O mică rundă de introducere sub preș a unor venituri nejustificate

Îmi trebuie un om la parlament . Bă, nu știu dacă ați observat, dar cu PSD-ul la guvernare, nu contează în ce formulă, mai ai câte o supriză din asta cu dedicație, mai bagă ăștia câte un Easter Egg în jog. Atâta că dacă nu știi ești la marele bulan.

Eu sunt un om ( relativ) cinstit. Deși am justificare ( că sunt mai mult de 6 luni pe an în UK ) și aș putea să bag cheltuieli pe diurnă în neștire, la 5% impozit pe dividende și 3% restul de costuri și taxe nu prea bag, decât atunci când chiar e justificat sau trebuie să bag, că facturez mai departe sumele ălea ca atare la clienți. Zic că să fiu mai mult decât cinstit că la 8% nu mă mai cac pe mine, deși dacă umblă domnul Ciolanu la impozitări, trebuie să ne adaptăm și noi, ce să facem.

Dar eu n-am știut că dumnealor, ăștia de la PSDPNLPLM, care fac legea junglei acuma, au în cap o amnistie a veniturilor clasificate ca diurne până la 4 aprilie 2002, că bagam, futu-i marea mă-sii, jumătate de an de diurnă pe toți angajații, nu pentru că aș avea musai nevoie să storc și ăia 5% din banii ăștia, cât pentru că nu prea e normal ca pentru unii facilitatea asta să însemneze dosirea unor foloase necuvenite, deobicei folosite ca șpăgi, iar pe mine să mă impoziteze pe bani câștigați și raportași cinstit, știi ce zic?

Dar așa e la păcănele când nu cunoști patronul aparatelor. Bagi impulsuri și joci, dacă ai noroc să-ți intre bonusul, bine, dacă nu, pierzi.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Buruc
Buruc
1 year ago

Daca esti mai mult de 6 luni in uk nu cred ca mai merge cu cheltuieli diurna din ro. Posibil ca banii de diurna sa se considere venituri aici si sa te impoziteze engleze cu cosu de 50k. La self assessment tb sa declari orice venituri, inclusiv dobanda la banca (Pana acu era 0.5£ pe luna acu vad ca sare la cateva zeci) deci cred ca tb sa declari si diurna, scapi doar daca nu esti uk rezident adica mai putin de 6 luni. Pe romani nu i intereseaza si nici nu cred ca au cum sa controleze ce venituri… Read more »

Buruc
Buruc
1 year ago

Cred ca noi ca romani ramanem non-domicilied toata viata dupa regula cu tatal. Mi se parea ca sunt limite pt incasari ‘abroad’ dar nu am inteles f clar ca nu sunt in situatia asta, am venituri doar in uk. Am o foaie de la contabili unde declar anual 0 pt toate categoriile de extra incasari. Singura idee de optimizare era sa mi declar domiciliu permanent in ro cu rezidenta fiscala in uk 6m+ si sa deduc chirie/cheltuieli ca second home uk in interes de business. Pana acum m am ferit de schema ca nu vroiam extra verificari pt cetatenie insa… Read more »

Catalinx
Catalinx
1 year ago

Cred ca noi ca romani ramanem non-domicilied toata viata dupa regula cu tatal Poti ramane cat vrei, dar nu e gratis toata viata. Dupa 7 ani, daca vrei sa raportezi taxele pe non-dom, platesti flat 30k lire pe an si dupa 9 ani parca 60k lire pe an. Daca nu esti nevasta primarului din Londra, adica fie-sa lu patronul de la Infosys, s-ar putea sa nu iti convina foarte tare schema asta . Si dupa 7-9 ani daca vrei castiguri netaxabile in afara UK singura sansa e sa pleci 2 ani cu totul din rezidenta fiscala. Daca ai pasaport merge,… Read more »