitate – și o ia de la capăt și mai dă o tură prin părți. Presupun că i s-a părut prea lung. Îl opresc îi explic că desi tunde bine, nu e ce am cerut. Îi spun, cătrănit, că nu-i bai de data asta , numai să nu mă tundă și mai scurt, să îndrepte la nivelul ăla.

Zice că nu i se pare scurt, cred și eu, lângă mine e unul pe care îl tunde colegul lui standard, periuță prin părți.

-Bine, boss, nu e scurt dar nu te duce mai mult lasă așa.

Dă omul la linie, mai scurtează un pic, îmi întinde părul și îmi face coamă că lui Johnny Bravo , mă întreabă dacă îmi place , să-mi fie de bine, cum ar fi zis daca era român. Începuse atâta de bine încât i-am zis că îi mai dau o șansă și că data viitoare îi explic mai clar. Ii mai dau o șansă, dar după ce mai creste parul ajung in România și mă ia careva la polish acolo.

Altfel, da, mi place de numai pot, îmi vine să mă bag cu capul canal; cum ajung ajung acasă îmi aduce aminte soția cum semăn cu Beavis and Butt-Head ( unul dintre ei ) de fiecare dată când mă tund în UK. Fie-mea a mică rade și spune că arăt amuzant. Mie nu mi se pare amuzant, dar in fine.

Am ajuns la concluzia că trebuie să fie o barieră de comunicare. Nu se poate ca un om să tundă în același timp bine și prost.