Românilor nu le plac cireșele și de aia

Au început iar știrile și memele cu cireșe și prețul cireșelor în România.

Cifra este peste imaginația românilor. Ei vor scoate peste 35 de euro din buzunar pentru a pune pe masă un kilogram de cireşe dulci şi pietroase, în Bucureşti.

Mai exact, prețul  de anul acesta  este de 175 de lei este kilogramul de „cireşe dulci şi pietrose”, aşa cum stă scris pe taraba precupeţelor din Piaţa Domenii. 

Capital.ro circa 2022

Cele mai scumpe cireșe în UK cred că se găsesc la Waitrose – nu sunt sigur, dar pe baza verificărilor mele, cam așa ar trebui să fie. 25 de lire pe kil, cam 30 de euro. În general sunt cam 18-20 de lire în extraezon. Bine, nu știu când e sezon de cireșe în UK , presupun că pe la jumătatea lui iunie, în iulie – habar n-am.

În extrasezon cireșele vin din Chile , din Grecia, din dracu știe de unde, de peste tot. În România nu prea vin de nicăieri. Dacă mergi în supermarketuri să cauți cireșe în extrasezon, uneori găsești și când nu e Crăciunul, maxim o caserolă rămasă, de săptămâna trecută, dar nici atunci nu erau mai multe.

Am vaga impresie că Românii mănâncă cireșe doar de 10 mai, sau doar de pe 10 mai până pe la sfârșitul lunii. Cred că e un ritual sau ceva, dar comerțul și economia nu funcționează așa și trebuie să le plătească și pe cele care nu le mănâncă. Pentru că nu poți avea comparație și concurență pe piață, dacă la momenul 10 mai ai doar o mână de furnizori care pun produse pe piață și toată lumea vor să dovedească că-s milionari ( în lei vechi) și se bat pe cireșe.

Dacă românii ar mânca tot restul anului s-ar întâmpla 2 chestii .

  1. Nu ar mai crește prețul așa de mult, că n-ar mai fi mulți nemâncați de un an, care nu mai rezistă și rup lanțul, fac orice pentru o cireașă.
  2. Nu li s-ar mai părea prețurile așa de deplasate, ar realiza că câștigă ei puțin, ghinion, și poate, dacă le plac atât de mult cireșii și-ar planta 2-3 la poartă, sau la bloc, de ce nu. Revin pe tema asta.

Legat de care, nu fac notă discordantă cu românii, că și eu tocmai ce-am plătit azinoapte vreo 2000 de euro pe bilete de avion la final de mai să mănânc cireșe. Și mai mult de 2 kile nu pot să bag în burdihan că nu mă mai ridic de pe tron la timp să prin avionul înapoi. Deci cele mai scumpe cireșe tot eu le mănânc. Am zis. Bine suntem 5, împreună om reuși să dovedim o găleată, să mai reducem prețul un pic.

3 Replies to “Românilor nu le plac cireșele și de aia”

  1. Faza asta cu pretul la cirese cred ca-i de vreo 10 ani. A devenit plictisitor. Astia nu au ce scrie.

    Tu esti cu ciresele , eu cu capsunile.
    Sunt mari dar nu-s gustoase
    Ori nu mai am eu papilele gustative asa simtitoare.
    Si am inceput sa stam cu ochiii prin piata. Doar, doar om gasi din alea micute si bune.

    Mie mi s-a parut interesanta stirea asta

  2. Mda! Atat timp cat nu e soția gravida si cu pofte de cireșe ma lasă rece toată aventura asta! In ultimii 5 ani am revenit la vechile obiceiuri, daca e sezon mananc, dava nu asta e! Trei fructe sunt importante in casa mea din simplul fapt că asta mănâncă copilul. Banana, măr și mandarină. Nu ai variații prea mari pe timpul anului.

  3. Tu esti cu ciresele , eu cu capsunile.

    Mananc si capsuni.

    Mie mi s-a parut interesanta stirea asta

    Ti s-o fi parut , dar link n-ai pus, doar ai vrut sa pui.

    Atat timp cat nu e soția gravida si cu pofte de cireșe ma lasă rece toată aventura asta!

    Da, ca daca ar fi gravida pretul cireselor te-ar cocosa, lol.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.